Tiraspolul anunță introducerea ecusoanelor cu „drapelul” regiunii transnistrene pe uniforma pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Decizia a fost prezentată drept o reacție la apariția simbolurilor de stat ale Republicii Moldova pe uniformele militarilor moldoveni din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, transmite corespondentul IPN din Tiraspol.

Modificările au fost precedate de apelurile mai multor organizații ale veteranilor războiului din 1992, care au solicitat în luna martie autorităților de la Chișinău să permită militarilor moldoveni din contingentul de pacificare să poarte simbolurile statului pe uniformă. La scurt timp după aceea, militarii Armatei Naționale au început să poarte ecusoane cu drapelul Republicii Moldova pe mânecă.

Autoritățile de la Chișinău au explicat că măsura reprezintă o aliniere a uniformei contingentului de pacificare la regulile în vigoare privind purtarea însemnelor distinctive ale Armatei Naționale.

Tiraspol, însă, consideră că utilizarea simbolicii de stat a Republicii Moldova ar contravine unor înțelegeri anterioare din cadrul Comisiei Unificate de Control. Reprezentanții regiunii au invocat Protocolul nr. 84 al CUC, care, potrivit acestora, reglementează utilizarea simbolurilor pe uniformele pacificatorilor.

Operațiunea de menținere a păcii pe Nistru se desfășoară din 1992 sub coordonarea Comisiei Unificate de Control, din care fac parte reprezentanți ai Republicii Moldova, regiunii transnistrene și Federației Ruse.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Tiraspolul anunță introducerea ecusoanelor cu „drapelul” regiunii transnistrene pe uniforma pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Decizia a fost prezentată drept o reacție la apariția simbolurilor de stat ale Republicii Moldova pe uniformele militarilor moldoveni din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, transmite corespondentul IPN din Tiraspol.

Modificările au fost precedate de apelurile mai multor organizații ale veteranilor războiului din 1992, care au solicitat în luna martie autorităților de la Chișinău să permită militarilor moldoveni din contingentul de pacificare să poarte simbolurile statului pe uniformă. La scurt timp după aceea, militarii Armatei Naționale au început să poarte ecusoane cu drapelul Republicii Moldova pe mânecă.

Autoritățile de la Chișinău au explicat că măsura reprezintă o aliniere a uniformei contingentului de pacificare la regulile în vigoare privind purtarea însemnelor distinctive ale Armatei Naționale.

Tiraspol, însă, consideră că utilizarea simbolicii de stat a Republicii Moldova ar contravine unor înțelegeri anterioare din cadrul Comisiei Unificate de Control. Reprezentanții regiunii au invocat Protocolul nr. 84 al CUC, care, potrivit acestora, reglementează utilizarea simbolurilor pe uniformele pacificatorilor.

Operațiunea de menținere a păcii pe Nistru se desfășoară din 1992 sub coordonarea Comisiei Unificate de Control, din care fac parte reprezentanți ai Republicii Moldova, regiunii transnistrene și Federației Ruse.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025