Igor Dodon, Ion Ceban și Vlad Batrîncea pleacă astăzi la Moscova

Președintele Igor Dodon anunță că astăzi, 24 decembrie, pleacă la Moscova, alături de primarul general al capitalei, Ion Ceban, dar și vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Batrîncea,. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei ediții speciale de la postul public de televiziune Moldova 1, notează IPN.

„Domnul Ceban merge cu mine în delegație în Federația Rusă. Am mai multe întrevederi planificate. Domnul Ceban este membru al delegației, deși nu este membru de partid. El și-a suspendat calitatea de membru de partid, dar este în echipă”, a declarat Igor Dodon.

De asemenea, președintele își exprimă speranța că primarul general al municipiului Chișinău va fi și în continuare alături de partid. „Sper să fie și la congres alături de noi. Împreună am clădit această echipă. În delegație este și Vlad Batrîncea”.

Potrivit lui Igor Dodon, în cadrul vizitei în Federația Rusă, delegația condusă de acesta urmează a avea întrevederi oficiale cu „președintele Dumei de Stat, întrevederi cu Dmitrii Kozak, dar și întrevederi cu conducerea partidelor cu care PSRM are semnate acorduri”.

Tot în acest context, Igor Dodon a precizat că urmează și alte întrevederi neoficiale despre care „nu se vorbește oficial”.

Un bărbat de 44 din capitală a fost reținut fiind cercetat în 12 cauze penale pentru o presupusă schemă de escrocherie imobiliară. Potrivit oamenilor legii, prejudiciul total depășește trei milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, bărbatul este suspectat că, în perioada 2014-2025, ar fi indus în eroare mai multe persoane, promițându-le apartamente și case în localitatea Bubuieci. Totuși, deși ar fi încasat banii de la potențialii cumpărători, imobilele promise nu au mai fost construite.

În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate documente considerate relevante pentru cauza penală. IGP menționează că bărbatul a fost plasat în arest, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 10 ani.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Igor Dodon, Ion Ceban și Vlad Batrîncea pleacă astăzi la Moscova

Președintele Igor Dodon anunță că astăzi, 24 decembrie, pleacă la Moscova, alături de primarul general al capitalei, Ion Ceban, dar și vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Batrîncea,. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei ediții speciale de la postul public de televiziune Moldova 1, notează IPN.

„Domnul Ceban merge cu mine în delegație în Federația Rusă. Am mai multe întrevederi planificate. Domnul Ceban este membru al delegației, deși nu este membru de partid. El și-a suspendat calitatea de membru de partid, dar este în echipă”, a declarat Igor Dodon.

De asemenea, președintele își exprimă speranța că primarul general al municipiului Chișinău va fi și în continuare alături de partid. „Sper să fie și la congres alături de noi. Împreună am clădit această echipă. În delegație este și Vlad Batrîncea”.

Potrivit lui Igor Dodon, în cadrul vizitei în Federația Rusă, delegația condusă de acesta urmează a avea întrevederi oficiale cu „președintele Dumei de Stat, întrevederi cu Dmitrii Kozak, dar și întrevederi cu conducerea partidelor cu care PSRM are semnate acorduri”.

Tot în acest context, Igor Dodon a precizat că urmează și alte întrevederi neoficiale despre care „nu se vorbește oficial”.

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Decizia va fi formalizată de Consiliul Uniunii Europene și va intra în vigoare după publicarea în Jurnalul Oficial al UE, transmite IPN.

Grecia a renunțat la utilizarea dreptului de veto, după ce statele membre au acceptat o derogare de la interdicția de transportare a gazului natural lichefiat rusesc. Sancțiunea care vizează gazul natural lichefiat urmează să intre în vigoare din ianuarie 2027, iar derogarea de care va beneficia Grecia îi permite să intermedieze în continuare transporturi de combustibil rusesc pentru clienții din afara Uniunii Europene.

Încercarea de a restricționa importurile de pește și produse de pescărie din Rusia a fost abandonată din cauza opoziției Portugaliei și Germaniei. De asemenea, la insistența Bulgariei, de pe lista de sancțiuni au fost scoase două persoane: patriarhul bisericii ortodoxe ruse, Kirill și proprietarul Lukoil, Vagit Alekperov.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat acordul și a menționat că acesta include încă 32 de bănci rusești, firme de criptomonede și platforme de tranzacționare a petrolului, precum și nave implicate în așa-numita „flotă din umbră”. Lista de sancțiuni include acum 250 de persoane și peste 660 de companii rusești.

Șefa executivului european a subliniat că prețul plafon pentru petrolul rusesc va fi înghețat la 44 de dolari pentru un an, astfel încât Rusia să nu poată profita de fluctuațiile cotațiilor de pe burse. La rândul său, președintele Consiliului European, António Costa, a caracterizat noul pachet drept un pas decisiv în intensificarea presiunii asupra Rusiei.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025