După criză vom asista la apariția Statelor Unite ale Europei, ex-premier

Fostul premier Vlad Filat susține că Uniunea Europeană va supraviețui acestei crize pandemice și va ieși nu doar unită, dar, ca rezultat, în sfârșit, cu apariția Statelor Unite ale Europei. În opinia sa, nu va fi nici ușor și nici nu se va întâmpla repede. Ex-premierul mai spune că va fi o Europă unită, care-și valorizează pe deplin cei trei piloni ce i-au dominat istoria: dreptul roman, cultura greco-romană și credința creștină. „Să sperăm că și Republica Moldova, într-o formă sau alta, să devină pe deplin parte a națiunii europene”, a declarat Vlad Filat, citat de IPN.

Potrivit fostului premier, UE, în mod particular, și occidentul în mod general, se confruntă, pe lângă pandemie, cu un agresiv asalt propagandistic care încearcă să sublinieze fie incapacitatea de reacție și lipsa de solidaritate, fie sfârșitul acestei construcții a prosperității și drepturilor omului de pe continentul european. „Propaganda, dezinformările sau alte agresiuni soft la adresa Uniunii Europene, preluate și folosite astăzi de Rusia pe scară largă, nu au ajutat de loc URSS-ul care s-a prăbușit în doar câteva zile”, sublimează Vlad Filat.

În opinia sa, reacția înceată față de pandemie a Uniunii Europene a reieșit nu din incapacitatea instituțională sau din indiferență, ci din faptul că domeniul sănătății nu este deocamdată politică comună, așa cum este, de exemplu, politica agricolă. Așadar, nu integrarea statelor occidentale în UE este de vina, ci insuficienta integrare. Potrivit lui, după o scurtă explozie de egoism național, de întoarcere a țărilor către ele însele, statele Uniunii Europene au realizat că nici pandemia și nici criza post-COVID-19 nu vor putea fi înfruntate decât împreună.

Vlad Filat menționează că au fost suficiente doar două săptămâni ca blocul european să se mobilizeze și să găsească resurse de zeci și sute de miliarde de euro pentru a face față atât pandemiei, cât și crizei economice care deja afectează economia europeană.

În opinia sa, învingerea pandemiei va relansa la nivel european fie discuțiile despre modificarea actualelor tratate ce reglementează funcționarea Uniunii Europene, fie negocierea unui nou tratat al UE. „Actuala criză a dovedit că în fața provocărilor secolului XXI, pur și simplu, statele naționale, de unele singure, nu mai pot face față. Următorii 10 ani vor fi anii nașterii națiunii europene. Cedări și partajări de suveranitate sau exercitare în comun a suveranități pe domenii ce aparțin acum exclusiv statelor naționale (sănătatea, de exemplu) vor constitui teme majore de dezbatere în interiorul blocului comunitar”, a mai spus Vlad Filat.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

După criză vom asista la apariția Statelor Unite ale Europei, ex-premier

Fostul premier Vlad Filat susține că Uniunea Europeană va supraviețui acestei crize pandemice și va ieși nu doar unită, dar, ca rezultat, în sfârșit, cu apariția Statelor Unite ale Europei. În opinia sa, nu va fi nici ușor și nici nu se va întâmpla repede. Ex-premierul mai spune că va fi o Europă unită, care-și valorizează pe deplin cei trei piloni ce i-au dominat istoria: dreptul roman, cultura greco-romană și credința creștină. „Să sperăm că și Republica Moldova, într-o formă sau alta, să devină pe deplin parte a națiunii europene”, a declarat Vlad Filat, citat de IPN.

Potrivit fostului premier, UE, în mod particular, și occidentul în mod general, se confruntă, pe lângă pandemie, cu un agresiv asalt propagandistic care încearcă să sublinieze fie incapacitatea de reacție și lipsa de solidaritate, fie sfârșitul acestei construcții a prosperității și drepturilor omului de pe continentul european. „Propaganda, dezinformările sau alte agresiuni soft la adresa Uniunii Europene, preluate și folosite astăzi de Rusia pe scară largă, nu au ajutat de loc URSS-ul care s-a prăbușit în doar câteva zile”, sublimează Vlad Filat.

În opinia sa, reacția înceată față de pandemie a Uniunii Europene a reieșit nu din incapacitatea instituțională sau din indiferență, ci din faptul că domeniul sănătății nu este deocamdată politică comună, așa cum este, de exemplu, politica agricolă. Așadar, nu integrarea statelor occidentale în UE este de vina, ci insuficienta integrare. Potrivit lui, după o scurtă explozie de egoism național, de întoarcere a țărilor către ele însele, statele Uniunii Europene au realizat că nici pandemia și nici criza post-COVID-19 nu vor putea fi înfruntate decât împreună.

Vlad Filat menționează că au fost suficiente doar două săptămâni ca blocul european să se mobilizeze și să găsească resurse de zeci și sute de miliarde de euro pentru a face față atât pandemiei, cât și crizei economice care deja afectează economia europeană.

În opinia sa, învingerea pandemiei va relansa la nivel european fie discuțiile despre modificarea actualelor tratate ce reglementează funcționarea Uniunii Europene, fie negocierea unui nou tratat al UE. „Actuala criză a dovedit că în fața provocărilor secolului XXI, pur și simplu, statele naționale, de unele singure, nu mai pot face față. Următorii 10 ani vor fi anii nașterii națiunii europene. Cedări și partajări de suveranitate sau exercitare în comun a suveranități pe domenii ce aparțin acum exclusiv statelor naționale (sănătatea, de exemplu) vor constitui teme majore de dezbatere în interiorul blocului comunitar”, a mai spus Vlad Filat.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025