Reforma APL în UTA Găgăuzia necesită o abordare diferită de cea aplicată în restul țării. Declarația aparține expertului în administrația publică locală, Igor Guseinov, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Reforma administrației publice în UTA Găgăuzia”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, deși reforma este considerată necesară în autonomie, în prezent procedura de amalgamare voluntară nu poate fi realizată din cauza funcționalității limitate a Adunării Populare.
Igor Guseinov a menționat că mecanismul de aplicare a reformei în autonomie presupune o etapă suplimentară față de restul țării. După adoptarea deciziei de amalgamare de către consiliile locale, aceasta trebuie transmisă spre examinare și Adunării Populare.
„Realizarea reformei APL la nivelul Găgăuziei necesită o abordare specială. Procedura este următoarea: după ce satele, comunele, orașele, convin asupra amalgamării voluntare, decizia este luată de consiliul local. Ulterior, această decizie este transmisă Adunării Populare”, a explicat Igor Guseinov.
Potrivit expertului, principala problemă este că, în actualele condiții, Adunarea Populară nu poate adopta acte legislative, ceea ce face imposibilă finalizarea procedurii de amalgamare voluntară.
„În prezent, Adunarea Populară este cu funcționalitate limitată și nu poate adopta legi. Aceasta este prima provocare cu care se confruntă autoritățile locale din autonomie. Acum, chiar dacă ar fi localități din autonomie care vor să se amalgameze, din punct de vedere legal, această procedură nu este posibilă”, a mai spus Igor Guseinov.
Potrivit lui, scenariul cel mai probabil este menținerea actualei organizări administrative în autonomie, în condițiile în care prima etapă a procesului de amalgamare voluntară nu a fost valorificată de nicio primărie din Găgăuzia.
„Au existat discuții între reprezentanții Cancelariei de Stat și primarii din Găgăuzia, dar e necesar ca multe aspecte să fie discutate și cu Adunarea Populară. Dar astfel de discuții n-au fost. În urma discuțiilor pe care noi le-am avut în autonomie, nimeni nu pune la îndoială necesitatea reformei, dar apare întrebarea: în ce mod? Unul dintre scenarii este ca lucrurile în autonomie să rămână așa cum sunt. Credem că acest scenariu este cel mai probabil. Și asta pentru că prima etapă a amalgamării voluntare, preconizată până pe 31 iulie, a fost deja ratată de primăriile din Găgăuzia”, a mai spus Igor Guseinov.
Disclaimer: Acest material a fost elaborat de Agenția de Presă IPN, în cadrul proiectului „Reforma APL în dialog”, finanțat de Ministerul Culturii din Fondul pentru subvenționarea mass-mediei.