Referendum pe 17 mai pentru revocarea primarei din Hăsnășenii Mari, Drochia

Primara satului Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, Angela Moroșanu, ar putea fi revocată din funcție. Comisia Electorală Centrală, a decis organizarea unui referendum local în acest sens, pe 17 mai, după ce grupul de inițiativă a colectat numărul necesar de semnături, transmite IPN.

În urma examinării materialelor prezentate de grupul de inițiativă, CEC a constatat că au fost respectate condițiile legale pentru declanșarea referendumului. Din totalul de 177 de semnături procesate, 162 au fost validate, iar 15 au fost declarate nevalabile.

Numărul de semnături valabile reprezintă aproximativ 13% din cei 1 226 de alegători înregistrați în sat, depășind pragul minim de 10% prevăzut de Codul electoral.

Grupul de inițiativă motivează cererea de revocare prin depășirea atribuțiilor de serviciu ale primarei și lipsa de transparență în activitatea administrației locale.

Circulația rutieră pe strada Minsk din capitală va fi suspendată în perioada 20-24 iulie. Restricțiile vizează tronsonul cuprins între străzile Hanul Morii și Cetatea Albă, din sectorul Botanica. Pentru a ajunge în zonă, șoferii vor putea circula pe strada Tașkent, transmite IPN.

Măsura a fost instituită în baza unei dispoziții a Primăriei municipiului Chișinău și este necesară pentru desfășurarea lucrărilor de racordare la rețelele de apeduct și canalizare pe strada Tallin, 21.

Pe durata intervențiilor, în zonă vor fi instalate indicatoare rutiere temporare și îngrădiri de protecție. După finalizarea lucrărilor, carosabilul va fi restabilit.

Inspectoratul General al Poliției recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră temporară și să aleagă rute alternative pentru a evita ambuteiajele și întârzierile.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Referendum pe 17 mai pentru revocarea primarei din Hăsnășenii Mari, Drochia

Primara satului Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, Angela Moroșanu, ar putea fi revocată din funcție. Comisia Electorală Centrală, a decis organizarea unui referendum local în acest sens, pe 17 mai, după ce grupul de inițiativă a colectat numărul necesar de semnături, transmite IPN.

În urma examinării materialelor prezentate de grupul de inițiativă, CEC a constatat că au fost respectate condițiile legale pentru declanșarea referendumului. Din totalul de 177 de semnături procesate, 162 au fost validate, iar 15 au fost declarate nevalabile.

Numărul de semnături valabile reprezintă aproximativ 13% din cei 1 226 de alegători înregistrați în sat, depășind pragul minim de 10% prevăzut de Codul electoral.

Grupul de inițiativă motivează cererea de revocare prin depășirea atribuțiilor de serviciu ale primarei și lipsa de transparență în activitatea administrației locale.

Referendum pe 17 mai pentru revocarea primarei din Hăsnășenii Mari, Drochia

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, a promulgat cel de-al 17-lea amendament la Constituție, care pune capăt propriului său mandat înainte de...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025