Proiect de asistenţă pentru răspunsul imediat la COVID-19, negociat cu Banca Mondială

Guvernul a negociat cu Banca Mondială un nou proiect de asistenţă externă în vederea răspunsului de urgență la COVID-19. Costul total al proiectului ce urmează a fi finanțat din resursele de credit ale Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare constituie 52,9 milioane de euro, iar obiectivul de dezvoltare al acestuia este de a preveni, detecta și răspunde la amenințările prezentate de pandemia de COVID-19, transmite IPN.

Ministerul Finanţelor menționează într-un comunicat de presă că proiectul propus va fi structurat în două componente. Este vorba despre răspunsul imediat la COVID-19, care include subcomponentele: confirmarea cazurilor, consolidarea sistemului de sănătate, activități de informare, dar şi sprijin social şi financiar pentru gospodării. A doua componentă ține de managementul, monitorizarea și evaluarea implementării.

Entitate implementatoare a proiectului este desemnat Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale, prin intermediul Unității speciale create în acest sens. Termenul maxim de implementare este 30 aprilie 2022. Perioada de rambursare a creditului începe la 15 octombrie 2025 şi se încheie la 15 aprilie 2050. Rata dobânzii cumulativă (inclusiv taxa de deservire) constituie 0,75% anual.

Potrivit MF, ponderea cea mai mare a resurselor creditului respectiv este prevăzută în proiectul de rectificare a bugetului de stat pentru anul 2020. Acordul de finanțare va intra în vigoare urmare a indeplinirii tuturor procedurilor necesare in acest sens, inclusiv semnare, ratificare, etc.

Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri un proiect de lege care prevede ca autoritățile publice, persoanele juridice, întreprinzătorii individuali, reprezentanții profesiilor juridice și persoanele fizice asistate de avocat vor depune actele de procedură doar în format electronic, transmite IPN.

Totodată, conform proiectului, actele de procedură vor putea fi comunicate prin mijloace electronice, iar ședințele de judecată vor putea fi organizate mai simplu prin videoconferință, inclusiv în format hibrid. De asemenea, vor fi stabilite reguli clare pentru verificarea identității participanților conectați de la distanță.

„Suntem cu toții conștienți că soluțiile informatice aduc beneficii concrete atât cetățenilor, cât și autorităților, printre care: reduc durata procedurilor și costurile administrative, limitează riscul comiterii unor erori, dar și riscurile de corupție”, a declarat ministrul justiției, Vladislav Cojuhari.

În același timp, instanțele vor putea accesa, prin platforma de interoperabilitate, datele necesare pentru citarea participanților și transmiterea actelor de procedură. Accesul va fi permis cu respectarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Proiect de asistenţă pentru răspunsul imediat la COVID-19, negociat cu Banca Mondială

Guvernul a negociat cu Banca Mondială un nou proiect de asistenţă externă în vederea răspunsului de urgență la COVID-19. Costul total al proiectului ce urmează a fi finanțat din resursele de credit ale Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare constituie 52,9 milioane de euro, iar obiectivul de dezvoltare al acestuia este de a preveni, detecta și răspunde la amenințările prezentate de pandemia de COVID-19, transmite IPN.

Ministerul Finanţelor menționează într-un comunicat de presă că proiectul propus va fi structurat în două componente. Este vorba despre răspunsul imediat la COVID-19, care include subcomponentele: confirmarea cazurilor, consolidarea sistemului de sănătate, activități de informare, dar şi sprijin social şi financiar pentru gospodării. A doua componentă ține de managementul, monitorizarea și evaluarea implementării.

Entitate implementatoare a proiectului este desemnat Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale, prin intermediul Unității speciale create în acest sens. Termenul maxim de implementare este 30 aprilie 2022. Perioada de rambursare a creditului începe la 15 octombrie 2025 şi se încheie la 15 aprilie 2050. Rata dobânzii cumulativă (inclusiv taxa de deservire) constituie 0,75% anual.

Potrivit MF, ponderea cea mai mare a resurselor creditului respectiv este prevăzută în proiectul de rectificare a bugetului de stat pentru anul 2020. Acordul de finanțare va intra în vigoare urmare a indeplinirii tuturor procedurilor necesare in acest sens, inclusiv semnare, ratificare, etc.

Până pe 30 octombrie, în Republica Moldova vor fi înființate 35 de Agenții Teritoriale pentru Educație. Odată cu crearea acestora, instituțiile de învățământ preuniversitar vor trece din subordinea consiliilor raionale și municipale în cea a Ministerului Educației și Cercetării. Măsura face parte din reforma „Restart în educație”, aprobată în ședința de miercuri a cabinetului de miniștri, transmite IPN.

După intrarea în vigoare a reformei, ATE-urile vor deveni fondatoarele școlilor primare, gimnaziilor, liceelor și instituțiilor de învățământ special. Grădinițele și instituțiile extrașcolare vor rămâne în continuare în administrarea autorităților publice locale.

Noile agenții vor coordona activitatea școlilor și vor gestiona finanțarea acestora. Tot ele vor aproba numărul claselor și schemele de personal, vor stabili districtele școlare și vor monitoriza respectarea școlarizării obligatorii. De asemenea, vor interveni în gestionarea infrastructurii și a bugetelor, precum și în prevenirea absenteismului și a bullying-ului.

Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că reforma urmărește ca toți elevii să aibă acces la aceleași standarde de calitate, sprijin și siguranță, indiferent de localitatea în care învață. Potrivit acestuia, în prezent calitatea administrării școlilor diferă de la un raion la altul, în funcție de resursele și capacitatea autorităților locale.

Odată cu transferul școlilor către ATE, instituțiile vor fi finanțate direct din bugetul de stat, în baza costului standard per elev. Transferul școlilor și aplicarea noului sistem de finanțare sunt prevăzute pentru 1 ianuarie 2027, după adoptarea proiectului de către Parlament. Reforma nu se va aplica instituțiilor de învățământ din UTA Găgăuzia, unde sunt valabile prevederile legii speciale privind autonomia regiunii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025