Directorul spitalului din Hâncești a demisionat pe fondul cazului Ludmilei Vartic

Directorul Spitalului raional Hâncești, Petru Ciubotaru, și-a dat demisia miercuri dimineață, pe fondul cazului educatoarei Ludmila Vartic. Anunțul a fost făcut de ministrul sănătății, Emil Ceban, care a precizat că medicul și-a recunoscut vina pentru că nu a anunțat organele de drept după ce a aflat că pacienta a avut o tentativă de suicid pe 5 noiembrie, transmite IPN.

A fost deschisă o anchetă internă a Ministerului Sănătății, care urmează să fie finalizată până pe 20 martie. Emil Ceban a menționat că toate persoanele implicate au oferit explicații și mărturii.

Directorul spitalului a fost informat despre situație încă din 5 noiembrie, când pacienta a fost internată și supravegheată timp de două zile. Ulterior, și-a asumat responsabilitatea pentru omisiune, recunoscând încălcarea obligațiilor legale, care cer personalului medical să anunțe imediat poliția în caz de tentativă de suicid sau alte situații periculoase, a concretizat ministrul. În acest caz, medicul ar fi constatat că pacienta a ingerat mai multe medicamente, însă informația nu a fost transmisă autorităților competente.

Medicul Petru Ciubotaru a declarat marți pentru IPN că situația din 5 noiembrie a fost tratată ca un conflict de muncă, fără sesizarea altor instituții, pacienta fiind conștientă și fără semne vizibile de violență.

Oamenii legii investighează decesul educatoarei Ludmila Vartic din Hâncești, după ce în spațiul public au apărut informații că femeia ar fi fost victima violenței domestice și, din acest motiv, ar fi recurs la suicid. Soțul ei, Dumitru Vartic, a demisionat din funcția de vicepreședinte al raionului. Ulterior, organele de drept au anunțat că bărbatul are statut de bănuit în anchetă, iar cele două procese penale au fost conexate, cazul fiind investigat sub aspectul infracțiunii de violență în familie, cu determinarea la suicid. Dumitru Vartic a respins acuzațiile de violență.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Directorul spitalului din Hâncești a demisionat pe fondul cazului Ludmilei Vartic

Directorul Spitalului raional Hâncești, Petru Ciubotaru, și-a dat demisia miercuri dimineață, pe fondul cazului educatoarei Ludmila Vartic. Anunțul a fost făcut de ministrul sănătății, Emil Ceban, care a precizat că medicul și-a recunoscut vina pentru că nu a anunțat organele de drept după ce a aflat că pacienta a avut o tentativă de suicid pe 5 noiembrie, transmite IPN.

A fost deschisă o anchetă internă a Ministerului Sănătății, care urmează să fie finalizată până pe 20 martie. Emil Ceban a menționat că toate persoanele implicate au oferit explicații și mărturii.

Directorul spitalului a fost informat despre situație încă din 5 noiembrie, când pacienta a fost internată și supravegheată timp de două zile. Ulterior, și-a asumat responsabilitatea pentru omisiune, recunoscând încălcarea obligațiilor legale, care cer personalului medical să anunțe imediat poliția în caz de tentativă de suicid sau alte situații periculoase, a concretizat ministrul. În acest caz, medicul ar fi constatat că pacienta a ingerat mai multe medicamente, însă informația nu a fost transmisă autorităților competente.

Medicul Petru Ciubotaru a declarat marți pentru IPN că situația din 5 noiembrie a fost tratată ca un conflict de muncă, fără sesizarea altor instituții, pacienta fiind conștientă și fără semne vizibile de violență.

Oamenii legii investighează decesul educatoarei Ludmila Vartic din Hâncești, după ce în spațiul public au apărut informații că femeia ar fi fost victima violenței domestice și, din acest motiv, ar fi recurs la suicid. Soțul ei, Dumitru Vartic, a demisionat din funcția de vicepreședinte al raionului. Ulterior, organele de drept au anunțat că bărbatul are statut de bănuit în anchetă, iar cele două procese penale au fost conexate, cazul fiind investigat sub aspectul infracțiunii de violență în familie, cu determinarea la suicid. Dumitru Vartic a respins acuzațiile de violență.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025