Fostul guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu, a depus mărturii în dosarul „frauda bancară”

Alți doi martori din partea apărării au fost audiați joi în dosarul „frauda bancară” în care este învinuit Vlad Plahotniuc. Este vorba despre Dorin Drăguțanu, fost guvernator al Băncii Naționale a Moldovei și Ion Ropot, fost administrator special al Băncii de Economii, transmite IPN.

În fața instanței Dorin Drăguțanu a declarat că problemele de la BEM au început încă din 2004, fiind cauzate în principal de acordarea creditelor sub influență politică, așa-numitele „credite prin telefon”. La rândul său, Ion Ropot a precizat că BNM a fost sesizată oficial despre criza bancară abia în noiembrie 2014, deși dificultățile financiare ale BEM persistau încă din 2011.

Procurorul Alexandru Cernei a menționat că cei doi martori sunt inculpați în alte cauze penale și că declarațiile lor vor fi evaluate în funcție de relevanța pentru obiectul dosarului. Acuzatorul a precizat că, potrivit fostului administrator, portofoliul de credite neperformante al BEM includea companii din grupul Șor, și că „gaura financiară depășea 11 miliarde de lei, iar creditele de urgență au fost cheltuite în mod detaliat”.

La ședința de judecată de joi a fost prezent și fostul prim-ministru Vlad Filat. Acesta a fost condamnat în 2016 pentru corupție și trafic de influență în legătură cu „Frauda bancară”, fiind eliberat condiționat în decembrie 2019, după ce Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova.

Vlad Plahotniuc a fost escortat și la această ședință de judecată. Acesta a răspuns evaziv la întrebările jurnaliștilor, inclusiv la cea referitoare la o eventuală implicare a lui Vlad Filat și a precizat că Filat nu figura inițial pe lista martorilor în acest dosar.

Are loc târgul cu produse naturale și autohtone ale producătorilor și meșterilor locali (24-26 iulie) /Aleea Mircea cel Bătrân / ora 08:00/.

Comisiile parlamentare se întrunesc în ședințe /Parlament /ora 08:30-09:30/.

Curtea de Conturi examinează raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale Satul Palanca, raionul Ștefan Vodă /ccrm.md /ora 09:00/.

FIODOR GAGAUZ susține un briefing de presă cu genericul: „Declarație importantă privind situația din Găgăuzia și pașii următori” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube, Privesc.EU /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă ședință /ANRE /ora 10:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii desfășoară conferința națională: „Consolidarea atractivității profesiei de judecător: măsuri imediate și soluții sustenabile” /Str. Vlaicu Pârcălab, 48 /ora 10:00/.

(NOU) Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei organizează un protest împotriva majorării tarifelor la gazele naturale /ANRE /ora 10:00/.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Reforma administrației publice locale și procesul de amalgamare – de la voluntar, la normativ”. Participanți: Dan Nicorici, director de programe, Centrul de Politici și Reforme, Oleg Ivancioglo, administratorul AO „Inițiativa pune umărul” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 11:00/.

Comunitatea Evreiască din Moldova organizează ceremonia de comemorare a 85 de ani de la înființarea Ghetoului din Chișinău /Monumentul Victimelor Ghetoului, strada Ierusalim /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 14:00/.

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare se întrunește în ședință /ANACEC, Șoseaua Hâncești, 38A /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Fostul guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu, a depus mărturii în dosarul „frauda bancară”

Alți doi martori din partea apărării au fost audiați joi în dosarul „frauda bancară” în care este învinuit Vlad Plahotniuc. Este vorba despre Dorin Drăguțanu, fost guvernator al Băncii Naționale a Moldovei și Ion Ropot, fost administrator special al Băncii de Economii, transmite IPN.

În fața instanței Dorin Drăguțanu a declarat că problemele de la BEM au început încă din 2004, fiind cauzate în principal de acordarea creditelor sub influență politică, așa-numitele „credite prin telefon”. La rândul său, Ion Ropot a precizat că BNM a fost sesizată oficial despre criza bancară abia în noiembrie 2014, deși dificultățile financiare ale BEM persistau încă din 2011.

Procurorul Alexandru Cernei a menționat că cei doi martori sunt inculpați în alte cauze penale și că declarațiile lor vor fi evaluate în funcție de relevanța pentru obiectul dosarului. Acuzatorul a precizat că, potrivit fostului administrator, portofoliul de credite neperformante al BEM includea companii din grupul Șor, și că „gaura financiară depășea 11 miliarde de lei, iar creditele de urgență au fost cheltuite în mod detaliat”.

La ședința de judecată de joi a fost prezent și fostul prim-ministru Vlad Filat. Acesta a fost condamnat în 2016 pentru corupție și trafic de influență în legătură cu „Frauda bancară”, fiind eliberat condiționat în decembrie 2019, după ce Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova.

Vlad Plahotniuc a fost escortat și la această ședință de judecată. Acesta a răspuns evaziv la întrebările jurnaliștilor, inclusiv la cea referitoare la o eventuală implicare a lui Vlad Filat și a precizat că Filat nu figura inițial pe lista martorilor în acest dosar.

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia de indemnizații unice de până la 120 de mii de lei dacă se vor angaja în locurile vacante anunțate de instituție, transmite IPN.

Lista posturilor disponibile include funcții precum conducător artistic, dirijor, coregraf, actor, regizor, acompaniator, muzeograf, bibliotecar și operator de sunet. Acestea sunt repartizate în instituții publice de cultură din întreaga țară.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniu pot primi o indemnizație de 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor – 90 de mii de lei. Plata se face pe parcursul primilor trei ani de activitate, în trei tranșe egale.

Pentru repartizare, tinerii trebuie să depună un dosar care include actul de identitate, cererea de repartizare, actele de studii și alte documente necesare. Absolvenții care au studiat peste hotare trebuie să prezinte și certificatul de recunoaștere și echivalare a studiilor.

Dosarele pot fi depuse până la 21 august, în format fizic sau electronic. Lista publicată de Ministerul Culturii cuprinde 110 posturi vacante în instituțiile publice de cultură ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Culturii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025