Moldova participă în premieră la Jocurile Mondiale. Lotul național a primit joi drapelul țării

Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării

Republica Moldova participă în premieră la Jocurile Mondiale, competiție care se va desfășura în perioada 9-15 august la Chengdu, în China. Cei cinci sportivi care vor reprezenta țara sunt delegați de Federația de Kickboxing WAKO, Federația de Dans Sportiv și Federația de Muay Thai. Joi, la Ministerul Educației și Cercetării, a avut loc o ceremonie de înmânare a drapelului național, transmite IPN.

Simbolul Republicii Moldova a fost oferit sportivului Stanislav Reniță, în prezența antrenorilor Anatolie Ignat și Eugen Musalimov. Ceilalți membri ai lotului au fost deja delegați la competiție, iar restul echipei urmează să li se alăture în perioada imediat următoare.

Republica Moldova va fi reprezentată în competițiile de kickboxing, unde Stanislav Reniță, la categoria K1 – 63,5 kg, va urca în ring pe 10 august, și Muay Thai, prin Artiom Livădari, care va concura pe 9 august la categoria 86 kg. Tot pe 9 august sunt programate și probele de dans sportiv, unde vor evolua sportivii Anastasia Glazunova și Alexey Glukhov.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei organizează campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Moldova participă în premieră la Jocurile Mondiale. Lotul național a primit joi drapelul țării

Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării

Republica Moldova participă în premieră la Jocurile Mondiale, competiție care se va desfășura în perioada 9-15 august la Chengdu, în China. Cei cinci sportivi care vor reprezenta țara sunt delegați de Federația de Kickboxing WAKO, Federația de Dans Sportiv și Federația de Muay Thai. Joi, la Ministerul Educației și Cercetării, a avut loc o ceremonie de înmânare a drapelului național, transmite IPN.

Simbolul Republicii Moldova a fost oferit sportivului Stanislav Reniță, în prezența antrenorilor Anatolie Ignat și Eugen Musalimov. Ceilalți membri ai lotului au fost deja delegați la competiție, iar restul echipei urmează să li se alăture în perioada imediat următoare.

Republica Moldova va fi reprezentată în competițiile de kickboxing, unde Stanislav Reniță, la categoria K1 – 63,5 kg, va urca în ring pe 10 august, și Muay Thai, prin Artiom Livădari, care va concura pe 9 august la categoria 86 kg. Tot pe 9 august sunt programate și probele de dans sportiv, unde vor evolua sportivii Anastasia Glazunova și Alexey Glukhov.

Un nou tronson al Șoselei Muncești a intrat în proces de reabilitare. Primăria municipiului Chișinău anunță că au început lucrările de frezare a carosabilului pe sectorul cuprins între strada Arca Moldovei și strada Băcioii Noi, etapă care precede modernizarea integrală a suprafeței asfaltice, transmite IPN.

Pe acest tronson, cu o suprafață de aproximativ 23 de mii de metri pătrați, urmează să fie aplicate două straturi de beton asfaltic, să fie reabilitate canalele de scurgere a apelor pluviale și amenajate acostamentele cu piatră spartă.

În paralel, pe sectorul dintre strada Arca Moldovei și bulevardul Iuri Gagarin, lucrările de reabilitare prin tehnologia Slurry Seal se apropie de final. În această perioadă este aplicat al doilea strat, cel de uzură, care are rolul de a proteja carosabilul și de a-i prelungi durata de exploatare.

Potrivit municipalității, după finalizarea lucrărilor, Șoseaua Muncești va avea un carosabil modernizat, cu condiții mai bune de circulație și un nivel sporit de siguranță pentru participanții la trafic.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025