Detalii despre triplul omor de la Bălți

Poliția anunță că bărbatul suspectat de triplul omor de la Bălți își recunoaște faptele. În cadrul audierilor, acesta a povestit că a cunoscut acum câteva zile una dintre victime, iar pe 14 ianuarie ar fi mers în ospeție la celelalte două persoane, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției menționează într-un comunicat de presă că în locuința unde s-a petrecut totul, suspectul, împreună cu doi bărbați și o femeie ar fi consumat alcool. Între ei s-a iscat o ceartă, care a degenerat în conflict. Bănuitul, cu un ciob de la o cană, li-ar fi aplicat plăgi, în urma cărora cele trei persoane au decedat. Pentru a ascunde urmele comiterii infracțiunii, tânărul a incendiat mai multe obiecte din locuință și a plecat într-o direcție necunoscută.

Cadavrele celor doi bărbați de aproximativ 44 de ani și al femeii de 35 de ani au fost depistate în această dimineață, 15 ianuarie, într-o locuință incendiată din municipiul Bălți. Suspectul de comiterea triplului omor a fost reținut. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 21 de ani, originar din Tiraspol.

Suspectul este reținut pentru 72 de ore. El riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.

Ministerul Apărării își propune ca, până în 2028, cel puțin 60% din zonele prioritare ale infrastructurii critice să fie protejate cu sisteme de detectare și neutralizare a dronelor. În prezent, susțin autoritățile, acoperirea cu astfel de sisteme este limitată. Prevederea se regăsește în Programul de activitate al Guvernului „Economie europeană, stat eficient”, transmite IPN.

Potrivit documentului, Armata Națională va fi modernizată prin dezvoltarea capacităților de supraveghere, radiolocație și avertizare timpurie, precum și prin dotarea cu sisteme anti-dronă. Sunt prevăzute și modernizarea comunicațiilor militare, a sistemelor de comandă și control, precum și consolidarea securității cibernetice.

Programul prevede și creșterea mobilității militare, prin dezvoltarea capacităților logistice, medicale și de transport pentru deplasarea rapidă a forțelor.

Până în 2028, Guvernul intenționează să finalizeze tabăra militară de la Băcioi și să modernizeze cel puțin 18 obiective militare. Tot până atunci, structura de radiolocație și avertizare timpurie ar urma să atingă un nivel de dotare tehnică de cel puțin 35% și un grad de asigurare cu personal de minimum 55%.

În domeniul rezilienței naționale, autoritățile își propun operaționalizarea integrală a Registrului de stat al resurselor de apărare și digitalizarea evidenței resurselor umane, materiale și tehnice. De asemenea, vor fi organizate anual cel puțin două exerciții interinstituționale majore.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Detalii despre triplul omor de la Bălți

Poliția anunță că bărbatul suspectat de triplul omor de la Bălți își recunoaște faptele. În cadrul audierilor, acesta a povestit că a cunoscut acum câteva zile una dintre victime, iar pe 14 ianuarie ar fi mers în ospeție la celelalte două persoane, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției menționează într-un comunicat de presă că în locuința unde s-a petrecut totul, suspectul, împreună cu doi bărbați și o femeie ar fi consumat alcool. Între ei s-a iscat o ceartă, care a degenerat în conflict. Bănuitul, cu un ciob de la o cană, li-ar fi aplicat plăgi, în urma cărora cele trei persoane au decedat. Pentru a ascunde urmele comiterii infracțiunii, tânărul a incendiat mai multe obiecte din locuință și a plecat într-o direcție necunoscută.

Cadavrele celor doi bărbați de aproximativ 44 de ani și al femeii de 35 de ani au fost depistate în această dimineață, 15 ianuarie, într-o locuință incendiată din municipiul Bălți. Suspectul de comiterea triplului omor a fost reținut. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 21 de ani, originar din Tiraspol.

Suspectul este reținut pentru 72 de ore. El riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.

Agenția de presă IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică la tema:

„Reforma APL: Ce modificări legislative sunt esențiale pentru implementarea cu succes a acesteia?”

Dezbaterea are loc joi, 23 iulie 2026, cu începere de la ora 12:00, în Sala de conferințe, str-la Teatrului, 2/2, etajul 3, Oficiul IPN.  

Participanți:  

  • Eremei Priseajniuc – expert în administrație publică
  • Alexandru Arsenie – expert în drept constituțional

Moderator:
Lilia Burakovski

Durata dezbaterii – 60 min.

Ultimele 15 minute jurnaliștii vor putea adresa întrebări participanților la dezbatere.  

De asemenea, dezbaterea poate fi urmărită on-line pe:
Canalul de Youtube al Agenției, pe pagina de Facebook IPN Agenție de presă și accesată ulterior în arhivă;

Jurnaliștii care vor opta să urmărească evenimentul online, pot adresa participanților întrebări, în timpul dezbaterii, prin intermediul paginii de Facebook a Agenției. Se va indica numele jurnalistului care adresează întrebarea și, după caz, denumirea organului de presă.  

Organele de presă pot utiliza înregistrările video ale IPN pentru realizarea propriilor produse media.  

E-mail[email protected]

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025