Mai mulți tineri din Chișinău vor ajuta la îngrijirea animalelor

Mai mulți tineri vor participa la un program de voluntariat pentru îngrijirea animalelor, în baza unui contract semnat între întreprinderea municipală „Supravegherea și Protecția Animalelor” și Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști. Tinerii vor ajuta la plimbarea animalelor și la salubrizarea adăposturilor, fără a fi remunerați.

Solicitată de IPN, Cezara Cornieco, directoarea Centrului Orășenesc al Tinerilor Naturaliști, a explicat că această activitate face parte din proiectul „Green gate primăvara”, organizat pe durata vacanței de primăvară, și are scopul de a familiariza elevii cu profesii mai puțin cunoscute, precum cea de îngrijitor de animale. Totodată, programul își propune să le dezvolte copiilor simțul responsabilității, empatia și abilitățile de lucru în echipă.

Pentru siguranța voluntarilor, fiecare grup va fi instruit înainte de interacțiunea cu animalele. Copiii și tinerii care au alergii sau teamă de animale, vor fi repartizați către alte activități, precum voluntariatul într-o bibliotecă.

Proiectul implică 100 de elevi, organizați în cinci grupe, ghidate de moderatori și specialiști. Pe parcursul a cinci zile, copiii vor participa la activități educative și excursii pentru a descoperi diverse meserii.

Organizatorii afirmă că această experiență le va oferi elevilor cunoștințe practice și îi va ajuta și să înțeleagă importanța responsabilității față de animale și alegerile pe care le fac. Totodată, elevii vor avea ocazia să descopere și să exploreze diverse profesii, iar prin activitățile desfășurate vor învăța să colaboreze și să lucreze în echipă, aspecte esențiale pentru dezvoltarea lor ca viitori cetățeni activi și responsabili în societate.

Are loc târgul cu produse naturale și autohtone ale producătorilor și meșterilor locali (24-26 iulie) /Aleea Mircea cel Bătrân / ora 08:00/.

Comisiile parlamentare se întrunesc în ședințe /Parlament /ora 08:30-09:30/.

Curtea de Conturi examinează raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale Satul Palanca, raionul Ștefan Vodă /ccrm.md /ora 09:00/.

FIODOR GAGAUZ susține un briefing de presă cu genericul: „Declarație importantă privind situația din Găgăuzia și pașii următori” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube, Privesc.EU /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă ședință /ANRE /ora 10:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii desfășoară conferința națională: „Consolidarea atractivității profesiei de judecător: măsuri imediate și soluții sustenabile” /Str. Vlaicu Pârcălab, 48 /ora 10:00/.

(NOU) Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei organizează un protest împotriva majorării tarifelor la gazele naturale /ANRE /ora 10:00/.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Reforma administrației publice locale și procesul de amalgamare – de la voluntar, la normativ”. Participanți: Dan Nicorici, director de programe, Centrul de Politici și Reforme, Oleg Ivancioglo, administratorul AO „Inițiativa pune umărul” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 11:00/.

Comunitatea Evreiască din Moldova organizează ceremonia de comemorare a 85 de ani de la înființarea Ghetoului din Chișinău /Monumentul Victimelor Ghetoului, strada Ierusalim /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 14:00/.

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare se întrunește în ședință /ANACEC, Șoseaua Hâncești, 38A /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Mai mulți tineri din Chișinău vor ajuta la îngrijirea animalelor

Mai mulți tineri vor participa la un program de voluntariat pentru îngrijirea animalelor, în baza unui contract semnat între întreprinderea municipală „Supravegherea și Protecția Animalelor” și Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști. Tinerii vor ajuta la plimbarea animalelor și la salubrizarea adăposturilor, fără a fi remunerați.

Solicitată de IPN, Cezara Cornieco, directoarea Centrului Orășenesc al Tinerilor Naturaliști, a explicat că această activitate face parte din proiectul „Green gate primăvara”, organizat pe durata vacanței de primăvară, și are scopul de a familiariza elevii cu profesii mai puțin cunoscute, precum cea de îngrijitor de animale. Totodată, programul își propune să le dezvolte copiilor simțul responsabilității, empatia și abilitățile de lucru în echipă.

Pentru siguranța voluntarilor, fiecare grup va fi instruit înainte de interacțiunea cu animalele. Copiii și tinerii care au alergii sau teamă de animale, vor fi repartizați către alte activități, precum voluntariatul într-o bibliotecă.

Proiectul implică 100 de elevi, organizați în cinci grupe, ghidate de moderatori și specialiști. Pe parcursul a cinci zile, copiii vor participa la activități educative și excursii pentru a descoperi diverse meserii.

Organizatorii afirmă că această experiență le va oferi elevilor cunoștințe practice și îi va ajuta și să înțeleagă importanța responsabilității față de animale și alegerile pe care le fac. Totodată, elevii vor avea ocazia să descopere și să exploreze diverse profesii, iar prin activitățile desfășurate vor învăța să colaboreze și să lucreze în echipă, aspecte esențiale pentru dezvoltarea lor ca viitori cetățeni activi și responsabili în societate.

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia de indemnizații unice de până la 120 de mii de lei dacă se vor angaja în locurile vacante anunțate de instituție, transmite IPN.

Lista posturilor disponibile include funcții precum conducător artistic, dirijor, coregraf, actor, regizor, acompaniator, muzeograf, bibliotecar și operator de sunet. Acestea sunt repartizate în instituții publice de cultură din întreaga țară.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniu pot primi o indemnizație de 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor – 90 de mii de lei. Plata se face pe parcursul primilor trei ani de activitate, în trei tranșe egale.

Pentru repartizare, tinerii trebuie să depună un dosar care include actul de identitate, cererea de repartizare, actele de studii și alte documente necesare. Absolvenții care au studiat peste hotare trebuie să prezinte și certificatul de recunoaștere și echivalare a studiilor.

Dosarele pot fi depuse până la 21 august, în format fizic sau electronic. Lista publicată de Ministerul Culturii cuprinde 110 posturi vacante în instituțiile publice de cultură ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Culturii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025