Demnitarii nu vor putea obține arme fără control medical și instruire. Decizia MAI

Foto simbol

Ministerul Afacerilor Interne a eliminat prevederea care le permite persoanelor cu funcții de demnitate publică să obțină permis de port armă fără control medical și fără curs de instruire. Măsura apare în versiunea revizuită a proiectului de modificare a legii privind regimul armelor și munițiilor de uz civil, transmite IPN.

Inițial, proiectul prevedea o derogare care ar fi scutit demnitarii de obligația de a prezenta un certificat medical și de a urma instruirea necesară pentru obținerea permisului. Această prevedere a stârnit reacții critice din partea unor politicieni și organizații civice, care au atenționat asupra pericolului legalizării unui tratament preferențial în domenii ce țin de siguranța publică.

Potrivit MAI, textul revizuit nu mai conține această excepție. Toți solicitanții, indiferent de funcția pe care o dețin, vor fi supuși acelorași reguli privind evaluarea medicală și instruirea obligatorie în utilizarea armelor.

Proiectul de modificare prevede și alte reguli, inclusiv interzicerea accesului la arme pentru persoanele domiciliate în stânga Nistrului sau implicate în structuri neconstituționale, precum și restricționarea achiziționării armelor neletale de către cetățenii străini.

MAI susține că modificările sunt necesare pentru a consolida controlul asupra armelor civile și pentru a alinia legislația națională la standardele europene. Documentul se află în prezent la etapa de avizare interinstituțională și de consultare publică. Ministerul încurajează toate părțile interesate să prezinte propuneri și obiecții până la definitivarea versiunii finale.

Este vernisată expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca fierului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei (22 iulie-4 septembrie) /ora 14:00/.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Demnitarii nu vor putea obține arme fără control medical și instruire. Decizia MAI

Foto simbol

Ministerul Afacerilor Interne a eliminat prevederea care le permite persoanelor cu funcții de demnitate publică să obțină permis de port armă fără control medical și fără curs de instruire. Măsura apare în versiunea revizuită a proiectului de modificare a legii privind regimul armelor și munițiilor de uz civil, transmite IPN.

Inițial, proiectul prevedea o derogare care ar fi scutit demnitarii de obligația de a prezenta un certificat medical și de a urma instruirea necesară pentru obținerea permisului. Această prevedere a stârnit reacții critice din partea unor politicieni și organizații civice, care au atenționat asupra pericolului legalizării unui tratament preferențial în domenii ce țin de siguranța publică.

Potrivit MAI, textul revizuit nu mai conține această excepție. Toți solicitanții, indiferent de funcția pe care o dețin, vor fi supuși acelorași reguli privind evaluarea medicală și instruirea obligatorie în utilizarea armelor.

Proiectul de modificare prevede și alte reguli, inclusiv interzicerea accesului la arme pentru persoanele domiciliate în stânga Nistrului sau implicate în structuri neconstituționale, precum și restricționarea achiziționării armelor neletale de către cetățenii străini.

MAI susține că modificările sunt necesare pentru a consolida controlul asupra armelor civile și pentru a alinia legislația națională la standardele europene. Documentul se află în prezent la etapa de avizare interinstituțională și de consultare publică. Ministerul încurajează toate părțile interesate să prezinte propuneri și obiecții până la definitivarea versiunii finale.

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în plen prioritățile executivului și echipa de miniștri, înaintea votului deputaților, transmite IPN.

La începutul ședinței plenare, și-au înregistrat prezența 96 de deputați din totalul celor 101 aleși.

Vasile Tofan a urcat la tribuna Parlamentului la ora 11:13. Discursul premierului desemnat a durat aproape o oră. În acest timp, Vasile Tofan a prezentat principalele obiective ale programului de guvernare „Economie europeană, stat eficient”, insistând asupra reformelor economice, accelerării procesului de aderare la Uniunea Europeană, sprijinirii mediului de afaceri și eficientizării administrației publice.

După prezentarea programului și a echipei guvernamentale, ședința a continuat cu sesiunea de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia deputații i-au adresat premierului desemnat întrebări privind componența cabinetului de miniștri, prioritățile executivului și reformele pe care intenționează să le promoveze.

După mai bine de șase ore de întrebări și răspunsuri, vicepreședinta Parlamentului și lidera fracțiunii PAS, Doina Gherman, a cerut aplicarea prevederile articolului 108 din Regulamentul Parlamentului, punând capăt sesiunii de întrebări și răspunsuri adresate premierului desemnat și membrilor cabinetului propus. După încheierea dezbaterilor, Parlamentul urmează să supună la vot programul de guvernare și componența Guvernului. Pentru învestirea noului cabinet este necesar votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025