CEC a totalizat rezultatele referendumului. Actele se transmit Curții Constituționale

Comisia Electorală Centrală a centralizat rezultatele votării la referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Potrivit hotărârii, s-a constatat prezența alegătorilor la referendum în proporție de 50,72 %, astfel fiind întrunită condiția cu privire la rata de participare. În aceeași ședință, Comisia a aprobat Raportul privind rezultatele organizării și desfășurării referendumului. Setul de acte urmează să fie transmis Curții Constituționale, transmite IPN.

„Conform datelor din procesele-verbale, se constată că numărul de alegătorilor incluși în listele electorale de bază este 2 711 615 alegători, pe listele electorale suplimentare au fost 309 199 de alegători”, a declarat președinta CEC, Angelica Caraman.

„Numărul de alegători care au participat la votare este de 1 531 392 de alegători. Diferența dintre numărul buletinelor de vot primite și numărul de alegători care au participat la votare – buletine extrase din urna de vot – este de 872. Numărul buletinelor declarate nevalabile este 42 518. Buletine cu opțiunea „DA au fost 749 719 și cu opțiunea „Nu” 739 155 de voturi. Numărul total de voturi valabile exprimat este de 1 488 874”, a mai spus Angelica Caraman.

Hotărârea CEC cu privire a centralizarea rezultatelor votării la referendum urmează să fie transmisă Curții Constituționale.

În termen de 10 zile, Curtea Constituțională examinează actele remise de Comisia Electorală Centrală și confirmă sau infirmă, printr-o hotărâre, rezultatele referendumului republican.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

CEC a totalizat rezultatele referendumului. Actele se transmit Curții Constituționale

Comisia Electorală Centrală a centralizat rezultatele votării la referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Potrivit hotărârii, s-a constatat prezența alegătorilor la referendum în proporție de 50,72 %, astfel fiind întrunită condiția cu privire la rata de participare. În aceeași ședință, Comisia a aprobat Raportul privind rezultatele organizării și desfășurării referendumului. Setul de acte urmează să fie transmis Curții Constituționale, transmite IPN.

„Conform datelor din procesele-verbale, se constată că numărul de alegătorilor incluși în listele electorale de bază este 2 711 615 alegători, pe listele electorale suplimentare au fost 309 199 de alegători”, a declarat președinta CEC, Angelica Caraman.

„Numărul de alegători care au participat la votare este de 1 531 392 de alegători. Diferența dintre numărul buletinelor de vot primite și numărul de alegători care au participat la votare – buletine extrase din urna de vot – este de 872. Numărul buletinelor declarate nevalabile este 42 518. Buletine cu opțiunea „DA au fost 749 719 și cu opțiunea „Nu” 739 155 de voturi. Numărul total de voturi valabile exprimat este de 1 488 874”, a mai spus Angelica Caraman.

Hotărârea CEC cu privire a centralizarea rezultatelor votării la referendum urmează să fie transmisă Curții Constituționale.

În termen de 10 zile, Curtea Constituțională examinează actele remise de Comisia Electorală Centrală și confirmă sau infirmă, printr-o hotărâre, rezultatele referendumului republican.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025