Ministra justiției: Greva avocaților nu trebuie să pericliteze sistemul de justiție

Procesele de justiție nu trebuie periclitate, susține ministra justiției, după ce avocații au continuat greva anunțată. Potrivit Veronicăi Mihailov-Moraru, Uniunea Avocaților a revizuit decizia, după discuțiile de la minister, iar acum sunt prevăzute excepții, având în vedere că „greva este un drept și nu o obligație”. Aceasta a subliniat că, inițial, avocații erau obligați să participe la greva generală, transmite IPN.

Decizia finală aparține președinției, a remarcat ministra, menționând că a prezentat instituției prezidențiale rezultatul discuțiilor Ministerului Justiției cu avocații.

„O opțiune a fost ca această lege să fie promulgată și modificările să fie efectuate de următorul legislativ, iar a doua ar fi nepromulgarea și continuarea discuțiilor într-un grup de lucru”, susține Veronica Mihailov-Moraru.

Șefa de la justiție a precizat că nu cunoaște câte ședințe au fost amânate din cauza grevei.

„Nu cunoaștem câte ședințe de judecată au fost amânate, pentru că informația respectivă se introduce manual de fiecare instanță judecătorească. Însă din discuțiile pe care le-am avut cu conducerea sistemului judecătoresc, a procuraturii și a poliției situația în principiu este gestionabilă la moment”, a menționat ministra.

Ministra a adăugat că autoritățile respectă dreptul avocaților de a fi în dezacord cu anumite modificări legislative ce țin de Legea avocaturii, însă, în același timp atrage atenția că acest dezacord nu trebuie să pună în pericol funcționarea sistemului judecătoresc și dreptul cetățenilor trebuie să fie apărat în fața instanțelor.

Uniunea Avocaților convoacă Congresul extraordinar al avocaților pentru 25 iulie, iar până atunci, începând de ieri, 15 iulie, au declarat greva generală a avocaților. Potrivit lor, acțiunea reflectă, „îngrijorările profunde ale corpului profesional față de amenințările la adresa exercitării libere și independente a profesiei, precum și a autoadministrării acesteia”.

Tot ieri, UA a cerut repetat președintei Maia Sandu să nu promulge modificările recente la Legea avocaturii.

Președinția a anunțat că urmează să examineze proiectul de lege privind modificarea Legii avocaturii, în termen de 14 zile, urmând ca decizia să fie comunicată public, conform procedurilor legale.

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua joi prima sa vizită oficială peste hotare de la preluarea mandatului. Premierul va merge în România, unde va fi primit la Palatul Victoria de omologul său interimar, Ilie Bolojan, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi oficiali vor discuta despre proiecte strategice de interes comun, cu impact direct asupra cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, cooperarea economică și evoluțiile de securitate din regiune. Întrevederea va fi urmată de declarații de presă.

În cadrul vizitei, Vasile Tofan se va întâlni și cu președintele României, Nicușor Dan, precum și cu reprezentanții conducerii Parlamentului de la București. De asemenea, premierul va avea o discuție cu reprezentanții Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni, axată pe atragerea investițiilor și sprijinirea mediului de afaceri.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Ministra justiției: Greva avocaților nu trebuie să pericliteze sistemul de justiție

Procesele de justiție nu trebuie periclitate, susține ministra justiției, după ce avocații au continuat greva anunțată. Potrivit Veronicăi Mihailov-Moraru, Uniunea Avocaților a revizuit decizia, după discuțiile de la minister, iar acum sunt prevăzute excepții, având în vedere că „greva este un drept și nu o obligație”. Aceasta a subliniat că, inițial, avocații erau obligați să participe la greva generală, transmite IPN.

Decizia finală aparține președinției, a remarcat ministra, menționând că a prezentat instituției prezidențiale rezultatul discuțiilor Ministerului Justiției cu avocații.

„O opțiune a fost ca această lege să fie promulgată și modificările să fie efectuate de următorul legislativ, iar a doua ar fi nepromulgarea și continuarea discuțiilor într-un grup de lucru”, susține Veronica Mihailov-Moraru.

Șefa de la justiție a precizat că nu cunoaște câte ședințe au fost amânate din cauza grevei.

„Nu cunoaștem câte ședințe de judecată au fost amânate, pentru că informația respectivă se introduce manual de fiecare instanță judecătorească. Însă din discuțiile pe care le-am avut cu conducerea sistemului judecătoresc, a procuraturii și a poliției situația în principiu este gestionabilă la moment”, a menționat ministra.

Ministra a adăugat că autoritățile respectă dreptul avocaților de a fi în dezacord cu anumite modificări legislative ce țin de Legea avocaturii, însă, în același timp atrage atenția că acest dezacord nu trebuie să pună în pericol funcționarea sistemului judecătoresc și dreptul cetățenilor trebuie să fie apărat în fața instanțelor.

Uniunea Avocaților convoacă Congresul extraordinar al avocaților pentru 25 iulie, iar până atunci, începând de ieri, 15 iulie, au declarat greva generală a avocaților. Potrivit lor, acțiunea reflectă, „îngrijorările profunde ale corpului profesional față de amenințările la adresa exercitării libere și independente a profesiei, precum și a autoadministrării acesteia”.

Tot ieri, UA a cerut repetat președintei Maia Sandu să nu promulge modificările recente la Legea avocaturii.

Președinția a anunțat că urmează să examineze proiectul de lege privind modificarea Legii avocaturii, în termen de 14 zile, urmând ca decizia să fie comunicată public, conform procedurilor legale.

Serviciul hidrometeorologic din regiunea transnistreană a instituit cod galben și cod portocaliu de pericol hidrologic pe Nistru, valabile în perioada 29 iulie-7 august, din cauza scăderii nivelului apei. Potrivit administrației de la Tiraspol, codul portocaliu indică „un risc sporit de producere a unor efecte cu impact semnificativ”, transmite corespondentul IPN din regiunea transnistreană.

Decizia vine după ce Chișinăul a prelungit până pe 31 iulie avertizarea hidrologică privind debitul redus al Nistrului și al altor râuri. Pe sectorul Naslavcea-Dubăsari este în vigoare codul galben, iar între Dubăsari și Tudora se menține codul portocaliu, unde scurgerea apei reprezintă doar 25-30% din media multianuală.

În contextul nivelului scăzut al Nistrului, Guvernul Republicii Moldova a instituit stare de alertă hidrologică pentru 30 de zile. Măsura permite intervenții rapide pentru gestionarea consumului de apă și protejarea surselor de alimentare, astfel încât apa potabilă pentru populație, instituțiile medicale și cele sociale să rămână prioritară.

Potrivit Ministerului Mediului, reducerea debitului Nistrului este cauzată de lipsa precipitațiilor și de condițiile hidrometeorologice nefavorabile, existând riscul afectării prizelor de captare și al alimentării cu apă în localitățile dependente de fluviu.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025