Oleg Ozerov, după expulzarea diplomaților ruși: O lovitură serioasă pentru relațiile bilaterale

Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov, a calificat expulzarea celor trei diplomați ruși din Republica Moldova drept „o lovitură serioasă” pentru relațiile bilaterale și pentru dialogul privind reglementarea transnistreană, printre cei trei fiind și copreședintele Comisiei Unificate de Control, Alexandr Andreev.

„Considerăm că acest lucru este contraproductiv”, a declarat Oleg Ozerov după ce a ieșit din sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde a fost convocat pentru a i se comunica decizia de expulzare a diplomaților ruși, transmite IPN.

Ambasadorul a evitat să ofere un răspuns clar în ceea ce privește imaginile publicate de SIS, care-l arată pe deputatul fugar Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, intrând pe teritoriul ambasadei, de unde ar fi ajuns în regiunea transnistreană cu un vehicul cu numere diplomatice.

„În epoca inteligenței artificiale, orice fel de videoclip este imposibil de comentat. Considerăm acuzațiile nefondate și neîntemeiate”, a spus diplomatul rus.

Întrebat dacă Alexandr Nesterovschi s-a aflat la Ambasada Rusiei pe 18 martie, cu o zi înainte de pronunțarea sentinței de condamnare, Ozerov a declarat că la ora invocată nu era pe loc, dar a fost informat că Nesterovschi ar fi intrat pe teritoriul misiunii diplomatice.

Totodată, Ozerov a subliniat că nu a primit nicio solicitare oficială privind acest subiect din partea autorităților moldovenești. „Dacă există întrebări legate de anumite persoane, avem un acord privind asistența juridică reciprocă”, a spus ambasadorul.

În ceea ce privește relațiile moldo-ruse, diplomatul a făcut apel la un „dialog pragmatic” și la evitarea escaladării tensiunilor.

„Trebuie să evităm deteriorarea relațiilor noastre și, dimpotrivă, să lucrăm la îmbunătățirea acestora”, a declarat Oleg Ozerov.

Directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a anunțată astăzi într-un briefing de presă că Federația Rusă l-a ajutat pe deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat recent la 12 ani de detenție, să se eschiveze de la închisoare. Cu o zi înainte de pronunțarea sentinței, acesta a intrat pe teritoriul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, iar apoi a fost transportat cu o mașină cu numere diplomatice în regiunea transnistreană, unde se află până în prezent, sub protecția directă a serviciilor speciale ruse.

Ministerul Afacerilor Externe i-a transmis ambasadorului Oleg Ozerov, o notă prin care trei angajați ai Ambasadei Ruse au fost declarați persoane indezirabile. Decizia autorităților moldovenești are la bază dovezi clare privind desfășurarea de activități contrare statutului diplomatic pe teritoriul Republicii Moldova. Diplomații respectivi urmează să părăsească țara.

Pe lângă copreședintele Comisiei Unificate de Control, Alexandr Andreev, s-a anunțat și numele atașatului Andrei Voșchinchin, acreditat în august 2023. Numele celui de-al treilea diplomat expulzat nu a fost comunicat deocamdată.

Ambasada Federației Ruse rămâne cu 6 diplomați la Chișinău și 15 persoane din stafful tehnic.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Oleg Ozerov, după expulzarea diplomaților ruși: O lovitură serioasă pentru relațiile bilaterale

Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov, a calificat expulzarea celor trei diplomați ruși din Republica Moldova drept „o lovitură serioasă” pentru relațiile bilaterale și pentru dialogul privind reglementarea transnistreană, printre cei trei fiind și copreședintele Comisiei Unificate de Control, Alexandr Andreev.

„Considerăm că acest lucru este contraproductiv”, a declarat Oleg Ozerov după ce a ieșit din sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde a fost convocat pentru a i se comunica decizia de expulzare a diplomaților ruși, transmite IPN.

Ambasadorul a evitat să ofere un răspuns clar în ceea ce privește imaginile publicate de SIS, care-l arată pe deputatul fugar Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, intrând pe teritoriul ambasadei, de unde ar fi ajuns în regiunea transnistreană cu un vehicul cu numere diplomatice.

„În epoca inteligenței artificiale, orice fel de videoclip este imposibil de comentat. Considerăm acuzațiile nefondate și neîntemeiate”, a spus diplomatul rus.

Întrebat dacă Alexandr Nesterovschi s-a aflat la Ambasada Rusiei pe 18 martie, cu o zi înainte de pronunțarea sentinței de condamnare, Ozerov a declarat că la ora invocată nu era pe loc, dar a fost informat că Nesterovschi ar fi intrat pe teritoriul misiunii diplomatice.

Totodată, Ozerov a subliniat că nu a primit nicio solicitare oficială privind acest subiect din partea autorităților moldovenești. „Dacă există întrebări legate de anumite persoane, avem un acord privind asistența juridică reciprocă”, a spus ambasadorul.

În ceea ce privește relațiile moldo-ruse, diplomatul a făcut apel la un „dialog pragmatic” și la evitarea escaladării tensiunilor.

„Trebuie să evităm deteriorarea relațiilor noastre și, dimpotrivă, să lucrăm la îmbunătățirea acestora”, a declarat Oleg Ozerov.

Directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a anunțată astăzi într-un briefing de presă că Federația Rusă l-a ajutat pe deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat recent la 12 ani de detenție, să se eschiveze de la închisoare. Cu o zi înainte de pronunțarea sentinței, acesta a intrat pe teritoriul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, iar apoi a fost transportat cu o mașină cu numere diplomatice în regiunea transnistreană, unde se află până în prezent, sub protecția directă a serviciilor speciale ruse.

Ministerul Afacerilor Externe i-a transmis ambasadorului Oleg Ozerov, o notă prin care trei angajați ai Ambasadei Ruse au fost declarați persoane indezirabile. Decizia autorităților moldovenești are la bază dovezi clare privind desfășurarea de activități contrare statutului diplomatic pe teritoriul Republicii Moldova. Diplomații respectivi urmează să părăsească țara.

Pe lângă copreședintele Comisiei Unificate de Control, Alexandr Andreev, s-a anunțat și numele atașatului Andrei Voșchinchin, acreditat în august 2023. Numele celui de-al treilea diplomat expulzat nu a fost comunicat deocamdată.

Ambasada Federației Ruse rămâne cu 6 diplomați la Chișinău și 15 persoane din stafful tehnic.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025