Liderii europeni o felicită pe Maia Sandu pentru victoria în alegeri

După realegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova, lideri europeni și oficiali internaționali i-au transmis mesaje de felicitare, subliniind angajamentul său pentru un viitor european și eforturile depuse pentru apărarea democrației.

Președintele României, Klaus Iohannis, a remarcat legătura profundă între România și Republica Moldova: „Felicitări, Maia Sandu, pentru victoria istorică înregistrată! Poporul român este alături de cetățenii Republicii Moldova în această reușită, care ancorează ireversibil destinul țării în familia europeană. Prin noul mandat, care v-a fost încredințat, aveți șansa unică de a continua și consolida reformele și progresele din ultimii patru ani, pentru a asigura stabilitatea, bunăstarea și pacea. România rămâne cel mai implicat susținător al dezvoltării Republicii Moldova”.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a apreciat lupta Maiei Sandu împotriva presiunilor externe: „Felicitări pentru victorie, Maia Sandu! Ați învins cel mai greu adversar pe care îl poate avea un candidat la președinție: ați învins o întreagă dictatură, pe Federația Rusă. Mult succes mai departe! Voi continua să fiu alături de dumneavoastră și de Republica Moldova pe drumul vostru european!”

Președintele Ucrainei, Volodymir Zelenski, a transmis un mesaj de susținere a Maiei Sandu în preluarea celui de-al doilea mandat: „Ucraina sprijină alegerea europeană a poporului moldovean și este gata să lucreze împreună, pentru a ne consolida parteneriatul între state. Moldovenii au făcut o alegere clară – au ales o cale spre creștere economică și stabilitate socială. Numai o securitate reală și o Europă pașnică și unită pot garanta fiecărei persoane și fiecărei familii încrederea de a înfrunta ziua de mâine cu speranță și certitudine”.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis un mesaj de suport și respect față de angajamentul democratic al Republicii Moldova: „O felicit pe Maia Sandu pentru realegerea în funcția de președinte al Republicii Moldova. Democrația a triumfat în fața tuturor ingerințelor și manevrelor. Franța va continua să fie alături de Moldova pe drumul său european”.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a accentuat că va continua colaborarea cu șeful statului, Maia Sandu: „Este nevoie de un tip rar de putere pentru a depăși provocările cu care v-ați confruntat în aceste alegeri. Sunt bucuroasă să continuu să lucrez cu Dumneavoastră, pentru viitorul european al Moldovei și al poporului său”.

Donald Tusk, președintele Partidului Popular European, a remarcat curajul Republicii Moldova de a rezista presiunilor externe: „În pofida interferenței agresive și masive a Rusiei în alegerile prezidențiale din Moldova, Maia Sandu a învins. Sperăm că această tendință va continua în următoarea perioadă și în alte state”.

Cancelarul german, Olaf Scholz, a apreciat stabilitatea pe care Maia Sandu o aduce țării: „Maia Sandu a condus în siguranță Republica Moldova prin momente dificile și a stabilit cursul european al țării. Suntem alături de Republica Moldova.”

Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, a dat asigurări că Maia Sandu va fi susținută în eforturile sale democratice: „Maia Sandu a dat dovadă de un curaj și un leadership extraordinarm pentru a-și apăra poporul. Europa va continua să fie alături de Moldova pe această cale”.

Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu a acumulat 55,41% din sufragii, iar candidatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo – 44,59%. În turul doi al alegerilor prezidențiale au votat peste un milion 699 de mii de alegători, adică 54,33% din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale.

Peste 8 mii de persoane asigurate au fost operate de cataractă în primele șase luni ale anului, intervențiile fiind acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Numărul operațiilor este cu peste 1 100 mai mare decât în perioada similară a anului trecut, transmite IPN.

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pentru aceste intervenții au fost alocați peste 94 de milioane de lei. Fondurile au acoperit costurile operațiilor, tratamentului, investigațiilor, consultațiilor, medicamentelor, precum și cheltuielile pentru cazare și alimentație în spital.

Intervențiile prin intermediul a 19 prestatori de servicii medicale contractați de CNAM.

Pentru anul curent, programul are un buget de peste 168 de milioane de lei, destinat realizării a 14 630 de intervenții. Operațiile sunt disponibile pentru toate persoanele asigurate care au indicații medicale.

CNAM precizează că pacienții care aleg să fie operați în instituții medico-sanitare din Chișinău sau Bălți sunt incluși pe liste de așteptare, în timp ce în spitalele raionale contractate intervențiile sunt efectuate fără liste de așteptare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Liderii europeni o felicită pe Maia Sandu pentru victoria în alegeri

După realegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova, lideri europeni și oficiali internaționali i-au transmis mesaje de felicitare, subliniind angajamentul său pentru un viitor european și eforturile depuse pentru apărarea democrației.

Președintele României, Klaus Iohannis, a remarcat legătura profundă între România și Republica Moldova: „Felicitări, Maia Sandu, pentru victoria istorică înregistrată! Poporul român este alături de cetățenii Republicii Moldova în această reușită, care ancorează ireversibil destinul țării în familia europeană. Prin noul mandat, care v-a fost încredințat, aveți șansa unică de a continua și consolida reformele și progresele din ultimii patru ani, pentru a asigura stabilitatea, bunăstarea și pacea. România rămâne cel mai implicat susținător al dezvoltării Republicii Moldova”.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a apreciat lupta Maiei Sandu împotriva presiunilor externe: „Felicitări pentru victorie, Maia Sandu! Ați învins cel mai greu adversar pe care îl poate avea un candidat la președinție: ați învins o întreagă dictatură, pe Federația Rusă. Mult succes mai departe! Voi continua să fiu alături de dumneavoastră și de Republica Moldova pe drumul vostru european!”

Președintele Ucrainei, Volodymir Zelenski, a transmis un mesaj de susținere a Maiei Sandu în preluarea celui de-al doilea mandat: „Ucraina sprijină alegerea europeană a poporului moldovean și este gata să lucreze împreună, pentru a ne consolida parteneriatul între state. Moldovenii au făcut o alegere clară – au ales o cale spre creștere economică și stabilitate socială. Numai o securitate reală și o Europă pașnică și unită pot garanta fiecărei persoane și fiecărei familii încrederea de a înfrunta ziua de mâine cu speranță și certitudine”.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis un mesaj de suport și respect față de angajamentul democratic al Republicii Moldova: „O felicit pe Maia Sandu pentru realegerea în funcția de președinte al Republicii Moldova. Democrația a triumfat în fața tuturor ingerințelor și manevrelor. Franța va continua să fie alături de Moldova pe drumul său european”.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a accentuat că va continua colaborarea cu șeful statului, Maia Sandu: „Este nevoie de un tip rar de putere pentru a depăși provocările cu care v-ați confruntat în aceste alegeri. Sunt bucuroasă să continuu să lucrez cu Dumneavoastră, pentru viitorul european al Moldovei și al poporului său”.

Donald Tusk, președintele Partidului Popular European, a remarcat curajul Republicii Moldova de a rezista presiunilor externe: „În pofida interferenței agresive și masive a Rusiei în alegerile prezidențiale din Moldova, Maia Sandu a învins. Sperăm că această tendință va continua în următoarea perioadă și în alte state”.

Cancelarul german, Olaf Scholz, a apreciat stabilitatea pe care Maia Sandu o aduce țării: „Maia Sandu a condus în siguranță Republica Moldova prin momente dificile și a stabilit cursul european al țării. Suntem alături de Republica Moldova.”

Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, a dat asigurări că Maia Sandu va fi susținută în eforturile sale democratice: „Maia Sandu a dat dovadă de un curaj și un leadership extraordinarm pentru a-și apăra poporul. Europa va continua să fie alături de Moldova pe această cale”.

Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu a acumulat 55,41% din sufragii, iar candidatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo – 44,59%. În turul doi al alegerilor prezidențiale au votat peste un milion 699 de mii de alegători, adică 54,33% din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale.

Persoanele implicate în escrocherii online, infracțiuni cibernetice sau șantaj sexual care vizează cetățeni ai Statelor Unite riscă să nu mai poată obține viză pentru a intra pe teritoriul american. Departamentul de Stat al SUA a anunțat o nouă politică de restricționare a vizelor pentru cei implicați în astfel de activități, precum și pentru complicii acestora, transmite IPN.

Măsura vizează în special persoanele implicate în rețele infracționale care folosesc scheme de fraudă online, inclusiv investiții false, pentru a obține bani de la cetățeni americani. Potrivit autorităților americane, restricțiile se bazează pe un ordin al președintelui Donald Trump și pot fi aplicate, în anumite cazuri, și rudelor de gradul întâi ale persoanelor sancționate.

Departamentul de Stat al SUA precizează că rețelele de escrocherii au provocat pierderi de cel puțin 10 miliarde de dolari americanilor doar în 2024, multe dintre fraude fiind realizate prin scheme de investiții false și metode de manipulare.

Autoritățile americane îi îndeamnă pe cetățeni să fie precauți în cazul ofertelor de investiții nesolicitate și să nu transmită bani sau imagini personale unor persoane necunoscute sau neverificate. Noua politică face parte din eforturile Statelor Unite de combatere a rețelelor internaționale implicate în fraude digitale și alte forme de criminalitate cibernetică.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025