Locuitorii din Chișinău pot primi informații și ajutor, apelând 0800-00090 și 0800-00080

Cetățenii municipiului Chișinău, inclusiv din suburbii, pot apela numerele de telefon: 0800-00090 și 0800-00080 pentru a solicita informații, dar și a obține ajutor în contextul instituirii regimului de stare de urgență pe întreg teritoriul țării.

Solictiată de IPN, șefa Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate, Tatiana Bucearschi, a menționat că la numărul de telefon: 0800-00090 pot apela cetățenii care necesită ajutor. E vorba de pensionari sau persoane cu dizabilități care locuiesc singure și nu au pe nimeni care să-i ajute.

Membrii celulei de criză vor informa telefonic beneficiarii despre masurile de precauție în contextul COVID-19 și vor recepționa solicitările, care ulterior vor fi soluționate de către lucrătorii sociali, împreună cu voluntarii. Când se vor deplasa la domiciliul beneficiarilor, aceștia vor prezenta legitimațiile de serviciu.

La numărul de telefon: 0800-00080, orice cetățean poate primi informații despre ce reprezintă COVID-19 și cum să se protejeze de acesta.

Cetățenii pot telefona la numerele respective în intervalul orelor 08.00-17.00, de luni până vineri.

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional în 2023. Directoarea adjunctă a ADEPT și secretara Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte, Polina Panainte, a explicat pentru IPN că acest mecanism urmărește să împiedice continuarea activității unui partid declarat neconstituțional sub o altă denumire.

Potrivit expertei, legislația prevede că, în cazul în care instanța constată existența unei succesiuni politice între un partid declarat neconstituțional și o altă formațiune, Ministerul Justiției este obligat să solicite dizolvarea acesteia. Experta susține că mecanismul nu reprezintă o lege adoptată împotriva unor partide concrete, ci un instrument general aplicabil, introdus în Legea privind partidele politice.

„Mecanismul de succesor a fost creat tocmai pentru a preveni reîncarnarea unui partid declarat neconstituțional sub altă formă juridică”, a precizat Polina Panainte.

Potrivit ei, Comisia de la Veneția nu a analizat un partid anume și nici cazul Partidului „Șor”, dar a precizat că limitarea activității unei formațiuni politice poate fi justificată doar în situații excepționale, dacă sunt respectate garanții clare și este demonstrată necesitatea unei astfel de măsuri.

Polina Panainte a subliniat că dizolvarea unui partid succesor nu poate fi dispusă automat, ci necesită o analiză individuală și probe concrete privind existența unei succesiuni politice.

În acest caz, Curtea de Apel a analizat criteriile prevăzute de lege pentru stabilirea unei astfel de legături. Printre elementele reținute de instanță se numără congresul organizat la Moscova, la 6 iulie 2025, unde liderii celor patru formațiuni au anunțat constituirea blocului politic „Victorie – Победа”, în prezența lui Ilan Șor, condamnat în dosarul fraudei bancare.

Curtea de Apel Centru a dispus miercuri dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei”, constatând că acestea sunt succesoare ale Partidului „Șor”, declarat neconstituțional în 2023. Deocamdată, instanța a publicat doar dispozitivul hotărârilor, fără motivarea integrală a acestora. Deciziile pot fi contestate în condițiile prevăzute de lege.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Locuitorii din Chișinău pot primi informații și ajutor, apelând 0800-00090 și 0800-00080

Cetățenii municipiului Chișinău, inclusiv din suburbii, pot apela numerele de telefon: 0800-00090 și 0800-00080 pentru a solicita informații, dar și a obține ajutor în contextul instituirii regimului de stare de urgență pe întreg teritoriul țării.

Solictiată de IPN, șefa Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate, Tatiana Bucearschi, a menționat că la numărul de telefon: 0800-00090 pot apela cetățenii care necesită ajutor. E vorba de pensionari sau persoane cu dizabilități care locuiesc singure și nu au pe nimeni care să-i ajute.

Membrii celulei de criză vor informa telefonic beneficiarii despre masurile de precauție în contextul COVID-19 și vor recepționa solicitările, care ulterior vor fi soluționate de către lucrătorii sociali, împreună cu voluntarii. Când se vor deplasa la domiciliul beneficiarilor, aceștia vor prezenta legitimațiile de serviciu.

La numărul de telefon: 0800-00080, orice cetățean poate primi informații despre ce reprezintă COVID-19 și cum să se protejeze de acesta.

Cetățenii pot telefona la numerele respective în intervalul orelor 08.00-17.00, de luni până vineri.

Locuitorii din Chișinău pot primi informații și ajutor, apelând 0800-00090 și 0800-00080

Duma de Stat a Rusiei a adoptat un pachet de legi care restricționează semnificativ drepturile cetățenilor ruși plecați din țară...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025