Investiții de 386 de mii de dolari pentru cele 12 incubatoare de afaceri din Moldova

Sursa foto: PNUD Moldova

Cele 12 incubatoare de afaceri din Republica Moldova vor beneficia de investiții în valoare totală de 386 de mii de dolari, oferite printr-un proiect susținut de Suedia, Norvegia și PNUD. Fondurile sunt destinate măsurilor de eficiență energetică, utilizării surselor regenerabile și dezvoltării capacităților instituționale, transmite IPN.

Potrivit PNUD Moldova, investițiile vor permite instalarea sistemelor fotovoltaice și a echipamentelor de stocare a energiei, a pompelor de căldură și a iluminatului LED. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de termoizolare, înlocuirea ferestrelor și ușilor, precum și procurarea unor echipamente menite să reducă consumul de energie și costurile operaționale.

Pe lângă modernizarea infrastructurii, incubatoarele vor beneficia de un program de dezvoltare instituțională. Acesta urmărește integrarea principiilor egalității de gen și ale acțiunii climatice în serviciile de consultanță, instruire și sprijin oferite întreprinderilor mici și mijlocii. Totodată, vor fi organizate activități de informare în comunități, inclusiv pentru femeile care activează în agricultură.

Potrivit datelor PNUD, în acest an, au fost efectuate audituri energetice în 10 dintre cele 12 incubatoare. Aplicarea măsurilor recomandate ar necesita investiții de circa 1,8 milioane de dolari, dar ar permite economii anuale de aproximativ 2,8 milioane de lei, reducerea consumului de energie cu peste un milion de kWh și diminuarea emisiilor de CO2.

Incubatoarele de afaceri activează în Leova, Cahul, Călărași, Ceadâr-Lunga, Cimișlia, Dubăsari, Nisporeni, Rezina, Soroca, Ștefan Vodă, Sângerei și municipiul Chișinău. Acestea găzduiesc aproape 300 de întreprinderi și susțin peste o mie de locuri de muncă.

Are loc târgul cu produse naturale și autohtone ale producătorilor și meșterilor locali (24-26 iulie) /Aleea Mircea cel Bătrân / ora 08:00/.

Comisiile parlamentare se întrunesc în ședințe /Parlament /ora 08:30-09:30/.

Curtea de Conturi examinează raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale Satul Palanca, raionul Ștefan Vodă /ccrm.md /ora 09:00/.

FIODOR GAGAUZ susține un briefing de presă cu genericul: „Declarație importantă privind situația din Găgăuzia și pașii următori” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube, Privesc.EU /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă ședință /ANRE /ora 10:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii desfășoară conferința națională: „Consolidarea atractivității profesiei de judecător: măsuri imediate și soluții sustenabile” /Str. Vlaicu Pârcălab, 48 /ora 10:00/.

(NOU) Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei organizează un protest împotriva majorării tarifelor la gazele naturale /ANRE /ora 10:00/.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Reforma administrației publice locale și procesul de amalgamare – de la voluntar, la normativ”. Participanți: Dan Nicorici, director de programe, Centrul de Politici și Reforme, Oleg Ivancioglo, administratorul AO „Inițiativa pune umărul” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 11:00/.

Comunitatea Evreiască din Moldova organizează ceremonia de comemorare a 85 de ani de la înființarea Ghetoului din Chișinău /Monumentul Victimelor Ghetoului, strada Ierusalim /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 14:00/.

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare se întrunește în ședință /ANACEC, Șoseaua Hâncești, 38A /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Investiții de 386 de mii de dolari pentru cele 12 incubatoare de afaceri din Moldova

Sursa foto: PNUD Moldova

Cele 12 incubatoare de afaceri din Republica Moldova vor beneficia de investiții în valoare totală de 386 de mii de dolari, oferite printr-un proiect susținut de Suedia, Norvegia și PNUD. Fondurile sunt destinate măsurilor de eficiență energetică, utilizării surselor regenerabile și dezvoltării capacităților instituționale, transmite IPN.

Potrivit PNUD Moldova, investițiile vor permite instalarea sistemelor fotovoltaice și a echipamentelor de stocare a energiei, a pompelor de căldură și a iluminatului LED. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de termoizolare, înlocuirea ferestrelor și ușilor, precum și procurarea unor echipamente menite să reducă consumul de energie și costurile operaționale.

Pe lângă modernizarea infrastructurii, incubatoarele vor beneficia de un program de dezvoltare instituțională. Acesta urmărește integrarea principiilor egalității de gen și ale acțiunii climatice în serviciile de consultanță, instruire și sprijin oferite întreprinderilor mici și mijlocii. Totodată, vor fi organizate activități de informare în comunități, inclusiv pentru femeile care activează în agricultură.

Potrivit datelor PNUD, în acest an, au fost efectuate audituri energetice în 10 dintre cele 12 incubatoare. Aplicarea măsurilor recomandate ar necesita investiții de circa 1,8 milioane de dolari, dar ar permite economii anuale de aproximativ 2,8 milioane de lei, reducerea consumului de energie cu peste un milion de kWh și diminuarea emisiilor de CO2.

Incubatoarele de afaceri activează în Leova, Cahul, Călărași, Ceadâr-Lunga, Cimișlia, Dubăsari, Nisporeni, Rezina, Soroca, Ștefan Vodă, Sângerei și municipiul Chișinău. Acestea găzduiesc aproape 300 de întreprinderi și susțin peste o mie de locuri de muncă.

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia de indemnizații unice de până la 120 de mii de lei dacă se vor angaja în locurile vacante anunțate de instituție, transmite IPN.

Lista posturilor disponibile include funcții precum conducător artistic, dirijor, coregraf, actor, regizor, acompaniator, muzeograf, bibliotecar și operator de sunet. Acestea sunt repartizate în instituții publice de cultură din întreaga țară.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniu pot primi o indemnizație de 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor – 90 de mii de lei. Plata se face pe parcursul primilor trei ani de activitate, în trei tranșe egale.

Pentru repartizare, tinerii trebuie să depună un dosar care include actul de identitate, cererea de repartizare, actele de studii și alte documente necesare. Absolvenții care au studiat peste hotare trebuie să prezinte și certificatul de recunoaștere și echivalare a studiilor.

Dosarele pot fi depuse până la 21 august, în format fizic sau electronic. Lista publicată de Ministerul Culturii cuprinde 110 posturi vacante în instituțiile publice de cultură ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Culturii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025