Maia Sandu, la învestirea noului procuror general: Încrederea în justiție trebuie recâștigată

Sursa foto: Maia Sandu

Lupta împotriva corupției și a criminalității organizate trebuie să rămână prioritatea principală a Procuraturii. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul ceremoniei de învestire a noului procuror general, Alexandru Machidon, transmite IPN.

Șefa statului a subliniat că instituția trebuie să abordeze un spectru larg de amenințări, de la corupție și traficul de droguri, arme și persoane, până la infracțiuni financiare și cibernetice. Ea a menționat, de asemenea, necesitatea combaterii tentativelor de imixtiune în procesele democratice.

Potrivit președintei, consolidarea justiției și asigurarea funcționării corecte a instituțiilor sunt esențiale pentru integrarea europeană. „Este important ca realizările din ultima perioadă să fie consolidate și amplificate prin noi rezultate, pentru a recâștiga încrederea cetățenilor în Procuratură și în sistemul de justiție”, a declarat Maia Sandu.

La rândul său, Alexandru Machidon a declarat că drumul până la acest moment nu a fost unul simplu, iar perioada de interimat, responsabilitățile instituționale și evaluarea externă au reprezentat nu doar etape procedurale, ci și un test de integritate și reziliență.

El a subliniat că noua funcție implică o responsabilitate majoră, precizând că nu este o poziție de confort și nu presupune privilegii, ci o datorie directă în fața legii, a societății și a fiecărui cetățean care așteaptă dreptate.

La sfârșitul lunii mai 2025, Alexandru Machidon, pe atunci adjunct al procurorului-șef de la PCCOCS, a fost desemnat procuror general interimar, iar în august a câștigat concursul pentru funcție. Totuși, acesta nu și-a exercitat mandatul deplin, fiind în așteptarea evaluării externe. Raportul Comisiei de vetting a fost aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor pe 16 aprilie.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei organizează campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Maia Sandu, la învestirea noului procuror general: Încrederea în justiție trebuie recâștigată

Sursa foto: Maia Sandu

Lupta împotriva corupției și a criminalității organizate trebuie să rămână prioritatea principală a Procuraturii. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul ceremoniei de învestire a noului procuror general, Alexandru Machidon, transmite IPN.

Șefa statului a subliniat că instituția trebuie să abordeze un spectru larg de amenințări, de la corupție și traficul de droguri, arme și persoane, până la infracțiuni financiare și cibernetice. Ea a menționat, de asemenea, necesitatea combaterii tentativelor de imixtiune în procesele democratice.

Potrivit președintei, consolidarea justiției și asigurarea funcționării corecte a instituțiilor sunt esențiale pentru integrarea europeană. „Este important ca realizările din ultima perioadă să fie consolidate și amplificate prin noi rezultate, pentru a recâștiga încrederea cetățenilor în Procuratură și în sistemul de justiție”, a declarat Maia Sandu.

La rândul său, Alexandru Machidon a declarat că drumul până la acest moment nu a fost unul simplu, iar perioada de interimat, responsabilitățile instituționale și evaluarea externă au reprezentat nu doar etape procedurale, ci și un test de integritate și reziliență.

El a subliniat că noua funcție implică o responsabilitate majoră, precizând că nu este o poziție de confort și nu presupune privilegii, ci o datorie directă în fața legii, a societății și a fiecărui cetățean care așteaptă dreptate.

La sfârșitul lunii mai 2025, Alexandru Machidon, pe atunci adjunct al procurorului-șef de la PCCOCS, a fost desemnat procuror general interimar, iar în august a câștigat concursul pentru funcție. Totuși, acesta nu și-a exercitat mandatul deplin, fiind în așteptarea evaluării externe. Raportul Comisiei de vetting a fost aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor pe 16 aprilie.

Un nou tronson al Șoselei Muncești a intrat în proces de reabilitare. Primăria municipiului Chișinău anunță că au început lucrările de frezare a carosabilului pe sectorul cuprins între strada Arca Moldovei și strada Băcioii Noi, etapă care precede modernizarea integrală a suprafeței asfaltice, transmite IPN.

Pe acest tronson, cu o suprafață de aproximativ 23 de mii de metri pătrați, urmează să fie aplicate două straturi de beton asfaltic, să fie reabilitate canalele de scurgere a apelor pluviale și amenajate acostamentele cu piatră spartă.

În paralel, pe sectorul dintre strada Arca Moldovei și bulevardul Iuri Gagarin, lucrările de reabilitare prin tehnologia Slurry Seal se apropie de final. În această perioadă este aplicat al doilea strat, cel de uzură, care are rolul de a proteja carosabilul și de a-i prelungi durata de exploatare.

Potrivit municipalității, după finalizarea lucrărilor, Șoseaua Muncești va avea un carosabil modernizat, cu condiții mai bune de circulație și un nivel sporit de siguranță pentru participanții la trafic.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025