Mesajul premierului către Guvern

Premierul Iurie Leancă le-a mulţumit cetăţenilor pentru faptul că au mers la vot şi şi-au făcut datoria civică, exprimându-şi poziţia faţă de viitorul Republicii Moldova, transmite IPN.

„Le mulţumesc celor care au susţinut cursul european al ţării noastre, pentru care ştiţi că am pledat cu toţii, pornind de la ideea că nu există alternativă pentru acest parcurs dacă ne propunem să construim un stat funcţional şi un stat prosper. Iar celor care au decis să stea acasă, celor care au rămas dezamăgiţi şi astfel şi-au manifestat protestul, cred că pot să le spun un singur lucru: mesajul lor a fost înţeles, deşi, bineînţeles, este nevoie de o analiză suplimentară, mai e nevoie de concluzii, dar în linii mari mesajul, stimaţi colegi, este foarte clar – că reformele nu mai pot fi amânate, fiindcă un astfel de vot nu va mai fi, o astfel de şansă noi, ca ţară, nu vom mai avea”, a menţionat premierul, în debutul şedinţei Guvernului.

Primul ministru a mai spus că guvernării i se dă o ultimă şansă să reformeze justiţia, să stârpească corupţia, să demonstreze că instituţiile europene nu au mizat zădarnic pe forţele care au declarat că integrarea europeană este singura cale de modernizare a Moldovei. „Şi toate acestea, stimaţi cetăţeni, e ca viaţa voastră să devină mai bună, să aveţi mai puţine lipsuri, să aveţi salarii şi pensii care să vă asigure un trai de care aveţi nevoie. Să facem astfel încât, în doi-trei ani, starea de lucruri din ţară să fie absolut diferită de situaţia în care ne aflăm acum”, a subliniat Iurie Leancă.

Asociația Jurnaliștilor de Mediu organizează evenimentul „Școală veche – timpuri noi”, în cadrul unui program de granturi, parte a proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de asociația EcoContact /Satul Suhuluceni, raionul Telenești /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (1-2 august) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

Continuă expoziția în câmp deschis TehAgroFest 2026 /Comuna Tohatin, extravilan, Drumul M14 /30 iulie – 1 august/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /1-2 august/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Mesajul premierului către Guvern

Premierul Iurie Leancă le-a mulţumit cetăţenilor pentru faptul că au mers la vot şi şi-au făcut datoria civică, exprimându-şi poziţia faţă de viitorul Republicii Moldova, transmite IPN.

„Le mulţumesc celor care au susţinut cursul european al ţării noastre, pentru care ştiţi că am pledat cu toţii, pornind de la ideea că nu există alternativă pentru acest parcurs dacă ne propunem să construim un stat funcţional şi un stat prosper. Iar celor care au decis să stea acasă, celor care au rămas dezamăgiţi şi astfel şi-au manifestat protestul, cred că pot să le spun un singur lucru: mesajul lor a fost înţeles, deşi, bineînţeles, este nevoie de o analiză suplimentară, mai e nevoie de concluzii, dar în linii mari mesajul, stimaţi colegi, este foarte clar – că reformele nu mai pot fi amânate, fiindcă un astfel de vot nu va mai fi, o astfel de şansă noi, ca ţară, nu vom mai avea”, a menţionat premierul, în debutul şedinţei Guvernului.

Primul ministru a mai spus că guvernării i se dă o ultimă şansă să reformeze justiţia, să stârpească corupţia, să demonstreze că instituţiile europene nu au mizat zădarnic pe forţele care au declarat că integrarea europeană este singura cale de modernizare a Moldovei. „Şi toate acestea, stimaţi cetăţeni, e ca viaţa voastră să devină mai bună, să aveţi mai puţine lipsuri, să aveţi salarii şi pensii care să vă asigure un trai de care aveţi nevoie. Să facem astfel încât, în doi-trei ani, starea de lucruri din ţară să fie absolut diferită de situaţia în care ne aflăm acum”, a subliniat Iurie Leancă.

Asociația Forța Fermierilor susține că sectorul cerealier și oleaginos traversează o criză profundă, agravată în ultimele cinci luni de scumpirea carburanților și a fertilizanților, stagnarea prețurilor la grâu și lipsa subvențiilor. În acest context, agricultorii solicită Guvernului un set de măsuri urgente pentru a evita agravarea situației, transmite IPN.

Potrivit asociației, prețul motorinei a crescut cu aproximativ 70%, iar fermierii se confruntă cu un deficit de combustibil care pune în pericol lucrările agricole din sezonul vară-toamnă. În același timp, costurile fertilizanților s-au majorat cu 35-40%, în timp ce prețul grâului pe piața internă a rămas neschimbat în iulie și a scăzut în ultima săptămână cu 30-40 de bani pe kilogram.

Forța Fermierilor susține că producătorii vegetali au rămas fără subvenții în acest an, iar restanțele pentru 2025 nu au fost achitate. Asociația afirmă că noul Program Strategic Agricol nu prevede plăți directe pentru culturile cerealiere și oleaginoase, în timp ce fermierii mici și mijlocii sunt afectați de calamitățile din ultimii ani și de presiunea creditorilor.

Printre măsurile solicitate se numără menținerea cotei actuale de TVA pentru producția agricolă, reintroducerea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase, asigurarea stocurilor de motorină pentru campania agricolă, verificarea pieței de achiziție a grâului și restituirea accizei la motorină pentru fermele mici și mijlocii.

Într-o reacție pentru IPN, Ministerul Agriculturii și Industrie Alimentare a precizat că situația din sector este influențată de factori interni și externi, inclusiv de evoluțiile piețelor regionale și internaționale. Instituția susține că monitorizează situația și analizează, împreună cu autoritățile responsabile, eventualele măsuri necesare.

În ceea ce privește restanțele la subvenții, ministerul precizează că acestea vor fi achitate treptat, iar noul Program Strategic al Politicii Agricole nu va permite acumularea unor noi datorii, plățile urmând să fie făcute în limita resurselor disponibile.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025