Opinii împărțite privind modificarea Codului Audiovizualului

Opinii împărțite privind modificarea Codului Audiovizualului, adoptată de Parlament. În timp ce deputații democrați consideră că legea este una foarte importantă pentru securitatea informațională a Republicii Moldova și trebuia votată demult, deputații socialiști cred că adoptarea acestei legi ar putea atrage după sine un scandal diplomatic. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, transmite IPN.

Corneliu Mihalache, deputat al Partidului Democrat, consideră că Parlamentul a făcut un pas foarte important adoptând legea ce se referă la securizarea spațiului informațional al Republicii Moldova. „Eu consider că astfel de proiecte de legi trebuie să fie ferm votate, fără tergiversări și fără a lăsa loc pentru interpretări și diferite echivocuri. Noi în această problemă deja am ezitat, am rămas în urmă, făceam un pas înainte și apoi doi pași înapoi. De data asta, noi am fost fermi și am votat un proiect de lege foarte important care ne consolidează statalitatea”, declară deputatul.

Vlad Batrîncea, deputat al Partidului Socialistilor, spune că se așteaptă la un scandal diplomatic după adoptarea modificărilor la Codul Audiovizualului. Aceasta pentru că în proiect se prevede că se interzic emisiunile informative și analitice din țările care nu au semnat și nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. „Vom avea probleme cu mai multe țări. S-a dorit lupta cu Federația Rusă, dar, în paralel, am bătut și în mai mulți parteneri, inclusiv din Europa. Aceeași Suedie nu a ratificat această Convenție”, afirmă Vlad Batrîncea. Parlamentarul consideră că Republica Moldova va avea consecințe juridice foarte clare, în plus, nu se știe cum va funcționa această lege.

Oazu Nantoi, analist politic, este de părere că în această lege nu sunt puse clar accentele. „Dacă aș fi fost întrebat eu, trebuiau să fie interzise emisiunile analitice sau informative emise din țările care își mențin ilegal trupele pe teritoriul Republicii Moldova”, menționează analistul.

Dragos Vicol, președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, susține că, până la intrarea în vigoare a legii, CCA trebuie să găsească o modalitate de aplicare a ei astfel încât să nu perturbeze interesele cetățenilor. „Beneficiarii de servicii audiovizuale trebuie să-și aleagă orice canal. Convingerea mea este că niciun canal din Federația Rusă sau din orice alt stat nu va fi interzis. Eu sunt adeptul de a nu interzice nimic”, spune Dragoș Vicol.

Proiectul de modificare a Codului Audiovizualului, propus de către deputații Partidului Democrat și cei ai Grupului parlamentar Popular European, a fost votat joi, 7 decembrie, de Parlament, în două lecturi, cu 61 de voturi din totalul de 101deputați.

Curtea de Conturi examinează în ședință online Raportul de audit al conformității asupra gestionării mijloacelor financiare alocate pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional în anul 2024, Raportul de audit al conformității asupra gestionării mijloacelor financiare alocate pentru desfășurarea alegerilor parlamentare în anul 2025 și Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Comisiei Electorale Centrale încheiate la 31 decembrie 2025 /ccrm.md /ora 09:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii se convoacă în ședință /CSM /ora 09:30/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, și vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, susțin o conferință de presă cu privire la stimulentele acordate în cadrul reformei administrației publice locale și prioritățile de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii localităților amalgamate /Casa Guvernului, intrarea din strada Bănulescu-Bodoni /ora 10:00/.

Ministrul sănătății, Alexandru Gasnaș, efectuează o vizită de lucru la Spitalul clinic Bălți, în cadrul căreia este lansat procesul de redresare managerială și prezentat noul director interimar al instituției /SC Bălți /ora 11:00/.

ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ „COPYRIGHT” ȘI ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME ȘI INTERPREȚI (ANPFI) organizează o conferință de presă cu genericul: „Circumstanțele privind tranzacția de împăcare încheiată între AO „MORA”, AGEPI și Ministerul Justiției” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe FB.com/ipn.md, YouTube, Rlive.md /ora 12:00/.

Are loc evenimentul „Youth talk: tinerii schimbă lumea” în cadrul Zilelor Diasporei 2026 /Casa Guvernului, intrarea din strada Bănulescu-Bodoni /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

Este organizat evenimentul interactiv „Quiz Diaspora” în cadrul Zilelor Diasporei 2026 /Draft, strada pietonală Eugen Doga /ora 18:00/.

Ministra afacerilor externe a Republicii Letonia, Baiba Braže, efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova /3-4 august/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Opinii împărțite privind modificarea Codului Audiovizualului

Opinii împărțite privind modificarea Codului Audiovizualului, adoptată de Parlament. În timp ce deputații democrați consideră că legea este una foarte importantă pentru securitatea informațională a Republicii Moldova și trebuia votată demult, deputații socialiști cred că adoptarea acestei legi ar putea atrage după sine un scandal diplomatic. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, transmite IPN.

Corneliu Mihalache, deputat al Partidului Democrat, consideră că Parlamentul a făcut un pas foarte important adoptând legea ce se referă la securizarea spațiului informațional al Republicii Moldova. „Eu consider că astfel de proiecte de legi trebuie să fie ferm votate, fără tergiversări și fără a lăsa loc pentru interpretări și diferite echivocuri. Noi în această problemă deja am ezitat, am rămas în urmă, făceam un pas înainte și apoi doi pași înapoi. De data asta, noi am fost fermi și am votat un proiect de lege foarte important care ne consolidează statalitatea”, declară deputatul.

Vlad Batrîncea, deputat al Partidului Socialistilor, spune că se așteaptă la un scandal diplomatic după adoptarea modificărilor la Codul Audiovizualului. Aceasta pentru că în proiect se prevede că se interzic emisiunile informative și analitice din țările care nu au semnat și nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. „Vom avea probleme cu mai multe țări. S-a dorit lupta cu Federația Rusă, dar, în paralel, am bătut și în mai mulți parteneri, inclusiv din Europa. Aceeași Suedie nu a ratificat această Convenție”, afirmă Vlad Batrîncea. Parlamentarul consideră că Republica Moldova va avea consecințe juridice foarte clare, în plus, nu se știe cum va funcționa această lege.

Oazu Nantoi, analist politic, este de părere că în această lege nu sunt puse clar accentele. „Dacă aș fi fost întrebat eu, trebuiau să fie interzise emisiunile analitice sau informative emise din țările care își mențin ilegal trupele pe teritoriul Republicii Moldova”, menționează analistul.

Dragos Vicol, președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, susține că, până la intrarea în vigoare a legii, CCA trebuie să găsească o modalitate de aplicare a ei astfel încât să nu perturbeze interesele cetățenilor. „Beneficiarii de servicii audiovizuale trebuie să-și aleagă orice canal. Convingerea mea este că niciun canal din Federația Rusă sau din orice alt stat nu va fi interzis. Eu sunt adeptul de a nu interzice nimic”, spune Dragoș Vicol.

Proiectul de modificare a Codului Audiovizualului, propus de către deputații Partidului Democrat și cei ai Grupului parlamentar Popular European, a fost votat joi, 7 decembrie, de Parlament, în două lecturi, cu 61 de voturi din totalul de 101deputați.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a desemnat pe Rustem Umerov în funcția de șef al Serviciului de Informații Externe. Decretul de numire a fost semnat de liderul de la Kiev, transmite IPN.

Până la această numire, Rustem Umerov a ocupat funcția de secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei. În locul său, la conducerea Consiliului a fost numit fostul ministru de interne Igor Klimenko.

Volodimir Zelenski a declarat că Rustem Umerov va continua să coordoneze inițiativa „Drone Deal”. Potrivit președintelui ucrainean, noua funcție îi va permite acestuia să gestioneze în continuare cooperarea în domeniul apărării și diplomației, negocierile cu Statele Unite și alți parteneri, precum și procesul de negocieri privind încheierea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Rustem Umerov a fost deputat, șef al Fondului Proprietății de Stat, ministru al apărării, iar ulterior secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare. În ultimii ani, acesta a coordonat negocieri internaționale privind sprijinul militar pentru Ucraina și a condus delegația ucraineană în discuțiile cu Statele Unite și Rusia privind încheierea războiului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025