Accident în lanț cu trei mașini avariate la Stăuceni

Accident în lanț cu trei mașini avariate în comuna Stăuceni, pe traseul R6. O femeie care se afla la volanul uneia dintre mașinile implicate în accident a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

Natalia Stati, ofițer de presă la Direcția de poliție a municipiului Chișinău, a precizat pentru IPN că accidentul a fost comunicat la ora 15.00. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Secției documentare accidente rutiere.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea circumstanțele producerii accidentului.

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua joi prima sa vizită oficială peste hotare de la preluarea mandatului. Premierul va merge în România, unde va fi primit la Palatul Victoria de omologul său interimar, Ilie Bolojan, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi oficiali vor discuta despre proiecte strategice de interes comun, cu impact direct asupra cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, cooperarea economică și evoluțiile de securitate din regiune. Întrevederea va fi urmată de declarații de presă.

În cadrul vizitei, Vasile Tofan se va întâlni și cu președintele României, Nicușor Dan, precum și cu reprezentanții conducerii Parlamentului de la București. De asemenea, premierul va avea o discuție cu reprezentanții Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni, axată pe atragerea investițiilor și sprijinirea mediului de afaceri.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Accident în lanț cu trei mașini avariate la Stăuceni

Accident în lanț cu trei mașini avariate în comuna Stăuceni, pe traseul R6. O femeie care se afla la volanul uneia dintre mașinile implicate în accident a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

Natalia Stati, ofițer de presă la Direcția de poliție a municipiului Chișinău, a precizat pentru IPN că accidentul a fost comunicat la ora 15.00. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Secției documentare accidente rutiere.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea circumstanțele producerii accidentului.

Comisia Electorală Centrală propune Curții Constituționale validarea mandatului de deputat al lui Roman Roșca, candidat supleant pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate. Hotărârea vine după demisia deputatului Alexandr Trubca, transmite IPN.

Roman Roșca a ocupat poziția 72 pe listele PAS la alegerile parlamentare din 2025. Originar din stânga Nistrului, este jurist de profesie și a activat anterior în Poliție. A devenit deputat în 2022, perioadă în care a condus Comisia specială pentru reintegrare. Ulterior a ocupat și funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare în Guvernul Recean.

Mandatul de deputat a devenit vacant după ce Alexandr Trubca și-a anunțat demisia din Parlament, în urma controverselor legate de o investiție imobiliară în comuna Trușeni. Trubca a susținut că investiția este legală și nu generează un conflict de interese, însă a declarat că situația afectează imaginea și credibilitatea formațiunii din care face parte.

Curtea Constituțională urmează să examineze sesizarea Comisiei Electorale Centrale și să se pronunțe asupra validării mandatului de deputat ce îi revine lui Roman Roșca.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025