Fără apă la robinet

Consumatorii din strada Gh. Asachi, 68/1, din capitală, dar și cei din strada Miorița, 5/1, 9/1, 9/2, 11, vor rămâne miercuri, 29 iulie, fără apă la robinet. Sistările sunt planificate între orele 09.00 și 16.00, timp în care SA „Apă-Canal Chișinău” va efectua lucrări la stația de pompare hidrofor din strada Miorița, 5/9, transmite IPN.

Tot miercuri, între orele 09.00 și 22.00, furnizorul va efectua lucrări de reabilitare a reţelelor de apeduct, finanţate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii. Ca urmare, apa va fi sistată pe străzile Alba Iulia, 7, inclusiv cu fracții, Pelivan, 28-34, inclusiv cu fracții, Spicului și Marinescu, 1-11, 2-16, inclusiv cu fracții. De asemenea, apa va fi oprită în orașul Durlești, pe străzile Cosbuc, Dacilor și Murelor.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat modificarea Planului pentru Ucraina, document care stabilește reformele necesare pentru accesarea finanțărilor prin mecanismul „Ukraine Facility”. Actualizarea prevede și o finanțare suplimentară de 8,3 miliarde de euro pentru anul 2026, acordată prin intermediul împrumutului de sprijin pentru Ucraina, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului UE, modificările reflectă acordul privind finanțarea suplimentară convenită de Parlamentul European și Consiliu în luna februarie. Pentru a beneficia de fonduri, Kievul trebuie să continue aplicarea reformelor asumate, inclusiv în domeniul statului de drept și al combaterii corupției.

Lansat în martie 2024, mecanismul „Ukraine Facility” prevede peste 50 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi pentru susținerea redresării, reconstrucției și modernizării Ucrainei în perioada 2024-2027.

Până în prezent, Uniunea Europeană a transferat Ucrainei aproximativ 6 miliarde de euro prin finanțare-punte, 1,89 miliarde de euro în avansuri și alte șapte tranșe, în valoare totală de aproximativ 21,6 miliarde de euro.

Decizia Consiliului UE vine după aprobarea unor noi instrumente de sprijin financiar pentru Ucraina, menite să asigure continuitatea finanțării pe termen mediu.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Fără apă la robinet

Consumatorii din strada Gh. Asachi, 68/1, din capitală, dar și cei din strada Miorița, 5/1, 9/1, 9/2, 11, vor rămâne miercuri, 29 iulie, fără apă la robinet. Sistările sunt planificate între orele 09.00 și 16.00, timp în care SA „Apă-Canal Chișinău” va efectua lucrări la stația de pompare hidrofor din strada Miorița, 5/9, transmite IPN.

Tot miercuri, între orele 09.00 și 22.00, furnizorul va efectua lucrări de reabilitare a reţelelor de apeduct, finanţate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii. Ca urmare, apa va fi sistată pe străzile Alba Iulia, 7, inclusiv cu fracții, Pelivan, 28-34, inclusiv cu fracții, Spicului și Marinescu, 1-11, 2-16, inclusiv cu fracții. De asemenea, apa va fi oprită în orașul Durlești, pe străzile Cosbuc, Dacilor și Murelor.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, solicită implicarea Uniunii Europene, OSCE și Consiliului Europei în disputa dintre autoritățile de la Comrat și cele de la Chișinău. Apelul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute în fața Parlamentului, transmite IPN.

Potrivit lui Gaidarji, hotărârea Curții Constituționale din 9 iulie și modificările propuse la legislația electorală ar afecta statutul UTA Găgăuzia. El a cerut o evaluare independentă a acestor măsuri și trimiterea unor misiuni de monitorizare ale Consiliului Europei și OSCE în regiune.

Totodată, președintele Adunării Populare a anunțat că va transmite viceprim-ministrei pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, o notificare oficială cu privire la situația din Găgăuzia, însoțită de documente și materiale pe care le consideră relevante. Acesta i-a solicitat să promoveze, în dialogul cu autoritățile centrale, respectarea principiilor europene privind dialogul și „unitatea în diversitate”.

Parlamentul urmează să examineze astăzi proiectul de modificare a Codului Electoral, care prevede noi reguli privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia și funcționarea organelor electorale din regiune.

Autoritățile de la Chișinău au respins anterior acuzațiile Comratului. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că modificările urmăresc instituirea unui cadru legal unitar pentru toate scrutinele din Republica Moldova.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025