26 de milioane de puieți vor fi plantați în această toamnă

Campania națională de împădurire de toamnă a fost lansată de Ministerul Mediului și Agenția „Moldsilva”. Planul autorităților este de a planta 26 de milioane de puieți pe 4.000 de hectare. Acțiunea va începe pe 16 noiembrie, în satul Mălăiești, raionul Orhei, transmite IPN.

Potrivit organizatorilor, campania de împădurire reprezintă un pas important către un viitor mai verde și mai sănătos pentru Moldova. Prin implicarea autorităților, a sectorului privat, a ONG-urilor și a cetățenilor, se poate construi un mediu înconjurător durabil pentru generațiile viitoare.

„Peste 24.000 de hectare de teren au fost puse la dispoziție pentru împădurire. Un acord istoric de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, în valoare de 200 de milioane de euro, a fost semnat în luna septembrie. Această finanțare va sprijini plantarea a 63.000 de hectare de păduri în următorii patru ani, construcția a 30 de depozite de lemn, a unui centru seminologic și a trei pepiniere moderne, precum și construcția a peste 265 de kilometri de drum forestier. Proiectul va crea noi locuri de muncă în zonele rurale”, a anunțat ministrul mediului, Sergiu Lazarencu.

Directorul „Moldsilva”, Victor Durbală a îndemnat cetățenii să se alinieze acestei acțiuni: „Fiecare copac plantat va fi un simbol al responsabilității noastre față de natură și față de viitorul Moldovei. În această toamnă vom vrea noi păduri pe o suprafață de peste 3400 de hectare”, a declarat Victor Durbală.

La nordul țării, pe terenurile primăriilor din raioanele Briceni, Ocnița, Edineț, Sîngerei, Glodeni, Fălești, Drochia, Soroca, Florești, Șoldănești și Rezina, vor fi plantate păduri pe o suprafață de peste 940 de hectare. În zona centrală a Moldovei, în raioanele Călărași, Orhei, Ungheni, Nisporeni, Strășeni, Hîncești, Criuleni, Anenii Noi și Ialoveni, vor fi create păduri pe o suprafață de peste 1150 de hectare. La sud, în raioanele Leova, Cahul, Cantemir, Comrat, Basarabeasca, Cimișlia, Ștefan Vodă, Căușeni, Taraclia și municipiul Cahul, vor fi plantate păduri noi pe o suprafață de peste 1200 de hectare.

Programul face parte din inițiativa națională de extindere a pădurilor, ceea ce presupune plantarea a 145.000 de hectare de păduri în următorii 10 ani. În primii doi ani de la lansarea programului, peste 300 de milioane de lei au fost alocate sectorului silvic, permițând achiziționarea de echipamente moderne, inclusiv tractoare, rotovaitoare și mulcere, astfel facilitând plantarea primelor 11 000 de hectare.

Autoritățile îndeamnă populația să participe activ și să contribuie la reconstrucția unui mediu durabil. Doritorii să participe la plantări o pot face începând cu 16 noiembrie, alegând terenurile din apropierea regiunii unde locuiesc. Mai multe informații și detalii despre modalitatea de înscriere pentru participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva”, la secțiunea „Participă la plantări toamna 2024”.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

26 de milioane de puieți vor fi plantați în această toamnă

Campania națională de împădurire de toamnă a fost lansată de Ministerul Mediului și Agenția „Moldsilva”. Planul autorităților este de a planta 26 de milioane de puieți pe 4.000 de hectare. Acțiunea va începe pe 16 noiembrie, în satul Mălăiești, raionul Orhei, transmite IPN.

Potrivit organizatorilor, campania de împădurire reprezintă un pas important către un viitor mai verde și mai sănătos pentru Moldova. Prin implicarea autorităților, a sectorului privat, a ONG-urilor și a cetățenilor, se poate construi un mediu înconjurător durabil pentru generațiile viitoare.

„Peste 24.000 de hectare de teren au fost puse la dispoziție pentru împădurire. Un acord istoric de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, în valoare de 200 de milioane de euro, a fost semnat în luna septembrie. Această finanțare va sprijini plantarea a 63.000 de hectare de păduri în următorii patru ani, construcția a 30 de depozite de lemn, a unui centru seminologic și a trei pepiniere moderne, precum și construcția a peste 265 de kilometri de drum forestier. Proiectul va crea noi locuri de muncă în zonele rurale”, a anunțat ministrul mediului, Sergiu Lazarencu.

Directorul „Moldsilva”, Victor Durbală a îndemnat cetățenii să se alinieze acestei acțiuni: „Fiecare copac plantat va fi un simbol al responsabilității noastre față de natură și față de viitorul Moldovei. În această toamnă vom vrea noi păduri pe o suprafață de peste 3400 de hectare”, a declarat Victor Durbală.

La nordul țării, pe terenurile primăriilor din raioanele Briceni, Ocnița, Edineț, Sîngerei, Glodeni, Fălești, Drochia, Soroca, Florești, Șoldănești și Rezina, vor fi plantate păduri pe o suprafață de peste 940 de hectare. În zona centrală a Moldovei, în raioanele Călărași, Orhei, Ungheni, Nisporeni, Strășeni, Hîncești, Criuleni, Anenii Noi și Ialoveni, vor fi create păduri pe o suprafață de peste 1150 de hectare. La sud, în raioanele Leova, Cahul, Cantemir, Comrat, Basarabeasca, Cimișlia, Ștefan Vodă, Căușeni, Taraclia și municipiul Cahul, vor fi plantate păduri noi pe o suprafață de peste 1200 de hectare.

Programul face parte din inițiativa națională de extindere a pădurilor, ceea ce presupune plantarea a 145.000 de hectare de păduri în următorii 10 ani. În primii doi ani de la lansarea programului, peste 300 de milioane de lei au fost alocate sectorului silvic, permițând achiziționarea de echipamente moderne, inclusiv tractoare, rotovaitoare și mulcere, astfel facilitând plantarea primelor 11 000 de hectare.

Autoritățile îndeamnă populația să participe activ și să contribuie la reconstrucția unui mediu durabil. Doritorii să participe la plantări o pot face începând cu 16 noiembrie, alegând terenurile din apropierea regiunii unde locuiesc. Mai multe informații și detalii despre modalitatea de înscriere pentru participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva”, la secțiunea „Participă la plantări toamna 2024”.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025