Cinci partide ar ajunge în Parlament în cazul unor alegeri anticipate, sondaj

Cinci formațiuni politice ar ajunge în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate, arată datele Barometrului socio-politic IMAS – iunie 2026. Primul ar fi Partidul Acțiune și Solidaritate pentru care ar vota 38% din respondenții cu opțiune de vot. Pe locurile următoare s-ar situa Partidul Socialiștilor cu 19,9%, Partidul Democrația Acasă cu 13,6%, Partidul Politic Partidul Nostru cu 7,1% și Partidul Comuniștilor cu 5,9% din sufragii.

Directorul general al IMAS, Doru Petruți, a declarat într-o conferință de presă la IPN că aproape două treimi din electorat este hotărât cu cine să voteze. Tabloul intențiilor de vot suferă modificări, însă nu semnificative. „Dacă ne raportăm doar la cetățenii deciși, cinci partide sunt peste prag, și desigur MAN în zona pragului cu șanse de trecere”, a adăugat acesta.

Întrebați ce partide simpatizează, 28% dintre respondenți au menționat PAS, în timp ce 15% – PSRM și 10% – PDA. Totodată, PAS se află pe primul loc și în topul partidelor pe care respondenții spun că sigur nu le-ar vota, cu 42,6%, urmat de PSRM cu 14,4% și PCRM cu 10,1%.

Directorul IMAS menționează că rezultatele sondajului reflectă o situație de moment și pot suferi modificări până la organizarea unor eventuale alegeri.

Barometrul socio-politic IMAS a fost efectuat în perioada 1-14 iunie pe un eșantion de 1 116 persoane din 86 de localități. Eroarea maximă de eșantionare este de ±3%. Sondajul a fost realizat la comanda Independent News (România).

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Cinci partide ar ajunge în Parlament în cazul unor alegeri anticipate, sondaj

Cinci formațiuni politice ar ajunge în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate, arată datele Barometrului socio-politic IMAS – iunie 2026. Primul ar fi Partidul Acțiune și Solidaritate pentru care ar vota 38% din respondenții cu opțiune de vot. Pe locurile următoare s-ar situa Partidul Socialiștilor cu 19,9%, Partidul Democrația Acasă cu 13,6%, Partidul Politic Partidul Nostru cu 7,1% și Partidul Comuniștilor cu 5,9% din sufragii.

Directorul general al IMAS, Doru Petruți, a declarat într-o conferință de presă la IPN că aproape două treimi din electorat este hotărât cu cine să voteze. Tabloul intențiilor de vot suferă modificări, însă nu semnificative. „Dacă ne raportăm doar la cetățenii deciși, cinci partide sunt peste prag, și desigur MAN în zona pragului cu șanse de trecere”, a adăugat acesta.

Întrebați ce partide simpatizează, 28% dintre respondenți au menționat PAS, în timp ce 15% – PSRM și 10% – PDA. Totodată, PAS se află pe primul loc și în topul partidelor pe care respondenții spun că sigur nu le-ar vota, cu 42,6%, urmat de PSRM cu 14,4% și PCRM cu 10,1%.

Directorul IMAS menționează că rezultatele sondajului reflectă o situație de moment și pot suferi modificări până la organizarea unor eventuale alegeri.

Barometrul socio-politic IMAS a fost efectuat în perioada 1-14 iunie pe un eșantion de 1 116 persoane din 86 de localități. Eroarea maximă de eșantionare este de ±3%. Sondajul a fost realizat la comanda Independent News (România).

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025