Clădirea circului din Chișinău va fi reabilitată cu finanțarea Uniunii Europene

Este lansată licitația pentru reabilitarea arenei principale a Circului din Chișinău. Este vorba de prima etapă a procesului de renovare a edificiului cultural. Lucrările vor fi finanțate de UE prin Programul Susținerea Măsurilor de Consolidare a Încrederii, prin care sunt finanțate proiecte de reabilitare a unor obiecte de patrimoniu pe ambele maluri ale Nistrului. Finanțarea se va efectua prin Oficiul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din Republica Moldova, a informat Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova pe pagina sa de pe o rețea de socializare, transmite IPN.

Companiile interesate să participe la proiect sunt invitate să acceseze documentele pentru licitație și cerințele față de candidați. Ofertele pot fi depuse doar prin intermediul sistemului de licitație electronică până la data de 18 octombrie 2021, 16:30 (GMT+3).

Edificiul Circului din Chișinău este un local construit în perioada sovietică, a anilor 1973-1981, și prevăzut special pentru reprezentații de circ. Sala de spectacole, cu 1900 locuri dispuse în amfiteatru, are o arenă cu diametrul de 13 m. Cupola este demontabilă. Circul mai dispune și de un manej de repetiții, camere pentru artiști și personalul de serviciu, încăperi speciale pentru animale, un punct veterinar. În jurul sălii de reprezentații se întinde un foaier în semicerc, înzestrat cu picturi murale în tehnică encaustică și terase de vară ce deschid o vedere asupra orașului. În opinia unor specialiști în arhitectură urbană, clădirea Circului reprezintă valoare arhitecturală deosebită.

Circul se află în reparație încă din 2004, dar progrese semnificative în restaurarea lui nu au fost înregistrate până în prezent.

 

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei organizează campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Clădirea circului din Chișinău va fi reabilitată cu finanțarea Uniunii Europene

Este lansată licitația pentru reabilitarea arenei principale a Circului din Chișinău. Este vorba de prima etapă a procesului de renovare a edificiului cultural. Lucrările vor fi finanțate de UE prin Programul Susținerea Măsurilor de Consolidare a Încrederii, prin care sunt finanțate proiecte de reabilitare a unor obiecte de patrimoniu pe ambele maluri ale Nistrului. Finanțarea se va efectua prin Oficiul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din Republica Moldova, a informat Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova pe pagina sa de pe o rețea de socializare, transmite IPN.

Companiile interesate să participe la proiect sunt invitate să acceseze documentele pentru licitație și cerințele față de candidați. Ofertele pot fi depuse doar prin intermediul sistemului de licitație electronică până la data de 18 octombrie 2021, 16:30 (GMT+3).

Edificiul Circului din Chișinău este un local construit în perioada sovietică, a anilor 1973-1981, și prevăzut special pentru reprezentații de circ. Sala de spectacole, cu 1900 locuri dispuse în amfiteatru, are o arenă cu diametrul de 13 m. Cupola este demontabilă. Circul mai dispune și de un manej de repetiții, camere pentru artiști și personalul de serviciu, încăperi speciale pentru animale, un punct veterinar. În jurul sălii de reprezentații se întinde un foaier în semicerc, înzestrat cu picturi murale în tehnică encaustică și terase de vară ce deschid o vedere asupra orașului. În opinia unor specialiști în arhitectură urbană, clădirea Circului reprezintă valoare arhitecturală deosebită.

Circul se află în reparație încă din 2004, dar progrese semnificative în restaurarea lui nu au fost înregistrate până în prezent.

 

Un nou tronson al Șoselei Muncești a intrat în proces de reabilitare. Primăria municipiului Chișinău anunță că au început lucrările de frezare a carosabilului pe sectorul cuprins între strada Arca Moldovei și strada Băcioii Noi, etapă care precede modernizarea integrală a suprafeței asfaltice, transmite IPN.

Pe acest tronson, cu o suprafață de aproximativ 23 de mii de metri pătrați, urmează să fie aplicate două straturi de beton asfaltic, să fie reabilitate canalele de scurgere a apelor pluviale și amenajate acostamentele cu piatră spartă.

În paralel, pe sectorul dintre strada Arca Moldovei și bulevardul Iuri Gagarin, lucrările de reabilitare prin tehnologia Slurry Seal se apropie de final. În această perioadă este aplicat al doilea strat, cel de uzură, care are rolul de a proteja carosabilul și de a-i prelungi durata de exploatare.

Potrivit municipalității, după finalizarea lucrărilor, Șoseaua Muncești va avea un carosabil modernizat, cu condiții mai bune de circulație și un nivel sporit de siguranță pentru participanții la trafic.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025