Circulație blocată pe strada Pandurilor: mai mulți copaci s-au prăbușit pe carosabil

Sursa foto: IGP

Vântul puternic a doborât mai mulți copaci pe strada Pandurilor din capitală, blocând circulația în zonă. Echipajele de poliție sunt prezente la fața locului pentru a dirija traficul și a facilita intervenția serviciilor specializate, transmite IPN.

Poliția Națională recomandă șoferilor să evite zona și să manifeste prudență în trafic.

Până mâine dimineață, în întreaga țară sunt prognozate ploi și intensificări ale vântului. Poliția face apel la cetățeni să dea dovadă de vigilență și să evite oprirea sau parcarea automobilelor în apropierea copacilor, pilonilor de electricitate sau altor structuri instabile, care s-ar putea prăbuși din cauza rafalelor de vânt.

Cetățenii sunt sfătuiți să își asigure locuințele prin închiderea ușilor și ferestrelor și să strângă obiectele ușoare din curți sau de pe balcoane, deoarece acestea pot fi luate de vânt și pot provoca pagube sau răniri. Părinții sunt atenționați să supravegheze copiii și să se asigure că aceștia se află în locuri sigure, ferite de orice risc.

În caz de urgență, populația este îndemnată să apeleze imediat numărul unic 112.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale lansează circulația pe drumul național M3, de ocolire a localității Slobozia Mare din raionul Cahul /Drumul național M3, direcția de la Vulcănești spre Slobozia /ora 09:00/.

Are loc ședința operativă a serviciilor municipale /Primăria Chișinău /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău, începută pe 21 iulie /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Circulație blocată pe strada Pandurilor: mai mulți copaci s-au prăbușit pe carosabil

Sursa foto: IGP

Vântul puternic a doborât mai mulți copaci pe strada Pandurilor din capitală, blocând circulația în zonă. Echipajele de poliție sunt prezente la fața locului pentru a dirija traficul și a facilita intervenția serviciilor specializate, transmite IPN.

Poliția Națională recomandă șoferilor să evite zona și să manifeste prudență în trafic.

Până mâine dimineață, în întreaga țară sunt prognozate ploi și intensificări ale vântului. Poliția face apel la cetățeni să dea dovadă de vigilență și să evite oprirea sau parcarea automobilelor în apropierea copacilor, pilonilor de electricitate sau altor structuri instabile, care s-ar putea prăbuși din cauza rafalelor de vânt.

Cetățenii sunt sfătuiți să își asigure locuințele prin închiderea ușilor și ferestrelor și să strângă obiectele ușoare din curți sau de pe balcoane, deoarece acestea pot fi luate de vânt și pot provoca pagube sau răniri. Părinții sunt atenționați să supravegheze copiii și să se asigure că aceștia se află în locuri sigure, ferite de orice risc.

În caz de urgență, populația este îndemnată să apeleze imediat numărul unic 112.

Găgăuzia trebuie să participe la formarea organului electoral regional prin desemnarea candidaților, iar Comisia Electorală Centrală să examineze și să aprobe aceste candidaturi, susține președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji. În cazul unor obiecții argumentate, CEC ar urma să solicite desemnarea altor candidați, transmite IPN.

Potrivit lui Gaidarji, acest mecanism ar reprezenta un compromis între Chișinău și Comrat și ar asigura un echilibru între interesele statului și ale regiunii. „Anume acest mecanism, în convingerea noastră, trebuie să fie stipulat în Legea cu privire la statutul special al Găgăuziei”, a declarat președintele APG în cadrul unui eveniment desfășurat la Comrat.

El a menționat că membrii organului electoral regional trebuie să fie profesioniști, să cunoască limba găgăuză, să locuiască în regiune și să cunoască legislația regională și specificul autonomiei.

Referindu-se la sistemul electoral pentru alegerea Adunării Populare, Valentin Gaidarji a spus că poziția principială a APG este păstrarea sistemului majoritar, în baza căruia deputații sunt aleși în circumscripții uninominale.

Poziția vine în contextul în care Președinția a anunțat că, în discuțiile cu deputații de la Comrat, a fost abordată desfășurarea alegerilor pentru APG în baza sistemului electoral proporțional, ca parte a unui sistem electoral uniform pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025