Vladislav Gribincea: Corupţia mare să fie dată în competenţa unui organ independent

Corupţia mare să fie dată în competenţa unui organ special, independent de Parlament sau Guvern, iar corupţia mică să fie dată în competenţa procurorilor obişnuiţi.  Sugestia vine de la Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN, Vladislav Gribincea a spus că decizia pragmatică a celor care luptă împotriva corupţiei acum şi care se conduc după principiul „hai să investigăm cazuri minore, ca să fie mai multe la număr, ca date statistice şi asta va arăta mai bine” în ansamblu nu atinge esenţa problemei. „Adică, se urmează principiul peştele se strică de la cap, dar se curăţă de la coadă. Opinia noastră este că trebuie de făcut o distincţie între corupţia mare şi corupţia mică”, a adăugat juristul.

Juristul menţionează că în zona în care se află şi Republica Moldova creşterea economică care determină o încasare mai mare la buget şi, respectiv, un beneficiu economic pentru cetăţeni este posibilă doar prin investiţii străine. Investiţiile străine, din punctul său de vedere, nu vor veni în ţară fără garanţii juridice suficiente şi un nivel scăzut al corupţiei. Anume din acest motiv Vladislav Gribincea insistă că lupta împotriva corupţiei şi reforma profundă a justiţiei trebuie să fie prioritatea numărul unul a viitoarei guvernări.

Este vernisată expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca fierului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei (22 iulie-4 septembrie) /ora 14:00/.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Vladislav Gribincea: Corupţia mare să fie dată în competenţa unui organ independent

Corupţia mare să fie dată în competenţa unui organ special, independent de Parlament sau Guvern, iar corupţia mică să fie dată în competenţa procurorilor obişnuiţi.  Sugestia vine de la Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN, Vladislav Gribincea a spus că decizia pragmatică a celor care luptă împotriva corupţiei acum şi care se conduc după principiul „hai să investigăm cazuri minore, ca să fie mai multe la număr, ca date statistice şi asta va arăta mai bine” în ansamblu nu atinge esenţa problemei. „Adică, se urmează principiul peştele se strică de la cap, dar se curăţă de la coadă. Opinia noastră este că trebuie de făcut o distincţie între corupţia mare şi corupţia mică”, a adăugat juristul.

Juristul menţionează că în zona în care se află şi Republica Moldova creşterea economică care determină o încasare mai mare la buget şi, respectiv, un beneficiu economic pentru cetăţeni este posibilă doar prin investiţii străine. Investiţiile străine, din punctul său de vedere, nu vor veni în ţară fără garanţii juridice suficiente şi un nivel scăzut al corupţiei. Anume din acest motiv Vladislav Gribincea insistă că lupta împotriva corupţiei şi reforma profundă a justiţiei trebuie să fie prioritatea numărul unul a viitoarei guvernări.

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în plen prioritățile executivului și echipa de miniștri, înaintea votului deputaților, transmite IPN.

La începutul ședinței plenare, și-au înregistrat prezența 96 de deputați din totalul celor 101 aleși.

Vasile Tofan a urcat la tribuna Parlamentului la ora 11:13. Discursul premierului desemnat a durat aproape o oră. În acest timp, Vasile Tofan a prezentat principalele obiective ale programului de guvernare „Economie europeană, stat eficient”, insistând asupra reformelor economice, accelerării procesului de aderare la Uniunea Europeană, sprijinirii mediului de afaceri și eficientizării administrației publice.

După prezentarea programului și a echipei guvernamentale, ședința a continuat cu sesiunea de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia deputații i-au adresat premierului desemnat întrebări privind componența cabinetului de miniștri, prioritățile executivului și reformele pe care intenționează să le promoveze.

După mai bine de șase ore de întrebări și răspunsuri, vicepreședinta Parlamentului și lidera fracțiunii PAS, Doina Gherman, a cerut aplicarea prevederile articolului 108 din Regulamentul Parlamentului, punând capăt sesiunii de întrebări și răspunsuri adresate premierului desemnat și membrilor cabinetului propus. După încheierea dezbaterilor, Parlamentul urmează să supună la vot programul de guvernare și componența Guvernului. Pentru învestirea noului cabinet este necesar votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025