O dronă care a intrat în spațiul aerian al României a fost doborâtă de un avion F16

Sursa foto: mil.in.ua

Un avion F16 a Forțelor Aeriene Române aflat în misiune a doborât o dronă necunoscută care a pătruns în spațiul aerian al României. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan și confirmat ulterior de Ministerul Apărării de la București, transmite IPN.

Autoritățile române au anunțat că drona a fost detectată de radar la ora 9:39, la o distanță de 20 de kilometri de localitatea Sulina. Imediat au fost ridicate de la sol patru avioane de luptă pentru monitorizarea și urmărirea țintei. Angajarea și doborârea dronei a avut loc în jurul orei 11, în județul Buzău. Potrivit comunicatului Ministerul Apărării, drona a fost doborâtă cu o rachetă trasă de un avion F16, deasupra unei zone nelocuite, pentru a evita producerea de victime sau de pagube materiale.

Autoritățile române au închis temporar spațiul aerian al țării în județele Buzău, Brăila, Vrancea, Galați și Tulcea. Localnicii au fost atenționați prin serviciul RO-ALERT despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, iar Serviciul 112 a recepționat mai multe apeluri din zona vizată. Reprezentanții instituțiilor responsabile se află la locul incidentului, un teren agricol dintre Padina și Pogoarele, a anunțat prefectul județului Buzău, Leonard Dimian.

Premierul landului Bavaria, Markus Söder, va efectua vineri prima sa vizită în Republica Moldova. Oficialul german va fi primit de președinta Maia Sandu la Reședința de stat, iar discuțiile se vor axa pe cooperarea bilaterală, oportunitățile de investiții și consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și statele membre ale Uniunii Europene, transmite IPN.

Potrivit Președinției, vizita are loc în contextul eforturilor Republicii Moldova de a-și consolida legăturile cu statele UE și de a atrage investiții străine. Cooperarea cu Bavaria ar putea contribui inclusiv la integrarea companiilor moldovenești în lanțurile valorice ale landului german.

După întrevedere, Maia Sandu și Markus Söder vor susține o conferință de presă comună.

Bavaria este cel mai mare land al Germaniei ca suprafață și una dintre cele mai puternice economii industrializate din Europa, cu sectoare dezvoltate precum industria auto și tehnologiile avansate.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

O dronă care a intrat în spațiul aerian al României a fost doborâtă de un avion F16

Sursa foto: mil.in.ua

Un avion F16 a Forțelor Aeriene Române aflat în misiune a doborât o dronă necunoscută care a pătruns în spațiul aerian al României. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan și confirmat ulterior de Ministerul Apărării de la București, transmite IPN.

Autoritățile române au anunțat că drona a fost detectată de radar la ora 9:39, la o distanță de 20 de kilometri de localitatea Sulina. Imediat au fost ridicate de la sol patru avioane de luptă pentru monitorizarea și urmărirea țintei. Angajarea și doborârea dronei a avut loc în jurul orei 11, în județul Buzău. Potrivit comunicatului Ministerul Apărării, drona a fost doborâtă cu o rachetă trasă de un avion F16, deasupra unei zone nelocuite, pentru a evita producerea de victime sau de pagube materiale.

Autoritățile române au închis temporar spațiul aerian al țării în județele Buzău, Brăila, Vrancea, Galați și Tulcea. Localnicii au fost atenționați prin serviciul RO-ALERT despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, iar Serviciul 112 a recepționat mai multe apeluri din zona vizată. Reprezentanții instituțiilor responsabile se află la locul incidentului, un teren agricol dintre Padina și Pogoarele, a anunțat prefectul județului Buzău, Leonard Dimian.

Gazele naturale trebuie procurate etapizat, pe baza unui grafic lunar sau trimestrial, iar procesul de achiziție trebuie monitorizat permanent de instituțiile statului, consideră analistul energetic Sergiu Tofilat. În contextul discuțiilor privind majorarea tarifului la gaze, expertul consideră că o astfel de abordare ar reduce riscul ca gazele să fie cumpărate cu întârziere sau la prețuri mai mari, transmite IPN.

Într-un document transmis Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și Ministerului Energiei, Sergiu Tofilat menționează că Moldova rămâne dependentă de importuri, iar evoluția prețurilor pe bursele europene este dificil de anticipat. El propune ca achizițiile să fie repartizate pe mai multe luni, după modelul utilizat în Uniunea Europeană pentru constituirea stocurilor de gaze.

O altă propunere vizează gazele cumpărate de operatorii de transport și distribuție pentru consumul tehnologic. Potrivit lui Tofilat, procedurile actuale nu asigură suficientă concurență și pot genera costuri mai mari, care se reflectă ulterior în tarifele achitate de consumatori. El recomandă ca aceste gaze să fie procurate doar prin platforme de tranzacționare autorizate, cu participarea mai multor ofertanți.

Analistul susține și revizuirea trimestrială a prețului reglementat de furnizare a gazelor, propusă de Ministerul Energiei. În opinia sa, ajustările mai frecvente ar limita diferențele dintre costurile reale și cele incluse în tarif. El consideră că un mecanism similar ar putea fi aplicat și pentru energia electrică și termică, în timp ce tarifele de transport și distribuție ar putea fi actualizate anual.

Totodată, Sergiu Tofilat propune organizarea unor audieri publice în comisia parlamentară de profil pentru a discuta problemele din sectorul energetic și soluțiile posibile.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025