Activele oficiale de rezervă au depășit 5,1 miliarde de euro la sfârșit de an

La sfârșitul anului, activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au ajuns la 5,1 miliarde de euro. Banca Națională a Moldovei precizează că este vorba despre o creștere de 23,4 milioane de euro față de sfârșitul lunii noiembrie, când acestea erau de 5,08 miliarde de euro, transmite IPN.

Potrivit BNM, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de încasările în favoarea Ministerului Finanțelor, care au totalizat 49,10 milioane de euro. Acestea includ suportul bugetar debursat de Agenția Franceză de Dezvoltare (45 de milioane de euro), creditele și granturile pentru proiecte investiționale (3,15 milioane de euro), și suportul bugetar oferit de Asociația Internațională de Dezvoltare (0,95 milioane de euro).

De asemenea, au contribuit intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate (13,58 milioane de euro), veniturile din gestionarea rezervelor valutare (12,64 milioane de euro), intrările nete în conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (2,61 milioane de euro) etc.

Totodată, pe parcursul perioadei de raportare, diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu euro, care a avut un impact de 32,92 milioane de euro. De asemenea, scăderea a fost determinată de plățile aferente serviciului datoriei publice externe (17,89 milioane de euro), plățile efectuate de Ministerul Finanțelor (3,60 milioane de euro) și alte ieșiri nete (0,33 milioane de euro).

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Activele oficiale de rezervă au depășit 5,1 miliarde de euro la sfârșit de an

La sfârșitul anului, activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au ajuns la 5,1 miliarde de euro. Banca Națională a Moldovei precizează că este vorba despre o creștere de 23,4 milioane de euro față de sfârșitul lunii noiembrie, când acestea erau de 5,08 miliarde de euro, transmite IPN.

Potrivit BNM, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de încasările în favoarea Ministerului Finanțelor, care au totalizat 49,10 milioane de euro. Acestea includ suportul bugetar debursat de Agenția Franceză de Dezvoltare (45 de milioane de euro), creditele și granturile pentru proiecte investiționale (3,15 milioane de euro), și suportul bugetar oferit de Asociația Internațională de Dezvoltare (0,95 milioane de euro).

De asemenea, au contribuit intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate (13,58 milioane de euro), veniturile din gestionarea rezervelor valutare (12,64 milioane de euro), intrările nete în conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (2,61 milioane de euro) etc.

Totodată, pe parcursul perioadei de raportare, diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu euro, care a avut un impact de 32,92 milioane de euro. De asemenea, scăderea a fost determinată de plățile aferente serviciului datoriei publice externe (17,89 milioane de euro), plățile efectuate de Ministerul Finanțelor (3,60 milioane de euro) și alte ieșiri nete (0,33 milioane de euro).

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025