Semnătura electronică din Moldova va fi recunoscută în UE

Sursa foto: Radio Chișinău

Republica Moldova a fost inclusă în lista de încredere a prestatorilor europeni de semnături electronice, iar documentele semnate digital în țară vor avea recunoaștere juridică în Uniunea Europeană. Viceprim-ministra Doina Nistor, ministră a dezvoltării economice și digitalizării, susține că semnătura electronică va fi aliniată standardelor europene începând cu toamna acestui an, transmite IPN.

În cadrul unei conferințe de presă comune cu vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, Henna Virkkunen, ministra Doina Nistor a anunțat inițierea procesului de recunoaștere reciprocă a semnăturilor electronice dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Potrivit acesteia, începând din această toamnă, semnătura electronică din Moldova va fi ajustată pentru a corespunde standardelor europene.

Moldova recunoaște semnăturile electronice ale UE din 2021. Potrivit datelor oficiale, în Moldova sunt peste 300 de mii de utilizatori activi ai semnăturii electronice.

La rândul său, vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație a Comisiei Europene, Henna Virkkunen, a remarcat că pe 2 iulie Moldova a fost inclusă în lista de încredere care a validat semnăturile electronice. Totodată, UE e pregătită să avanseze în acest proces.

În altă ordine de idei, oficialul european a declarat că atacurile cibernetice și interferențele din străinătate reprezintă o îngrijorare majoră pentru UE, dar și pentru Republica Moldova, motiv pentru care e nevoie de îngrijit infrastructura critică și procesele electronice. Sub acest aspect UE este în totalitate gata să sprijine securitatea alegerilor parlamentare din Moldova.

Henna Virkkunen a declarat că Uniunea Europeană se va asigura că orice achiziții ale Republicii Moldova în domeniul securității cibernetice vor fi facilitate. Totodată, Moldova va putea solicita asistență din partea prestatorilor de servicii europeni, pentru a putea răspunde eficient în cazul unor incidente majore de securitate cibernetică.

„Confirmăm angajamentul de a continua colaborarea cât mai strânsă cu Moldova, sprijinind parcursul său către UE, iar digitalizarea și comunicațiile joacă un rol foarte important în acest parcurs și oferă beneficii pentru cetățeni și agenții economici”, a conchis Henna Virkkunen.

Vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație a Comisiei Europene, Henna Virkkunen, se află pe 15 iulie în prima sa vizită oficială în Republica Moldova. Oficialul are programate întâlniri și cu președinta Maia Sandu, și prim-ministrul Dorin Recean.

Prețul motorinei continuă să crească, aceasta urmând să se scumpească marți cu 28 de bani pentru un litru. În același timp, benzina cu cifra octanică 95 se va ieftini ușor, cu 2 bani, transmite IPN.

Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, pe 4 august, prețul maxim de comercializare va fi de 32,82 lei pentru un litru de motorină standard și de 30,75 lei pentru un litru de benzină COR 95.

Pe fondul riscului de deficit de carburanți, în sectorul energetic a fost instituită stare de alertă pentru 30 de zile. În această perioadă, formula de calcul a prețului maxim la motorină a fost modificată temporar, iar marja de comercializare majorată cu aproximativ 37 de bani pe litru. Totodată, au fost limitate exportul și reexportul de motorină și introduse stocuri minime obligatorii pentru asigurarea aprovizionării pieței interne.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Semnătura electronică din Moldova va fi recunoscută în UE

Sursa foto: Radio Chișinău

Republica Moldova a fost inclusă în lista de încredere a prestatorilor europeni de semnături electronice, iar documentele semnate digital în țară vor avea recunoaștere juridică în Uniunea Europeană. Viceprim-ministra Doina Nistor, ministră a dezvoltării economice și digitalizării, susține că semnătura electronică va fi aliniată standardelor europene începând cu toamna acestui an, transmite IPN.

În cadrul unei conferințe de presă comune cu vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, Henna Virkkunen, ministra Doina Nistor a anunțat inițierea procesului de recunoaștere reciprocă a semnăturilor electronice dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Potrivit acesteia, începând din această toamnă, semnătura electronică din Moldova va fi ajustată pentru a corespunde standardelor europene.

Moldova recunoaște semnăturile electronice ale UE din 2021. Potrivit datelor oficiale, în Moldova sunt peste 300 de mii de utilizatori activi ai semnăturii electronice.

La rândul său, vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație a Comisiei Europene, Henna Virkkunen, a remarcat că pe 2 iulie Moldova a fost inclusă în lista de încredere care a validat semnăturile electronice. Totodată, UE e pregătită să avanseze în acest proces.

În altă ordine de idei, oficialul european a declarat că atacurile cibernetice și interferențele din străinătate reprezintă o îngrijorare majoră pentru UE, dar și pentru Republica Moldova, motiv pentru care e nevoie de îngrijit infrastructura critică și procesele electronice. Sub acest aspect UE este în totalitate gata să sprijine securitatea alegerilor parlamentare din Moldova.

Henna Virkkunen a declarat că Uniunea Europeană se va asigura că orice achiziții ale Republicii Moldova în domeniul securității cibernetice vor fi facilitate. Totodată, Moldova va putea solicita asistență din partea prestatorilor de servicii europeni, pentru a putea răspunde eficient în cazul unor incidente majore de securitate cibernetică.

„Confirmăm angajamentul de a continua colaborarea cât mai strânsă cu Moldova, sprijinind parcursul său către UE, iar digitalizarea și comunicațiile joacă un rol foarte important în acest parcurs și oferă beneficii pentru cetățeni și agenții economici”, a conchis Henna Virkkunen.

Vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație a Comisiei Europene, Henna Virkkunen, se află pe 15 iulie în prima sa vizită oficială în Republica Moldova. Oficialul are programate întâlniri și cu președinta Maia Sandu, și prim-ministrul Dorin Recean.

Asociația Forța Fermierilor solicită autorităților reintroducerea de urgență a mecanismului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase. Organizația avertizează că scăderea prețurilor la produsele agricole din Ucraina ar putea afecta grav producătorii din Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit asociației, situația s-a deteriorat rapid în ultima săptămână, după ce prețurile cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina au scăzut cu 30-40% pe fondul blocării exporturilor prin portul Odesa.

Forța Fermierilor afirmă că au fost înregistrate cazuri în care traderii cumpără grâu de la agricultorii ucraineni la un preț de 1,6-1,8 lei moldovenești pentru un kilogram. Totodată, organizația susține că mai mulți traderi din Republica Moldova intenționează să importe în perioada următoare cantități mari de grâu din Ucraina.

Asociația avertizează că un aflux de cereale ucrainene pe piața locală ar putea duce la scăderea prețurilor interne, într-un context în care costurile de producție rămân ridicate, iar fermierii se confruntă cu lipsa subvențiilor.

Forța Fermierilor mai spune că România ar putea impune restricții asupra importurilor de produse agricole din Republica Moldova dacă tranzitul și importurile de cereale din Ucraina nu vor fi monitorizate strict. În acest context, asociația cere Comisiei pentru Situații Excepționale reintroducerea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase și instituirea unor controale suplimentare asupra tranzitului, inclusiv prin plombarea camioanelor și verificarea cantităților la intrarea și ieșirea din țară.

Solicitați pentru o reacție, reprezentanții Guvernului au declarat că vor reveni ulterior cu un răspuns.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025