UE ar putea suspenda finanțarea pentru țările care susțin Rusia sau Iranul, Kaja Kallas

Uniunea Europeană ar putea suspenda sprijinul financiar pentru statele în curs de dezvoltare care susțin Rusia sau Iranul. Declarația a fost făcută de către șefa diplomației europene, Kaja Kallas, înainte de reuniunea miniștrilor pentru dezvoltare din statele membre, transmite IPN.

Kaja Kallas a subliniat că blocul comunitar trebuie să își adapteze politica de distribuire a ajutorului extern. „Dacă un partener susține Rusia sau Iranul, trebuie să avem flexibilitatea necesară pentru a ne reevalua colaborarea”, a explicat oficialul european.

Totodată, șefa diplomației europene a atras atenția asupra faptului că, în prezent, există proiecte europene de sprijin care, în realitate, ajung să servească interesele concurenților UE, situație care necesită o reevaluare strategică.

Schimbarea de abordare are loc în contextul pregătirii strategiei de investiții Global Gateway a UE, care va avea beneficia de aproximativ 300 de miliarde de euro în următorul exercițiu bugetar al Uniunii. Programul vizează finanțarea unor proiecte majore de infrastructură, energie verde, logistică și digitalizare în țări în curs de dezvoltare din Africa, Asia și America.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei organizează campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

UE ar putea suspenda finanțarea pentru țările care susțin Rusia sau Iranul, Kaja Kallas

Uniunea Europeană ar putea suspenda sprijinul financiar pentru statele în curs de dezvoltare care susțin Rusia sau Iranul. Declarația a fost făcută de către șefa diplomației europene, Kaja Kallas, înainte de reuniunea miniștrilor pentru dezvoltare din statele membre, transmite IPN.

Kaja Kallas a subliniat că blocul comunitar trebuie să își adapteze politica de distribuire a ajutorului extern. „Dacă un partener susține Rusia sau Iranul, trebuie să avem flexibilitatea necesară pentru a ne reevalua colaborarea”, a explicat oficialul european.

Totodată, șefa diplomației europene a atras atenția asupra faptului că, în prezent, există proiecte europene de sprijin care, în realitate, ajung să servească interesele concurenților UE, situație care necesită o reevaluare strategică.

Schimbarea de abordare are loc în contextul pregătirii strategiei de investiții Global Gateway a UE, care va avea beneficia de aproximativ 300 de miliarde de euro în următorul exercițiu bugetar al Uniunii. Programul vizează finanțarea unor proiecte majore de infrastructură, energie verde, logistică și digitalizare în țări în curs de dezvoltare din Africa, Asia și America.

Un nou tronson al Șoselei Muncești a intrat în proces de reabilitare. Primăria municipiului Chișinău anunță că au început lucrările de frezare a carosabilului pe sectorul cuprins între strada Arca Moldovei și strada Băcioii Noi, etapă care precede modernizarea integrală a suprafeței asfaltice, transmite IPN.

Pe acest tronson, cu o suprafață de aproximativ 23 de mii de metri pătrați, urmează să fie aplicate două straturi de beton asfaltic, să fie reabilitate canalele de scurgere a apelor pluviale și amenajate acostamentele cu piatră spartă.

În paralel, pe sectorul dintre strada Arca Moldovei și bulevardul Iuri Gagarin, lucrările de reabilitare prin tehnologia Slurry Seal se apropie de final. În această perioadă este aplicat al doilea strat, cel de uzură, care are rolul de a proteja carosabilul și de a-i prelungi durata de exploatare.

Potrivit municipalității, după finalizarea lucrărilor, Șoseaua Muncești va avea un carosabil modernizat, cu condiții mai bune de circulație și un nivel sporit de siguranță pentru participanții la trafic.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025