Proiecte de 136 de milioane de lei, aprobate în primul an de implementare a FEERM

Proiecte în valoare de circa 136 de milioane de lei au fost aprobate în primul an de la lansarea Fondului pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial. Investițiile vizează renovarea energetică a blocurilor locative, sprijinirea gospodăriilor vulnerabile și instalarea surselor regenerabile de energie. Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă, finanțarea a fost acordată blocurilor locative, caselor individuale vulnerabile energetic și gospodăriilor beneficiare ale programului „Casa Verde”, transmite IPN.

Directorul CNED, Ion Muntean, a susține că sectorul rezidențial generează 48% din consumul final de energie al Republicii Moldova, fiind domeniul cu cel mai mare potențial de reducere a consumului și a cheltuielilor pentru energie. Potrivit lui, programul urmărește să înlocuiască măsurile temporare de sprijin cu investiții structurale, cu efecte pe termen lung.

În prezent, statul alocă anual aproximativ 2,9 miliarde de lei pentru compensațiile la energie, în timp ce investițiile în eficiență energetică sunt de circa 559 de milioane de lei. „Scopul nostru este să reducem nevoia compensațiilor prin măsuri de eficiență energetică”, a declarat directorul CNED, Ion Muntean.

În cazul blocurilor locative au fost realizate 98 de audituri energetice și implicate 77 de asociații de proprietari. Totodată, au fost aprobate 17 proiecte investiționale, în valoare totală de circa 74 de milioane de lei, dintre care patru au intrat deja în etapa de implementare.

Pentru gospodăriile cu vulnerabilitate energetică extremă au fost depuse 190 de cereri de finanțare, dintre care 163 au fost aprobate. Până în prezent, au fost semnate 153 de contracte, iar lucrările de renovare energetică au fost finalizate în 42 de locuințe. Valoarea proiectelor aprobate pentru această categorie de beneficiari se ridică la peste 51 de milioane de lei. Programul acoperă 50% din costurile eligibile, iar alte 45% sunt compensate prin Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

Totodată, în cadrul programului „Casa Verde” au fost înregistrate peste 1 700 de cereri, dintre care 974 au fost aprobate sau validate. Până în prezent, au fost semnate 275 de contracte de finanțare.

Programul FEERM este susținut prin proiectul „Eficiență energetică și energii regenerabile pentru Moldova” (E4M), implementat de GIZ și finanțat de Germania, Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca. Cu un buget de peste 26 de milioane de euro, proiectul sprijină dezvoltarea mecanismelor de finanțare, consolidarea CNED și promovarea construcțiilor eficiente energetic.

Teatrul de Artă din Chișinău prezintă spectacolul „Un bărbat și mai multe femei” de Leonid Zorin, în regia lui Eugeniu Matcovschi /Centrul Cultural Odeon /ora 18:00/.

Continuă expoziția „Opera necunoscută a maeștrilor basarabeni” /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /30 iulie-16 august/.

Continuă expoziția personală Fără titlu a artistului Konstantin Benkovich organizată de Muzeul Național de Artă al Moldovei, în parteneriat cu Fundația ALT /MNAM /30 iulie-30 august/.

Continuă expoziția imersivă inspirată din mitologia și folclorul mistic al Republicii Moldova „Pădurea”, realizată de Milen Chelea /Galeria Plai / 23 iulie-6 august/.

Continuă expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca fierului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /22 iulie-4 septembrie/.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Proiecte de 136 de milioane de lei, aprobate în primul an de implementare a FEERM

Proiecte în valoare de circa 136 de milioane de lei au fost aprobate în primul an de la lansarea Fondului pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial. Investițiile vizează renovarea energetică a blocurilor locative, sprijinirea gospodăriilor vulnerabile și instalarea surselor regenerabile de energie. Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă, finanțarea a fost acordată blocurilor locative, caselor individuale vulnerabile energetic și gospodăriilor beneficiare ale programului „Casa Verde”, transmite IPN.

Directorul CNED, Ion Muntean, a susține că sectorul rezidențial generează 48% din consumul final de energie al Republicii Moldova, fiind domeniul cu cel mai mare potențial de reducere a consumului și a cheltuielilor pentru energie. Potrivit lui, programul urmărește să înlocuiască măsurile temporare de sprijin cu investiții structurale, cu efecte pe termen lung.

În prezent, statul alocă anual aproximativ 2,9 miliarde de lei pentru compensațiile la energie, în timp ce investițiile în eficiență energetică sunt de circa 559 de milioane de lei. „Scopul nostru este să reducem nevoia compensațiilor prin măsuri de eficiență energetică”, a declarat directorul CNED, Ion Muntean.

În cazul blocurilor locative au fost realizate 98 de audituri energetice și implicate 77 de asociații de proprietari. Totodată, au fost aprobate 17 proiecte investiționale, în valoare totală de circa 74 de milioane de lei, dintre care patru au intrat deja în etapa de implementare.

Pentru gospodăriile cu vulnerabilitate energetică extremă au fost depuse 190 de cereri de finanțare, dintre care 163 au fost aprobate. Până în prezent, au fost semnate 153 de contracte, iar lucrările de renovare energetică au fost finalizate în 42 de locuințe. Valoarea proiectelor aprobate pentru această categorie de beneficiari se ridică la peste 51 de milioane de lei. Programul acoperă 50% din costurile eligibile, iar alte 45% sunt compensate prin Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

Totodată, în cadrul programului „Casa Verde” au fost înregistrate peste 1 700 de cereri, dintre care 974 au fost aprobate sau validate. Până în prezent, au fost semnate 275 de contracte de finanțare.

Programul FEERM este susținut prin proiectul „Eficiență energetică și energii regenerabile pentru Moldova” (E4M), implementat de GIZ și finanțat de Germania, Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca. Cu un buget de peste 26 de milioane de euro, proiectul sprijină dezvoltarea mecanismelor de finanțare, consolidarea CNED și promovarea construcțiilor eficiente energetic.

Fermierii români au protestat joi la București față de interzicerea exporturilor de oi și capre, reclamând pierderi de sute de milioane de euro și cerând intervenția autorităților. Manifestația a degenerat în îmbrânceli cu jandarmii, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene, relatează Digi24, citat de IPN.

Protestul a început în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, unde crescători din mai multe județe au cerut să discute cu conducerea instituției. Ulterior, fermierii s-au deplasat în Piața Victoriei, în fața Guvernului, unde s-au adunat aproximativ cinci mii de persoane. Aceștia au cerut reluarea exporturilor, despăgubiri pentru pierderile suferite și demisia conducerii ANSVSA.

Manifestația are loc pe fondul crizei din sectorul zootehnic, afectat de pesta micilor rumegătoare și de restricțiile sanitar-veterinare. Comisia Europeană a prelungit până pe 31 decembrie interdicția exporturilor de ovine și caprine din România către țările terțe, după apariția unui focar de boală în județul Mureș.

Fermierii susțin că restricțiile au blocat reluarea exporturilor către țările arabe, iar pierderile pentru acest an ar putea depăși 300 de milioane de euro. Aceștia cer deblocarea urgentă a comerțului și măsuri de sprijin pentru fermele afectate.

Conducerea ANSVSA a anunțat convocarea unei celule de criză și a declarat că instituția discută cu reprezentanții Comisiei Europene pentru identificarea unor soluții.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025