Din 2026, vor fi emise documente de călătorie noi

Începând cu anul 2026, statul va emite pașapoarte și documente de călătorie noi, dotate cu elemente biometrice avansate și coduri de identificare unificate. O parte din informațiile din actele de călătorie vor fi în trei limbi: română, engleză și franceză, ceea ce va permite recunoașterea lor la nivel internațional. Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de modificare a Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, transmite IPN.

Totodată, pe lângă datele personale, actele de identitate vor conține și semnătura olografă, care se va aplica de la vârsta de 14 ani. De asemenea, vor fi incluse și datele biometrice ale titularului, precum imaginea facială și amprentele digitale. Excepție vor face copiii cu vârsta până la 12 ani și persoanele pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă.

În proiect sunt specificate și termenele de valabilitate ale pașapoartelor, în funcție de vârsta titularului și de statutul acestuia. Documentele de călătorie pentru apatrizi, refugiați sau beneficiari de protecție umanitară vor avea valabilitatea de la 3 la 10 ani. În cazul în care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă temporar, pașaportul și documentul de călătorie va avea termenul de valabilitate de un an.

Potrivit proiectului, Agenția Servicii Publice va emite majoritatea actelor de identitate, cu excepția pașaportului diplomatic și a celui de serviciu, care vor fi eliberate de către Ministerul Afacerilor Externe. Iar actele de identitate pentru apatrizi, refugiați și beneficiari de protecție umanitară vor fi eliberate de către Inspectoratul General pentru Migrație al MAI.

Pașaportul va fi eliberat cetățenilor Republicii Moldova, iar documentele de călătorie vor fi eliberate persoanelor cărora li s-a recunoscut statutul de apatrid sau de refugiat, precum și persoanelor cărora li s-a acordat protecție umanitară în conformitate cu actele normative privind migrația și azilul.

Un nou tronson al Șoselei Muncești a intrat în proces de reabilitare. Primăria municipiului Chișinău anunță că au început lucrările de frezare a carosabilului pe sectorul cuprins între strada Arca Moldovei și strada Băcioii Noi, etapă care precede modernizarea integrală a suprafeței asfaltice, transmite IPN.

Pe acest tronson, cu o suprafață de aproximativ 23 de mii de metri pătrați, urmează să fie aplicate două straturi de beton asfaltic, să fie reabilitate canalele de scurgere a apelor pluviale și amenajate acostamentele cu piatră spartă.

În paralel, pe sectorul dintre strada Arca Moldovei și bulevardul Iuri Gagarin, lucrările de reabilitare prin tehnologia Slurry Seal se apropie de final. În această perioadă este aplicat al doilea strat, cel de uzură, care are rolul de a proteja carosabilul și de a-i prelungi durata de exploatare.

Potrivit municipalității, după finalizarea lucrărilor, Șoseaua Muncești va avea un carosabil modernizat, cu condiții mai bune de circulație și un nivel sporit de siguranță pentru participanții la trafic.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Din 2026, vor fi emise documente de călătorie noi

Începând cu anul 2026, statul va emite pașapoarte și documente de călătorie noi, dotate cu elemente biometrice avansate și coduri de identificare unificate. O parte din informațiile din actele de călătorie vor fi în trei limbi: română, engleză și franceză, ceea ce va permite recunoașterea lor la nivel internațional. Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de modificare a Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, transmite IPN.

Totodată, pe lângă datele personale, actele de identitate vor conține și semnătura olografă, care se va aplica de la vârsta de 14 ani. De asemenea, vor fi incluse și datele biometrice ale titularului, precum imaginea facială și amprentele digitale. Excepție vor face copiii cu vârsta până la 12 ani și persoanele pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă.

În proiect sunt specificate și termenele de valabilitate ale pașapoartelor, în funcție de vârsta titularului și de statutul acestuia. Documentele de călătorie pentru apatrizi, refugiați sau beneficiari de protecție umanitară vor avea valabilitatea de la 3 la 10 ani. În cazul în care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă temporar, pașaportul și documentul de călătorie va avea termenul de valabilitate de un an.

Potrivit proiectului, Agenția Servicii Publice va emite majoritatea actelor de identitate, cu excepția pașaportului diplomatic și a celui de serviciu, care vor fi eliberate de către Ministerul Afacerilor Externe. Iar actele de identitate pentru apatrizi, refugiați și beneficiari de protecție umanitară vor fi eliberate de către Inspectoratul General pentru Migrație al MAI.

Pașaportul va fi eliberat cetățenilor Republicii Moldova, iar documentele de călătorie vor fi eliberate persoanelor cărora li s-a recunoscut statutul de apatrid sau de refugiat, precum și persoanelor cărora li s-a acordat protecție umanitară în conformitate cu actele normative privind migrația și azilul.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025