Celulă de criză la Otaci

O celulă de criză pentru gestionarea situației a fost instituită la Otaci, după ce aseară o scară a unui bloc de locuit cu nouă etaje s-a prăbușit în întregime. În această dimineață, a avut loc ședința Comisiei pentru situații excepționale, care a decis restricționarea accesului către construcția avariată, pentru a nu pune în pericol viața oamenilor, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, zona va fi securizată de organele de drept, iar la fața locului se va afla permanent o ambulanță.

De asemenea, s-a dispus  defrișarea zonei din preajma construcției avariate pregătind trenul pentru demolare. La fața locului sunt dislocate 12 unități de tehnică și 45 de salvatori.

Aseară, 46 de oameni, inclusiv 11 copii, au fost evacuați, până ca o parte a construcției să se surpe. Victime nu au fost raportate.

O scară a unui bloc de locuit cu nouă etaje din Otaci s-a prăbușit

La edificarea blocului care s-a prăbușit la Otaci au fost admise încălcări

Geniștii Armatei Naționale au executat în luna iulie 11 misiuni de deminare în mai multe raioane ale țării și au nimicit 13 obiecte explozive. Una dintre intervenții a vizat neutralizarea dronei de tip Gheran-2, depistată în satul Copanca, raionul Căușeni, la aproximativ 30 de metri de o casă de locuit, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Apărării, drona ar fi ajuns pe teritoriul Republicii Moldova în urma atacului masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de 13 iulie. Geniștii Batalionului Geniu „Codru” au intervenit pentru identificarea și neutralizarea obiectului exploziv.

O altă misiune a avut loc în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi, unde un localnic a descoperit muniții în timpul unor lucrări de construcție. În urma verificării terenului, geniștii au identificat și au ridicat 502 cartușe de calibrul 7,92 mm, rămase din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Intervenții similare au fost efectuate și în localități din raioanele Ungheni, Ștefan Vodă, Strășeni, Hâncești și Dubăsari.

Ministerul Apărării reamintește că obiectele explozive descoperite nu trebuie atinse sau mutate. Cetățenii sunt îndemnați să anunțe imediat Serviciul 112 sau autoritățile locale și să evite orice intervenție asupra munițiilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Celulă de criză la Otaci

O celulă de criză pentru gestionarea situației a fost instituită la Otaci, după ce aseară o scară a unui bloc de locuit cu nouă etaje s-a prăbușit în întregime. În această dimineață, a avut loc ședința Comisiei pentru situații excepționale, care a decis restricționarea accesului către construcția avariată, pentru a nu pune în pericol viața oamenilor, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, zona va fi securizată de organele de drept, iar la fața locului se va afla permanent o ambulanță.

De asemenea, s-a dispus  defrișarea zonei din preajma construcției avariate pregătind trenul pentru demolare. La fața locului sunt dislocate 12 unități de tehnică și 45 de salvatori.

Aseară, 46 de oameni, inclusiv 11 copii, au fost evacuați, până ca o parte a construcției să se surpe. Victime nu au fost raportate.

O scară a unui bloc de locuit cu nouă etaje din Otaci s-a prăbușit

La edificarea blocului care s-a prăbușit la Otaci au fost admise încălcări

Pompierii au intervenit la stingerea a 41 de incendii de vegetație în ultimele 24 de ore. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cele mai mari focare au fost înregistrate în UTA Găgăuzia, raioanele Soroca, Drochia și Ștefan Vodă, transmite IPN.

Cel mai extins incendiu s-a produs în satul Dezghingea, municipiul Comrat, unde flăcările au distrus aproximativ 10 hectare de vegetație uscată. Alte focare de proporții au fost înregistrate în satul Racovăț din raionul Soroca și în satul Antoneuca din raionul Drochia, unde au ars câte aproximativ patru hectare, precum și în satul Talmaza din raionul Ștefan Vodă, unde focul a afectat circa două hectare.

IGSU îndeamnă cetățenii să evite folosirea focului deschis în apropierea terenurilor cu vegetație uscată, a culturilor agricole, pădurilor și plantațiilor forestiere. Părinții sunt rugați să supravegheze copiii și să nu le permită să se joace cu surse de foc. În cazul izbucnirii unui incendiu, oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112 și să comunice cât mai exact locul producerii acestuia.

Până pe 7 august, în toată țara este valabil cod galben de pericol de incendiu. Avertizarea a fost prelungită din cauza temperaturilor ridicate și a deficitului de precipitații.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025