La Nimoreni va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului Peștelui

Duminică 4 iunie, amatorii de pește sunt așteptați în satul Nimoreni, Ialoveni, la cea de-a doua ediție a ,,Festivalului Peștelui”. Amatorii de peşte vor avea oportunitatea să savureze bucate din pește pregătite la fața locului, după rețete tradiționale, dar şi să procure peşte proaspăt chiar din iazurile localităţii.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, citat de IPN, desfăşurarea evenimentului are drept scop promovarea consumului de peşte, unul dintre cele mai sănătoase alimente din categoria alimentaţiei sănătoase. Un alt obiectiv al acțiunii culturale este promovarea valorilor și a specificului local, cu raportare la gastronomia tradițională.

Programul festivalului include o expoziţie de bucate variate preparate din peşte, cum ar fi ciorbă din pește, pește la grătar, pește prăjit cu mujdei și mămăligă, pește prăjit cu mălai, pește cu legume, workshopuri tematice, meșteșugărit, concursuri interactive cu premii, meci de fotbal, organizarea unei tombole, muzică şi agrement.

Evenimentul este organizat de Asociația Obştească „Centrul de Dezvoltare Comunitară în Mediul Rural”. Evenimentul etno-gastronomic va fi desfăşurat începând cu ora 10.00, pe Stadionul din localitate.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

La Nimoreni va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului Peștelui

Duminică 4 iunie, amatorii de pește sunt așteptați în satul Nimoreni, Ialoveni, la cea de-a doua ediție a ,,Festivalului Peștelui”. Amatorii de peşte vor avea oportunitatea să savureze bucate din pește pregătite la fața locului, după rețete tradiționale, dar şi să procure peşte proaspăt chiar din iazurile localităţii.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, citat de IPN, desfăşurarea evenimentului are drept scop promovarea consumului de peşte, unul dintre cele mai sănătoase alimente din categoria alimentaţiei sănătoase. Un alt obiectiv al acțiunii culturale este promovarea valorilor și a specificului local, cu raportare la gastronomia tradițională.

Programul festivalului include o expoziţie de bucate variate preparate din peşte, cum ar fi ciorbă din pește, pește la grătar, pește prăjit cu mujdei și mămăligă, pește prăjit cu mălai, pește cu legume, workshopuri tematice, meșteșugărit, concursuri interactive cu premii, meci de fotbal, organizarea unei tombole, muzică şi agrement.

Evenimentul este organizat de Asociația Obştească „Centrul de Dezvoltare Comunitară în Mediul Rural”. Evenimentul etno-gastronomic va fi desfăşurat începând cu ora 10.00, pe Stadionul din localitate.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025