Actriţa Angela Ciobanu este al doilea deţinător al Premiului „Valeriu Jereghi”
Actriţa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, Angela Ciobanu, a devenit cel de-al doilea deţinător al Premiului personal „Valeriu Jereghi”, instituit anul trecut pentru profesionalism şi devotament în arta cinematografică. Primul laureat al acestei distincţii a fost tânărul cineast Marin Iliuţ.
Regizorul Valeriu Jereghi a declarat pentru Info-Prim Neo că a instituit premiul cu scopul susţinerii cineaştilor care au reuşit să demonstreze că sunt potenţiali reanimatori ai cinematografiei moldoveneşti. Astfel, Angela Ciobanu a reuşit să demonstreze în filmul „Mirajul dragostei” că arta cinematografică şi cea teatrală pot fi îmbinate cu succes într-o fire cu har de la Dumnezeu.
Potrivit regizorului, Angela Ciobanu este prima actriţă înregistrată la Agenţia de actori „Valeriu Jereghi”, deschisă în ziua în care i-a fost decernat premiul. Ea este deţinătoarea legitimaţiei cu numărul 0001 al acestei agenţii, care are filiale în Federaţia Rusă şi în SUA.
Premiul „Valeriu Jereghi” constă dintr-o diplomă şi 200 de dolari.