De luni, bugetarii revin la muncă

De luni, angajații din sectorul bugetar revin la muncă. Potrivit premierului Ion Chicu, administratorii vor trebui să organizeze munca așa încât să evite aglomerările în oficii și în transportul public, transmite IPN.

Tot de săptămâna viitoare, angajații din educație își reiau activitatea pe online. „De luni, angajații din sectorul bugetar revin la serviciu, dar în regimul precedent, maximum posibil lucru la distanță, cât mai puțină prezență a angajaților sectorului bugetar în oficii”, a declarat Ion Chicu după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale și ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a comunicat că pe parcursul zilei de astăzi doi oameni au murit din cauza COVID-19. În primul caz este vorba de o femeie de 65 de ani, care activa în sfera medicală și care a fost spitalizată la 26 martie. Femeia avea insuficiență cardiacă, hipertensiune și diabet zaharat. În cel de-al doilea caz, este vorba de o persoană de 67 de ani. Aceasta a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă în stare extrem de gravă la 1 aprilie. Persoana suferea de hepatită cronică și boală renală cronică.

Astăzi au fost confirmate 86 de cazuri noi de COVID-19. Dintre acestea, șapte sunt de import și 79 cu transmitere locală Bilanțul total al persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus este de 591 de cazuri.

De asemenea, ministra a spus că, începând de mâine, vor fi activate mai multe spitale pentru pacienții cu COVID-19. Este vorba de spitalele din Criuleni, Hâncești, Anenii Noi și Spitalul Cancelariei de Stat. Ultimul va fi pentru cazurile confirmate de COVID-19 din municipiul Chișinău. Se pregătește să primească pacienți Centrul de Reabilitare „Constructorul” .

Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” prezintă spectacolul „Jocuri magice” /Teatrul „Licurici” /ora 11:00/.

Este vernisată expoziția imersivă inspirată din mitologia și folclorul mistic al Republicii Moldova „Pădurea”, realizată de Milen Chelea (23 iulie-6 august) /Galeria Plai /ora 15:00/.

Continuă expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca fierului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /22 iulie-4 septembrie/.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

De luni, bugetarii revin la muncă

De luni, angajații din sectorul bugetar revin la muncă. Potrivit premierului Ion Chicu, administratorii vor trebui să organizeze munca așa încât să evite aglomerările în oficii și în transportul public, transmite IPN.

Tot de săptămâna viitoare, angajații din educație își reiau activitatea pe online. „De luni, angajații din sectorul bugetar revin la serviciu, dar în regimul precedent, maximum posibil lucru la distanță, cât mai puțină prezență a angajaților sectorului bugetar în oficii”, a declarat Ion Chicu după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale și ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a comunicat că pe parcursul zilei de astăzi doi oameni au murit din cauza COVID-19. În primul caz este vorba de o femeie de 65 de ani, care activa în sfera medicală și care a fost spitalizată la 26 martie. Femeia avea insuficiență cardiacă, hipertensiune și diabet zaharat. În cel de-al doilea caz, este vorba de o persoană de 67 de ani. Aceasta a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă în stare extrem de gravă la 1 aprilie. Persoana suferea de hepatită cronică și boală renală cronică.

Astăzi au fost confirmate 86 de cazuri noi de COVID-19. Dintre acestea, șapte sunt de import și 79 cu transmitere locală Bilanțul total al persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus este de 591 de cazuri.

De asemenea, ministra a spus că, începând de mâine, vor fi activate mai multe spitale pentru pacienții cu COVID-19. Este vorba de spitalele din Criuleni, Hâncești, Anenii Noi și Spitalul Cancelariei de Stat. Ultimul va fi pentru cazurile confirmate de COVID-19 din municipiul Chișinău. Se pregătește să primească pacienți Centrul de Reabilitare „Constructorul” .

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost aprobată de Guvern, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Justiției, mandatul acesteia va începe din 28 august și va dura șapte ani.

Mihaela Martînov este juristă și diplomat de carieră. În prezent, deține funcția de reprezentant permanent adjunct al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei.

Anterior, Mihaela Martînov a fost șefa Secției Consiliul Europei și drepturile omului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Timp de peste opt ani, ea s-a ocupat de relația cu Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului, instituție care urmărește dacă statele pun în aplicare hotărârile CEDO.

Agentul guvernamental reprezintă Republica Moldova în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și asigură comunicarea dintre autoritățile naționale și instituțiile europene în cauzele examinate de instanța de la Strasbourg.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025