David Davitean, eliberat din arest

Curtea de Apel Chișinău a casat sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din iunie 2017, prin care David Davitean a fost condamnat la închisoare. Instanța a dispus rejudecarea cauzei și eliberea lui Davitean din arest. Informația a fost confirmată pentru IPN de purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru.

Potrivit hotărârii, cauza urmează să fie rejudecată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. David Davitean a fost pus în libertate fiindu-i revocată măsura preventivă de arest.

Hotărârea instanței de apel poate fi contestată în termen de 30 de zile la Curtea Supremă de Justiție.

David Davitean a fost condamnat pentru tâlhărie, în 2017, de prima instanță, la 16 ani de închisoare. Un an mai târziu, Curtea de Apel Chișinău a casat sentința și a pronunțat o nouă hotărâre prin care tânărul a fost condamnat la 13 ani de detenție. În luna februarie a acestui an, Curtea Supremă de Justiție a decis rejudecarea dosarului.

Republica Moldova și landul german Bavaria vor crea o comisie interguvernamentală pentru dezvoltarea cooperării economice. Noua platformă va aborda proiecte din economie, agricultură, medicină și tehnologii moderne, inclusiv inteligență artificială. Despre aceasta a anunțat premierul Bavariei, Markus Söder, aflat în prima sa vizită oficială în Moldova, transmite IPN.

Într-o conferință de presă comună cu președinta Maia Sandu, Markus Söder a declarat că Bavaria a instituit mecanisme similare și cu alți parteneri aflați pe calea integrării europene. Potrivit oficialului, noua comisie va facilita colaborarea dintre cele două părți și va sprijini apropierea economică a Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

Premierul bavarez a reafirmat sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și a apreciat progresele în domenii precum justiția, poliția și statul de drept. El a precizat că Bavaria va continua să susțină atât reformele, cât și dezvoltarea economică. „Noi credem că Moldova trebuie să aibă un loc în Uniunea Europeană”, a declarat Markus Söder.

Maia Sandu a precizat că înființarea comisiei a fost convenită în cadrul discuțiilor de la Chișinău și că autoritățile își propun să transforme relațiile politice cu Bavaria în investiții, locuri de muncă și noi oportunități pentru mediul de afaceri. Potrivit președintei, peste jumătate din exporturile moldovenești către Germania ajung în Bavaria, iar în 2025 valoarea acestora a crescut cu peste 50%, până la 73 de milioane de euro.

Șefa statului a subliniat, de asemenea, că Republica Moldova își dorește un proces de aderare la Uniunea Europeană bazat pe meritele și rezultatele reformelor, fără excepții sau tratament preferențial.

Potrivit Președinției, vizita lui Markus Söder are loc în contextul consolidării relațiilor cu statele membre ale Uniunii Europene și al eforturilor de atragere a investițiilor străine.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

David Davitean, eliberat din arest

Curtea de Apel Chișinău a casat sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din iunie 2017, prin care David Davitean a fost condamnat la închisoare. Instanța a dispus rejudecarea cauzei și eliberea lui Davitean din arest. Informația a fost confirmată pentru IPN de purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru.

Potrivit hotărârii, cauza urmează să fie rejudecată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. David Davitean a fost pus în libertate fiindu-i revocată măsura preventivă de arest.

Hotărârea instanței de apel poate fi contestată în termen de 30 de zile la Curtea Supremă de Justiție.

David Davitean a fost condamnat pentru tâlhărie, în 2017, de prima instanță, la 16 ani de închisoare. Un an mai târziu, Curtea de Apel Chișinău a casat sentința și a pronunțat o nouă hotărâre prin care tânărul a fost condamnat la 13 ani de detenție. În luna februarie a acestui an, Curtea Supremă de Justiție a decis rejudecarea dosarului.

Procurorul învinuit în dosarul mitei de 400 de mii de dolari a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar pentru 30 de zile. Decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, a fost menținută de Curtea de Apel Centru, care a respins recursul acuzatorilor de stat, transmite IPN.

Procuratura Anticorupție a contestat încheierea primei instanțe, prin care a fost respinsă prelungirea arestului la domiciliu și dispusă înlocuirea măsurii preventive cu control judiciar. Curtea de Apel Centru a lăsat însă decizia în vigoare.

Dosarul a fost făcut public la sfârșitul lunii martie, când Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Inspectoratul Național de Investigații, a reținut un procuror și patru angajați ai Poliției, cercetați pentru corupere pasivă. Potrivit oamenilor legii, suspecții ar fi cerut 400 de mii de dolari pentru a influența soluționarea unui dosar de spălare de bani în favoarea unor persoane vizate. În cadrul documentării cauzei, sub controlul organelor de anchetă, ar fi fost transmisă o parte din suma pretinsă.

În urma perchezițiilor și audierilor desfășurate atunci, doi dintre polițiștii reținuți au fost eliberați, iar procurorul, alți doi polițiști și persoana reținută anterior au rămas în custodia organelor de drept.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025