Populația țării a scăzut cu circa 14% în 10 ani, arată datele finale ale Recensământului

Populația Moldovei a scăzut cu 13,6% în ultimii 10 ani, ajungând la 2,4 milioane. Totodată, procentul celor care trăiesc în orașe a crescut la 46,4%, iar aproape 30% locuiesc în Chișinău, arată rezultatele finale ale Recensământului Populației și Locuințelor 2024, prezentate de Biroul Național de Statistică într-o conferință de presă, transmite IPN.

În contextul prezentării datelor, Aurelia Spătaru, directoare generală adjunctă BNS, a remarcat că în ultimii zece ani, în toate raioanele și municipiul Bălți s-a înregistrat o descreștere a populației. În 28 de raioane, scăderea populației este cu peste 20%. Cele mai mari scăderi au fost în Ocnița (-29,5%), Leova (-29,2%), Briceni (-28,7%) și Cantemir (-28,5%). Singura creștere s-a înregistrat în Chișinău – cu 16,8%.

Municipiul Chișinău concentrează aproape 30% din populația țării, cu peste 720 de mii locuitori, urmat de regiunile Centru și Nord. Municipiul Bălți este al doilea ca mărime, cu aproximativ 95 de mii locuitori. Cele mai puțin populate sunt regiunea Sud și UTA Găgăuzia. În majoritatea raioanelor există unul sau două orașe, iar Chișinăul cuprinde șapte orașe.

46,4% din populația țării trăiește în mediul urban, iar 53,6% în rural, Moldova rămânând una dintre cele mai rurale din Europa. Femeile reprezintă 52,8% din populație, iar bărbații 47,2%. Cele mai mari ponderi de femei se înregistrează în municipiul Bălți (54,8%), iar cele mai mici în raioanele Leova (50,4%) și Cantemir (50,5%).

Populația din spațiile colective de locuit numără 22,8 mii de persoane, majoritatea bărbați, iar 77,4% trăiesc în mediul urban. Cea mai mare concentrare este în municipiul Chișinău, cu 45% din total, urmat de regiunile Centru și Nord.

Potrivit lui Oleg Cara, director BNS, rezultatele recensământului vor fi diseminate în câteva etape, planificate până la finele anului curent, pentru majoritatea datelor. Directorul BNS este încrezător că aceste date vor fi valorificate pe măsura importanței lor informaționale de către autorități, agenți economici, universități sau APL.

Andrei Strah, secretar general adjunct al Guvernului, a dat asigurări că datele recensământului sunt importante pentru a dezvolta politici publice bine fundamentate care să răspundă nevoilor cetățenilor.

Recensământul din 2024 s-a desfășurat între 8 aprilie și 7 iulie în 35 din 37 unități administrativ-teritoriale, acoperind 1 525 localități din 1 682, fiind recenzate aproximativ 2 448 000 de persoane. În 157 de localități, aflate în regiuni necontrolate de autoritățile Moldovei, recensământul nu a putut fi realizat.

Are loc târgul cu produse naturale și autohtone ale producătorilor și meșterilor locali (24-26 iulie) /Aleea Mircea cel Bătrân / ora 08:00/.

Comisiile parlamentare se întrunesc în ședințe /Parlament /ora 08:30-09:30/.

Curtea de Conturi examinează raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale Satul Palanca, raionul Ștefan Vodă /ccrm.md /ora 09:00/.

FIODOR GAGAUZ susține un briefing de presă cu genericul: „Declarație importantă privind situația din Găgăuzia și pașii următori” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube, Privesc.EU /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă ședință /ANRE /ora 10:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii desfășoară conferința națională: „Consolidarea atractivității profesiei de judecător: măsuri imediate și soluții sustenabile” /Str. Vlaicu Pârcălab, 48 /ora 10:00/.

(NOU) Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei organizează un protest împotriva majorării tarifelor la gazele naturale /ANRE /ora 10:00/.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Reforma administrației publice locale și procesul de amalgamare – de la voluntar, la normativ”. Participanți: Dan Nicorici, director de programe, Centrul de Politici și Reforme, Oleg Ivancioglo, administratorul AO „Inițiativa pune umărul” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 11:00/.

Comunitatea Evreiască din Moldova organizează ceremonia de comemorare a 85 de ani de la înființarea Ghetoului din Chișinău /Monumentul Victimelor Ghetoului, strada Ierusalim /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 14:00/.

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare se întrunește în ședință /ANACEC, Șoseaua Hâncești, 38A /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Populația țării a scăzut cu circa 14% în 10 ani, arată datele finale ale Recensământului

Populația Moldovei a scăzut cu 13,6% în ultimii 10 ani, ajungând la 2,4 milioane. Totodată, procentul celor care trăiesc în orașe a crescut la 46,4%, iar aproape 30% locuiesc în Chișinău, arată rezultatele finale ale Recensământului Populației și Locuințelor 2024, prezentate de Biroul Național de Statistică într-o conferință de presă, transmite IPN.

În contextul prezentării datelor, Aurelia Spătaru, directoare generală adjunctă BNS, a remarcat că în ultimii zece ani, în toate raioanele și municipiul Bălți s-a înregistrat o descreștere a populației. În 28 de raioane, scăderea populației este cu peste 20%. Cele mai mari scăderi au fost în Ocnița (-29,5%), Leova (-29,2%), Briceni (-28,7%) și Cantemir (-28,5%). Singura creștere s-a înregistrat în Chișinău – cu 16,8%.

Municipiul Chișinău concentrează aproape 30% din populația țării, cu peste 720 de mii locuitori, urmat de regiunile Centru și Nord. Municipiul Bălți este al doilea ca mărime, cu aproximativ 95 de mii locuitori. Cele mai puțin populate sunt regiunea Sud și UTA Găgăuzia. În majoritatea raioanelor există unul sau două orașe, iar Chișinăul cuprinde șapte orașe.

46,4% din populația țării trăiește în mediul urban, iar 53,6% în rural, Moldova rămânând una dintre cele mai rurale din Europa. Femeile reprezintă 52,8% din populație, iar bărbații 47,2%. Cele mai mari ponderi de femei se înregistrează în municipiul Bălți (54,8%), iar cele mai mici în raioanele Leova (50,4%) și Cantemir (50,5%).

Populația din spațiile colective de locuit numără 22,8 mii de persoane, majoritatea bărbați, iar 77,4% trăiesc în mediul urban. Cea mai mare concentrare este în municipiul Chișinău, cu 45% din total, urmat de regiunile Centru și Nord.

Potrivit lui Oleg Cara, director BNS, rezultatele recensământului vor fi diseminate în câteva etape, planificate până la finele anului curent, pentru majoritatea datelor. Directorul BNS este încrezător că aceste date vor fi valorificate pe măsura importanței lor informaționale de către autorități, agenți economici, universități sau APL.

Andrei Strah, secretar general adjunct al Guvernului, a dat asigurări că datele recensământului sunt importante pentru a dezvolta politici publice bine fundamentate care să răspundă nevoilor cetățenilor.

Recensământul din 2024 s-a desfășurat între 8 aprilie și 7 iulie în 35 din 37 unități administrativ-teritoriale, acoperind 1 525 localități din 1 682, fiind recenzate aproximativ 2 448 000 de persoane. În 157 de localități, aflate în regiuni necontrolate de autoritățile Moldovei, recensământul nu a putut fi realizat.

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia de indemnizații unice de până la 120 de mii de lei dacă se vor angaja în locurile vacante anunțate de instituție, transmite IPN.

Lista posturilor disponibile include funcții precum conducător artistic, dirijor, coregraf, actor, regizor, acompaniator, muzeograf, bibliotecar și operator de sunet. Acestea sunt repartizate în instituții publice de cultură din întreaga țară.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniu pot primi o indemnizație de 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor – 90 de mii de lei. Plata se face pe parcursul primilor trei ani de activitate, în trei tranșe egale.

Pentru repartizare, tinerii trebuie să depună un dosar care include actul de identitate, cererea de repartizare, actele de studii și alte documente necesare. Absolvenții care au studiat peste hotare trebuie să prezinte și certificatul de recunoaștere și echivalare a studiilor.

Dosarele pot fi depuse până la 21 august, în format fizic sau electronic. Lista publicată de Ministerul Culturii cuprinde 110 posturi vacante în instituțiile publice de cultură ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Culturii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025