Președinta CEC a demisionat

Președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a demisionat. Cererea a fost depusă astăzi, 2 iulie, la Parlament. Alina Russu își explică demisia menționând că „implementarea inițiativelor de ultimă oră a modificării cadrului normativ în materie electorală ar putea trezi suspiciuni vizavi de libertatea deciziilor autorității electorale superioare”.

Pe pagina de Facebook a CEC, Alina Russu anunță că pleacă din funcție. „Nu a fost o decizie simplă, însă una asumată și pe deplin responsabilă. În perioada mandatului mi-am onorat responsabilitățile ghidându-mă de norma legală aplicată în vederea asigurării cetățenilor dreptului la vot, dar și a dreptului de a fi ales”, se menționează în mesajul citat de IPN.

Alina Russu mai spune că „în condițiile statului de drept este imperativ ca libera exprimare să fie asigurată atât alegătorului, cât și celor care, în virtutea funcțiilor, sunt responsabili de organizarea și desfășurarea procesului electoral”. „Imixtiunea în oricare din componentele procesului electoral este incompatibilă cu dezvoltarea liberă a democrației participative”.

Alina Russu a fost aleasă președintă a Comisiei Electorale Centrale în iunie 2016, la scurt timp după ce a fost numită de către Parlament membră a instituției.

Cabinetul de miniștri se întrunește în ședință /Casa Guvernului, intrarea din strada Pușkin /ora 10:00/.

Au loc loc consultări publice cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Codului Electoral /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Mișcarea obșteasca Suveraniștii Moldovei și organizația obșteasca ADOR Orașul meu organizează o conferință de presă cu tema: „Rezultatele Conferinței ortodoxe online „Protecția unității Ortodoxiei în Moldova”. Anunțarea rezoluției adoptate în cadrul conferinței” /Infotag /ora 11:00/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară consultări publice cu privire la Studiile de fundamentare „Cooperare teritorială” și „Circulație și transporturi”, elaborate în cadrul procesului de reactualizare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040 /Pretura sectorului Centru /ora 13:00/.

Agenția de Investiții organizează ateliere dedicate moldovenilor stabiliți în străinătate în cadrul Zilei ușilor deschise, organizată cu prilejul Zilelor diasporei 2026 /Agenția de Investiții /ora 14:00/.

Au loc consultări publice cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Codului Electoral /Sala Universității de Stat din Comrat, str. Galațana nr. 17 /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Președinta CEC a demisionat

Președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a demisionat. Cererea a fost depusă astăzi, 2 iulie, la Parlament. Alina Russu își explică demisia menționând că „implementarea inițiativelor de ultimă oră a modificării cadrului normativ în materie electorală ar putea trezi suspiciuni vizavi de libertatea deciziilor autorității electorale superioare”.

Pe pagina de Facebook a CEC, Alina Russu anunță că pleacă din funcție. „Nu a fost o decizie simplă, însă una asumată și pe deplin responsabilă. În perioada mandatului mi-am onorat responsabilitățile ghidându-mă de norma legală aplicată în vederea asigurării cetățenilor dreptului la vot, dar și a dreptului de a fi ales”, se menționează în mesajul citat de IPN.

Alina Russu mai spune că „în condițiile statului de drept este imperativ ca libera exprimare să fie asigurată atât alegătorului, cât și celor care, în virtutea funcțiilor, sunt responsabili de organizarea și desfășurarea procesului electoral”. „Imixtiunea în oricare din componentele procesului electoral este incompatibilă cu dezvoltarea liberă a democrației participative”.

Alina Russu a fost aleasă președintă a Comisiei Electorale Centrale în iunie 2016, la scurt timp după ce a fost numită de către Parlament membră a instituției.

Republica Moldova se va confrunta în această seară cu un deficit de energie electrică, iar autoritățile îndeamnă populația să reducă voluntar consumul între orele 21:00 și 23:00. Pentru menținerea stabilității sistemului electroenergetic, operatorul Moldelectrica va recurge la mecanisme de energie de avarie, transmite IPN.

Potrivit autorităților, deficitul comercial prognozat este de aproximativ 74 MWh în intervalul 21:00-22:00 și de 56 MWh între orele 22:00 și 23:00.

Potrivit autorităților, situația este determinată de creșterea consumului de energie pe fondul valului de caniculă, în timp ce producția este redusă la nivel regional. Debitul scăzut al Dunării limitează activitatea unor centrale electrice, care folosesc apa pentru răcirea instalațiilor, iar acest lucru afectează capacitatea de producere și de import a energiei.

Autoritățile precizează că, până la închiderea piețelor de energie, au fost întreprinse demersuri pentru acoperirea necesarului de consum. În lipsa unor volume suficiente, Moldelectrica va utiliza energia de avarie pentru a menține funcționarea stabilă a sistemului.

Populația este îndemnată să reducă consumul în intervalul indicat prin stingerea luminilor și a aparatelor neutilizate, amânarea folosirii electrocasnicelor cu consum mare, precum mașinile de spălat, uscătoarele sau cuptoarele electrice, precum și limitarea utilizării aparatelor de aer condiționat. Autoritățile recomandă, dacă este posibil, evitarea folosirii ascensoarelor în acest interval.

Totodată, cetățenii sunt sfătuiți să fie pregătiți pentru eventuale întreruperi temporare ale energiei electrice, prin încărcarea dispozitivelor mobile și asigurarea unor surse alternative de iluminat.

Măsurile de reducere a consumului au fost aprobate anterior de Comisia Națională de Management al Crizelor și vizează clădirile publice, spațiile comerciale, întreprinderile cu procese de producție energofage, operatorii de apă și canalizare, autoritățile publice, precum și administratorii blocurilor dotate cu ascensoare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025