Vladimir Bolea: Există pericolul nemulțumirilor după selectarea procurorului general

Deputatul fracțiunii PAS, blocul ACUM, Vladimir  Bolea susține că există pericolul ca după concursul de selectare a procurorului general să existe nemulțumiri în societate pentru că sistemul judecătoresc nu funcționează și acesta este foarte corupt. Declarația a fost făcută în platoul emisiunii „Cutia neagră” de la postul TV8, transmite IPN.

„Noi trebuie să începem procesul de reformare și atunci toate aceste comisii de selectare a candidaților o să funcționeze”, a afirmat deputatul. Totodată, în opinia lui Vladimir Bolea, dacă s-ar face o evaluare a judecătorilor, după exemplul altor țări, numărul celor care ar continua să lucreze în sistem ar putea fi de mai mult de 50%.

Parlamentarul menționează că actuala coaliție de guvernare va exista atât timp cât există certitudinea că lucrurile se întâmplă corect, inclusiv în ceea ce privește Procuratura Generală. Bolea spune că referitor la cele patru persoane care au ieșit în finala concursului de preselecție au apărut unele suspiciuni.

Deputatul socialist Grigore Novac spune că socialiștii nu au nimic în comun cu acest concurs de preselecție a candidaților pentru funcția de procuror general și nu înțelege de ce li se pun în cârcă mai multe acuzații. „Noi nu am fost și nu suntem implicați în toată istoria asta. Noi am discutat foarte mult în Comisia juridică, am avut foarte mari întrebări vizavi de această comisie de preselecție, dar am zis: „Bine, se dorește? Hadeți să o facem”. În plus, membrii comisiei nu-s afiliați nouă, socialiștilor”, a declarat Grigore Novac.

În opinia parlamentarului, chiar dacă câștigători ai concursurilor sunt oameni pe care cineva nu-i simpatizează, rezultatele acestora nu trebuie anulate. „Nu trebuie să mergem pe formula că dacă a trecut candidatul care nu ne place nouă, hai și vom anula concursurile. Mâine-poimâine nu va participa nimeni la concursurile acestea pentru că nu o să vadă sensul”, a menționat deputatul.

Comisia de preselecție a candidaților la funcția de procuror general a ales patru din 16 candidați: Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo. Ulterior, prim-ministra Maia Sandu a cerut comisiei de preselectare să verifice de urgență informația publicată în presă și să examineze oportunitatea reevaluării listei scurte „în contextul apariției unor informații noi despre integritatea unui candidat din lista preselectată pentru concurs”.

The Court of Accounts is examining in an online session the Audit Report on the compliance of managing the financial means allocated for the conduct of the presidential elections and the constitutional republican referendum in 2024, the Audit Report on the compliance of managing the financial means allocated for the conduct of the parliamentary elections in 2025, and the Audit Report on the consolidated financial reports of the Central Electoral Commission concluded on December 31, 2025 /ccrm.md /at 09:00 AM/.

The Superior Council of Magistracy convenes in session /CSM /at 09:30 AM/.

The National Agency for Energy Regulation convenes for a meeting /ANRE /at 10:00 AM/.

The Minister of Health, Alexandru Gasnaș, is making a working visit to the Balti Clinical Hospital, during which the process of managerial recovery is launched and the new interim director of the institution /SC Balti /at 11:00 AM/.

The NATIONAL „COPYRIGHT” ASSOCIATION and the NATIONAL ASSOCIATION OF PHONOGRAPH PRODUCERS AND INTERPRETERS (ANPFI) are organizing a press conference entitled: „Circumstances regarding the settlement transaction concluded between AO „MORA”, AGEPI and the Ministry of Justice” /Conference room of the IPN Agency, Teatrului street, 2/2, 3rd floor, online on FB.com/ipn.md, YouTube, Rlive.md /at 12:00 PM/.

The event „Youth talk: young people change the world” takes place within the Diaspora Days 2026 /Government House, entrance from Bănulescu-Bodoni street /at 01:00 PM/.

The Central Electoral Commission convenes in a meeting /CEC /at 03:00 PM/.

The interactive event „Quiz Diaspora” is organized within the framework of the Diaspora Days 2026 /Draft, Eugen Doga pedestrian street /at 06:00 PM/.

The Minister of Foreign Affairs of the Republic of Latvia, Baiba Braže, is making a working visit to the Republic of Moldova /August 3-4/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Vladimir Bolea: Există pericolul nemulțumirilor după selectarea procurorului general

Deputatul fracțiunii PAS, blocul ACUM, Vladimir  Bolea susține că există pericolul ca după concursul de selectare a procurorului general să existe nemulțumiri în societate pentru că sistemul judecătoresc nu funcționează și acesta este foarte corupt. Declarația a fost făcută în platoul emisiunii „Cutia neagră” de la postul TV8, transmite IPN.

„Noi trebuie să începem procesul de reformare și atunci toate aceste comisii de selectare a candidaților o să funcționeze”, a afirmat deputatul. Totodată, în opinia lui Vladimir Bolea, dacă s-ar face o evaluare a judecătorilor, după exemplul altor țări, numărul celor care ar continua să lucreze în sistem ar putea fi de mai mult de 50%.

Parlamentarul menționează că actuala coaliție de guvernare va exista atât timp cât există certitudinea că lucrurile se întâmplă corect, inclusiv în ceea ce privește Procuratura Generală. Bolea spune că referitor la cele patru persoane care au ieșit în finala concursului de preselecție au apărut unele suspiciuni.

Deputatul socialist Grigore Novac spune că socialiștii nu au nimic în comun cu acest concurs de preselecție a candidaților pentru funcția de procuror general și nu înțelege de ce li se pun în cârcă mai multe acuzații. „Noi nu am fost și nu suntem implicați în toată istoria asta. Noi am discutat foarte mult în Comisia juridică, am avut foarte mari întrebări vizavi de această comisie de preselecție, dar am zis: „Bine, se dorește? Hadeți să o facem”. În plus, membrii comisiei nu-s afiliați nouă, socialiștilor”, a declarat Grigore Novac.

În opinia parlamentarului, chiar dacă câștigători ai concursurilor sunt oameni pe care cineva nu-i simpatizează, rezultatele acestora nu trebuie anulate. „Nu trebuie să mergem pe formula că dacă a trecut candidatul care nu ne place nouă, hai și vom anula concursurile. Mâine-poimâine nu va participa nimeni la concursurile acestea pentru că nu o să vadă sensul”, a menționat deputatul.

Comisia de preselecție a candidaților la funcția de procuror general a ales patru din 16 candidați: Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo. Ulterior, prim-ministra Maia Sandu a cerut comisiei de preselectare să verifice de urgență informația publicată în presă și să examineze oportunitatea reevaluării listei scurte „în contextul apariției unor informații noi despre integritatea unui candidat din lista preselectată pentru concurs”.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a desemnat pe Rustem Umerov în funcția de șef al Serviciului de Informații Externe. Decretul de numire a fost semnat de liderul de la Kiev, transmite IPN.

Până la această numire, Rustem Umerov a ocupat funcția de secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei. În locul său, la conducerea Consiliului a fost numit fostul ministru de interne Igor Klimenko.

Volodimir Zelenski a declarat că Rustem Umerov va continua să coordoneze inițiativa „Drone Deal”. Potrivit președintelui ucrainean, noua funcție îi va permite acestuia să gestioneze în continuare cooperarea în domeniul apărării și diplomației, negocierile cu Statele Unite și alți parteneri, precum și procesul de negocieri privind încheierea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Rustem Umerov a fost deputat, șef al Fondului Proprietății de Stat, ministru al apărării, iar ulterior secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare. În ultimii ani, acesta a coordonat negocieri internaționale privind sprijinul militar pentru Ucraina și a condus delegația ucraineană în discuțiile cu Statele Unite și Rusia privind încheierea războiului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025