Soros-Moldova acordă fonduri de 100 de mii de dolari pentru lupta cu COVID-19

Fundația Soros-Moldova alocă o primă tranșă de 100 de mii de dolari pentru susținerea Republicii Moldova în combaterea răspândirii coronavirusului de tip nou. Pe parcursul săptămânii viitoare, Fundația va transmite echipamente de protecție: măști, mănuși și soluții dezinfectante celor care sunt expuși unui risc sporit de infectare, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Fundației, directorul executiv al Fundației Soros-Moldova, Petru Culeac, a declarat că banii vor fi direcționați, în primul rând, celor care au nevoie stringentă de ajutor. Este vorba de medici, asistenți sociali, polițiști și tuturor celor care sunt în dificultate în această perioadă.

El a remarcat că acum, când Moldova este amenințată de o criză fără precedent, Fundația va folosi orice oportunitate să contribuie la lupta cu noul tip de coronavirus. „Cei 100 de mii de dolari pe care îi alocăm acum sunt doar primul pas al efortului nostru de combatere a COVID-19. Noi vom depune toate eforturile și vom susține în continuare Republica Moldova”, a spus Petru Culeac.

Fundația Soros-Moldova este o organizație neguvernamentală, nonprofit și apolitică, înființată în anul 1992 de către filantropul George Soros în scopul promovării valorilor societății deschise în Moldova.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Soros-Moldova acordă fonduri de 100 de mii de dolari pentru lupta cu COVID-19

Fundația Soros-Moldova alocă o primă tranșă de 100 de mii de dolari pentru susținerea Republicii Moldova în combaterea răspândirii coronavirusului de tip nou. Pe parcursul săptămânii viitoare, Fundația va transmite echipamente de protecție: măști, mănuși și soluții dezinfectante celor care sunt expuși unui risc sporit de infectare, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Fundației, directorul executiv al Fundației Soros-Moldova, Petru Culeac, a declarat că banii vor fi direcționați, în primul rând, celor care au nevoie stringentă de ajutor. Este vorba de medici, asistenți sociali, polițiști și tuturor celor care sunt în dificultate în această perioadă.

El a remarcat că acum, când Moldova este amenințată de o criză fără precedent, Fundația va folosi orice oportunitate să contribuie la lupta cu noul tip de coronavirus. „Cei 100 de mii de dolari pe care îi alocăm acum sunt doar primul pas al efortului nostru de combatere a COVID-19. Noi vom depune toate eforturile și vom susține în continuare Republica Moldova”, a spus Petru Culeac.

Fundația Soros-Moldova este o organizație neguvernamentală, nonprofit și apolitică, înființată în anul 1992 de către filantropul George Soros în scopul promovării valorilor societății deschise în Moldova.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025