BNM invită copiii la un program de educație financiară prin jocuri și ateliere interactive

Copiii cu vârste între 7 și 10 ani sunt invitați pe 22 iulie, între orele 9:00 și 13:00, la programul de educație financiară „O zi de vacanță la BNM”. Inițiativa Băncii Naționale a Moldovei le oferă participanților posibilitatea să afle cum funcționează banii și sistemul financiar, prin jocuri și ateliere interactive, transmite IPN.

Potrivit BNM, programul include un tur ghidat în sala de expoziții a instituției, unde copiii vor afla istoria leului moldovenesc și vor descoperi colecția de monede jubiliare și comemorative emise de banca centrală. Participanții vor lua parte și la un atelier practic dedicat elementelor de siguranță ale bancnotelor, unde vor învăța cum pot verifica autenticitatea acestora cu ajutorul echipamentelor specializate. De asemenea, vor fi organizate discuții interactive despre rolul Băncii Naționale, funcționarea economiei, piețele financiare și influența tehnologiilor moderne asupra serviciilor financiare.

„Educația financiară începe de la vârste mici, atunci când copiii își pun primele întrebări despre bani: ce sunt, cum îi folosim, de ce economisim și cum facem alegeri chibzuite. Prin acest program ne dorim să le oferim primele repere despre bani și economie, într-un mod clar, accesibil și apropiat de lumea lor”, a declarat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.

Părinții, bunicii și profesorii interesați să programeze o vizită în cadrul proiectului pot transmite o solicitare până la 19 iulie la adresa de e-mail a instituției. Cererea trebuie să includă numele și numărul de telefon al persoanei însoțitoare, numele și vârsta copilului sau copiilor, precum și instituția de învățământ, după caz. Vizitele vor fi organizate în grupuri de aproximativ 20-25 de copii.

Banca Națională a Moldovei organizează programul de educație financiară „O zi de vacanță la BNM” /BNM /ora 09:00/.

Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate se întrunește în ședință /ANI /ora 09:00/.

Comisia parlamentară pentru integrare europeană audiază Raportul semestrial privind îndeplinirea condițiilor de plată din Agenda de reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027 /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Este programată o ședință de judecată la care este pronunțată hotărârea în cauza în care Ministerul Justiției cere dizolvarea partidelor din fostul bloc politic „Victorie” /Curtea de Apel Centru /ora 10:30/.

Consiliul Audiovizualului se convoacă în ședință /CA /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău, începută pe 21 iulie /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

BNM invită copiii la un program de educație financiară prin jocuri și ateliere interactive

Copiii cu vârste între 7 și 10 ani sunt invitați pe 22 iulie, între orele 9:00 și 13:00, la programul de educație financiară „O zi de vacanță la BNM”. Inițiativa Băncii Naționale a Moldovei le oferă participanților posibilitatea să afle cum funcționează banii și sistemul financiar, prin jocuri și ateliere interactive, transmite IPN.

Potrivit BNM, programul include un tur ghidat în sala de expoziții a instituției, unde copiii vor afla istoria leului moldovenesc și vor descoperi colecția de monede jubiliare și comemorative emise de banca centrală. Participanții vor lua parte și la un atelier practic dedicat elementelor de siguranță ale bancnotelor, unde vor învăța cum pot verifica autenticitatea acestora cu ajutorul echipamentelor specializate. De asemenea, vor fi organizate discuții interactive despre rolul Băncii Naționale, funcționarea economiei, piețele financiare și influența tehnologiilor moderne asupra serviciilor financiare.

„Educația financiară începe de la vârste mici, atunci când copiii își pun primele întrebări despre bani: ce sunt, cum îi folosim, de ce economisim și cum facem alegeri chibzuite. Prin acest program ne dorim să le oferim primele repere despre bani și economie, într-un mod clar, accesibil și apropiat de lumea lor”, a declarat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.

Părinții, bunicii și profesorii interesați să programeze o vizită în cadrul proiectului pot transmite o solicitare până la 19 iulie la adresa de e-mail a instituției. Cererea trebuie să includă numele și numărul de telefon al persoanei însoțitoare, numele și vârsta copilului sau copiilor, precum și instituția de învățământ, după caz. Vizitele vor fi organizate în grupuri de aproximativ 20-25 de copii.

BNM invită copiii la un program de educație financiară prin jocuri și ateliere interactive

Achiziția supraevaluată a unui depozit de alimente destinat militarilor a provocat un prejudiciu de aproape trei milioane de euro Gărzii...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025