Plaja de la Vadul lui Vodă este inundată

Plaja de la Vadul lui Vodă a fost inundată după ce, noaptea trecută, nivelul apei în râul Nistru a crescut în zonă cu peste 15 centimetri. Solicitat de Info-Prim Neo, directorul Asociaţiei „Spaţii Verzi”, Eliferie Haruţa, a declarat că 100 de militari lucrează în acest moment la construcţia digului.

Potrivit ofiţerului de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu, nivelul Nistrului a crescut între Criuleni şi Vadul lui Vodă cu 35 de centimetri, în oraşul Vadul lui Vodă cu 26 de centimetri, iar între Anenii Noi – Ştefan Vodă cu 33 de centimetri. În zonele de risc, cum ar fi Vadul lui Vodă, Varniţa şi Teliţa sunt consolidate barajele cu sute de saci cu nisip.

Arcul de Triumf din Chișinău și terenul aferent urmează să fie înregistrate oficial în proprietatea publică a statului și transmise în administrarea Ministerului Culturii. Măsura este prevăzută într-un proiect de hotărâre elaborat de Guvern și supus consultărilor publice, transmite IPN.

Proiectul prevede completarea listei bunurilor imobile proprietate publică a statului cu construcția Arcului de Triumf, amplasată pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din municipiul Chișinău.

De asemenea, terenul aferent monumentului, aflat în administrarea Agenției Proprietății Publice, urmează să fie inclus în lista terenurilor proprietate publică a statului și transmis în gestiunea Ministerului Culturii.

Inițiativa vine după mai multe divergențe între Ministerul Culturii și Primăria Chișinău privind statutul juridic și administrarea monumentului, situație care a întârziat lansarea lucrărilor de restaurare. Ministerul susține că lipsa înregistrării Arcului de Triumf ca bun imobil distinct în Cadastru a împiedicat realizarea investițiilor.

Pentru anul curent, Ministerul Culturii a prevăzut 5 milioane de lei pentru reabilitarea monumentului. Anterior, Primăria Chișinău declara că este pregătită să înregistreze și să restaureze Arcul de Triumf din fonduri proprii, în cazul în care problema statutului juridic nu va fi soluționată.

Arcul de Triumf nu a trecut printr-o restaurare capitală de aproape 60 de ani.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Plaja de la Vadul lui Vodă este inundată

Plaja de la Vadul lui Vodă a fost inundată după ce, noaptea trecută, nivelul apei în râul Nistru a crescut în zonă cu peste 15 centimetri. Solicitat de Info-Prim Neo, directorul Asociaţiei „Spaţii Verzi”, Eliferie Haruţa, a declarat că 100 de militari lucrează în acest moment la construcţia digului.

Potrivit ofiţerului de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu, nivelul Nistrului a crescut între Criuleni şi Vadul lui Vodă cu 35 de centimetri, în oraşul Vadul lui Vodă cu 26 de centimetri, iar între Anenii Noi – Ştefan Vodă cu 33 de centimetri. În zonele de risc, cum ar fi Vadul lui Vodă, Varniţa şi Teliţa sunt consolidate barajele cu sute de saci cu nisip.

Peste 2,3 miliarde de lei au fost alocați pentru plata pensiilor și a prestațiilor sociale către beneficiarii care primesc banii prin carduri bancare. Casa Națională de Asigurări Sociale precizează că plățile vor fi disponibile după procesarea acestora de către prestatorii de servicii de plată prin sistemul guvernamental MPay, transmite IPN.

Finanțarea vizează beneficiarii de pensii, indemnizații pentru familiile cu copii, indemnizații de maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații sociale.

Persoanele care nu primesc plățile pe card pot ridica banii de la oficiile poștale din țară. CNAS atenționează că prestațiile achitate prin intermediul poștei trebuie ridicate în termen de trei luni. În caz contrar, plata este suspendată.

Pentru reluarea plăților suspendate, beneficiarii trebuie să se adreseze casei teritoriale de asigurări sociale de la locul de domiciliu și să depună o cerere.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025