Trafic suspendat în centrul capitalei în weekend pentru Festivalul Tradițiilor și pentru cursa „Velohora”

Traficul rutier va fi suspendat pe strada Columna, între străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Alexandr Pușkin, de sâmbătă, ora 20:00, până luni, 25 mai, ora 05:00, în legătură cu desfășurarea Festivalului Tradițiilor, transmite IPN.

De asemenea, pe strada Alexandru cel Bun, între străzile Alexandr Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, circulația va fi sistată duminică, pe 24 mai, între orele 12:00 și 22:00.

Un alt eveniment organizat în centrul capitalei în weekend, cursa de ciclism „Velohora”, va duce la suspendarea traficului rutier duminică pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Alexandr Pușkin. Potrivit Primăriei Chișinău, circulația transportului va fi redirecționată pe străzile adiacente.

Municipalitatea menționează că evenimentul se va desfășura între orele 12:00 și 14:00, cu startul din Piața Marii Adunări Naționale. Traseul va include bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Calea Ieșilor până la strada Ghidighici, strada Ciuflea și bulevardul Dacia până la bulevardul Decebal, cu revenire în PMAN.

Totodată, pe traseul cursei, circulația transportului public nu va fi sistată, cu excepția unor intervale scurte, în timpul trecerii coloanei de bicicliști însoțite de echipajele poliției. Primăria capitalei îndeamnă conducătorii auto să respecte indicațiile agenților de circulație și să manifeste răbdare și disciplină în trafic.

Calea Ferată din Moldova a pus în circulație, în premieră, un tren de marfă operat de un singur mecanic de locomotivă. Potrivit întreprinderii, măsura va contribui la eficientizarea exploatării locomotivelor și la optimizarea procesului de transport, transmite IPN.

Primul tren circulă pe ruta Chișinău – Basarabeasca – Etulia și transportă grâu destinat exportului. Garnitura este formată din 56 de vagoane, cu o masă totală de aproximativ cinci mii de tone. Acesta este tractat de două locomotive, fiecare condusă de un singur mecanic, fără ajutor de mecanic.

Întreprinderea menționează că implementarea noului model a fost posibilă datorită instruirii personalului, respectării cerințelor de siguranță, stării tehnice a locomotivelor și punerii în funcțiune a unui Centru de Monitorizare, care permite supravegherea video în timp real a traseului.

Potrivit CFM, operarea locomotivelor de către un singur mecanic este o practică utilizată de mai mulți ani în Japonia și în state precum Germania, Franța, Elveția, Țările de Jos, Suedia și Norvegia.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Trafic suspendat în centrul capitalei în weekend pentru Festivalul Tradițiilor și pentru cursa „Velohora”

Traficul rutier va fi suspendat pe strada Columna, între străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Alexandr Pușkin, de sâmbătă, ora 20:00, până luni, 25 mai, ora 05:00, în legătură cu desfășurarea Festivalului Tradițiilor, transmite IPN.

De asemenea, pe strada Alexandru cel Bun, între străzile Alexandr Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, circulația va fi sistată duminică, pe 24 mai, între orele 12:00 și 22:00.

Un alt eveniment organizat în centrul capitalei în weekend, cursa de ciclism „Velohora”, va duce la suspendarea traficului rutier duminică pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Alexandr Pușkin. Potrivit Primăriei Chișinău, circulația transportului va fi redirecționată pe străzile adiacente.

Municipalitatea menționează că evenimentul se va desfășura între orele 12:00 și 14:00, cu startul din Piața Marii Adunări Naționale. Traseul va include bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Calea Ieșilor până la strada Ghidighici, strada Ciuflea și bulevardul Dacia până la bulevardul Decebal, cu revenire în PMAN.

Totodată, pe traseul cursei, circulația transportului public nu va fi sistată, cu excepția unor intervale scurte, în timpul trecerii coloanei de bicicliști însoțite de echipajele poliției. Primăria capitalei îndeamnă conducătorii auto să respecte indicațiile agenților de circulație și să manifeste răbdare și disciplină în trafic.

Un bărbat de 44 din capitală a fost reținut fiind cercetat în 12 cauze penale pentru o presupusă schemă de escrocherie imobiliară. Potrivit oamenilor legii, prejudiciul total depășește trei milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, bărbatul este suspectat că, în perioada 2014-2025, ar fi indus în eroare mai multe persoane, promițându-le apartamente și case în localitatea Bubuieci. Totuși, deși ar fi încasat banii de la potențialii cumpărători, imobilele promise nu au mai fost construite.

În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate documente considerate relevante pentru cauza penală. IGP menționează că bărbatul a fost plasat în arest, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 10 ani.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025