Dorin Recean merge joi în Parlament să își prezinte echipa și programul de guvernare

Candidatul desemnat la funcția de premier, Dorin Recean, merge joi în Parlament să își prezinte programul de guvernare, echipa și să ceară votul deputaților pentru învestire. Biroul permanent al legislativului a aprobat ordinea de zi a ședințelor în plen din 16 februarie-2martie, transmite IPN.

Dorin Recean a fost desemnat pe 10 februarie candidat la funcția de premier după demisia anunțată în aceeași zi de Natalia Gavrilița. Recean a fost numit consilier al președintelui Maia Sandu pe domeniul apărării și securității naționale în februarie 2022. El a fost ministru al afacerilor interne în Guvernul Filat și Guvernul Leancă.

Potrivit prevederilor constituționale, programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Legislativul acordă încredere executivului cu votul majorității deputaților aleși. În baza votului de încredere acordat de Parlament, preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul. Executivul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa șefului statului.

Ședința Parlamentului este programată pentru ora 10.00.

Dorin Recean merge joi în Parlament să își prezinte echipa și programul de guvernare

Doi militari americani au fost uciși, iar un al treilea este dat dispărut în urma unui atac cu rachete balistice...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Dorin Recean merge joi în Parlament să își prezinte echipa și programul de guvernare

Candidatul desemnat la funcția de premier, Dorin Recean, merge joi în Parlament să își prezinte programul de guvernare, echipa și să ceară votul deputaților pentru învestire. Biroul permanent al legislativului a aprobat ordinea de zi a ședințelor în plen din 16 februarie-2martie, transmite IPN.

Dorin Recean a fost desemnat pe 10 februarie candidat la funcția de premier după demisia anunțată în aceeași zi de Natalia Gavrilița. Recean a fost numit consilier al președintelui Maia Sandu pe domeniul apărării și securității naționale în februarie 2022. El a fost ministru al afacerilor interne în Guvernul Filat și Guvernul Leancă.

Potrivit prevederilor constituționale, programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Legislativul acordă încredere executivului cu votul majorității deputaților aleși. În baza votului de încredere acordat de Parlament, preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul. Executivul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa șefului statului.

Ședința Parlamentului este programată pentru ora 10.00.

Chișinăul marchează 590 de ani de la prima atestare documentară prin festivalul „Te salut, Chișinău”, care a reunit, în prima zi, mii de locuitori și oaspeți ai capitalei pe strada pietonală „Eugen Doga”. Festivalul a debutat într-o atmosferă de sărbătoare, cu recitaluri susținute de artiști din Republica Moldova și România și cu un program dedicat promovării tradițiilor și patrimoniului cultural al orașului, transmite IPN.

Pe scenă au urcat Orchestra Municipală de Muzică Populară, dirijată de frații Advahov, alături de interpreții Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Cristina Scarlat, Igor Cuciuc, Violeta Botezatu, Camelia Ursu și Alexandra Cuhuteac. Au mai evoluat de asemenea ansamblurile „Mărțișor”, „Izvorașul” din Cahul și „Plăieșii”, iar invitații speciali din România au fost Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Angelica Flutur, Fuego și Andra.

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că mii de oameni au ales să marcheze împreună aniversarea orașului. „Tradițiile și istoria sunt ceea ce ne reprezintă. La mulți ani, Chișinău!”, a transmis edilul.

Festivalul continuă sâmbătă, 18 iulie, cu o seară dedicată muzicii retro. Începând cu ora 18:00, pe scenă vor evolua Orchestra Municipală de Cameră „Camerata Chișinău”, alături de Dorel Burlacu Band, precum și mai mulți interpreți consacrați din Republica Moldova, între care Ion Suruceanu, Olga Ciolacu, Nina Crulicovschi, Radu Dolgan, Pașa Parfeni, Tania Turtureanu și Cătălin Josan. Invitatul special al serii va fi trupa Holograf din România.

Până duminică, vizitatorii pot admira expoziția meșterilor populari, pot face cumpărături de la producătorii autohtoni și pot degusta bucate tradiționale moldovenești. Accesul la toate evenimentele este gratuit.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025