Dosar transnistrean: Accentul OSCE va fi pe sprijinirea dialogului și încrederii între părți

Ministra afacerilor externe a Finlandei, Elina Valtonen, susține că în calitatea sa de președinte în exercițiu al OSCE, se angajează să avanseze procesul de reglementare transnistreană. Și accentul OSCE va fi pe sprijinirea dialogului și încrederii între părți. Valtonen și-a exprimat încrederea că părțile sunt capabile să identifice soluții pe termen scurt și lung în ceea ce ține de criza energetică. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, susținută împreună cu vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, transmite IPN.

„Finlanda susține o soluționare complexă a conflictului transnistrean sub toate aspectele, pe baza suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, și a stării de bine a populației în interiorul frontierelor recunoscute la nivel internațional cu statut special pentru Transnistria”, a declarat Elina Valtonen.

Aflată într-o vizită oficială în Republica Moldova, președinta în exercițiu a OSCE urmează să aibă o întrevedere cu administrația transnistreană – cu liderul de la Tiraspol, Vadim Kransnoselski, și cu așa zisul-ministrul de externe, Vitali Ignatiev. Potrivit ministrei finlandeze, printre teme abordate se numără situația energetică și procesul de reglementare transnistreană, care în opinia sa, trebuie să fie una pașnică.

„Este o situație care necesită o soluționare de durată, pașnică pentru oameni. Această soluționare va fi și în beneficiul pentru pace și stabilitate în Europa, în general. Respectiv vom depune toate eforturile în acest proces. Noi avem încredere în părți – să identifice soluția pe termen scurt și lung în ceea ce privește garantarea acestui drept fundamental – energia”, susține Elina Valtonen. Potrivit ei, dacă este nevoie, OSCE se va implica în medierea acestei probleme.

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a declarat că discuțiile de astăzi s-au referit la securitatea regională, inclusiv la dosarul transnistrean, precum și cooperarea în cadrul OSCE. „Toate eforturile autorităților de la Chișinău în ceea ce privește dosarul transnistrean sunt îndreptate spre menținerea unei situații calme și pașnice pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv evitarea unei crize umanitare”, a notat vicepremierul.

Mihai Popșoi a menționat că războiul din Ucraina și consecințele acestuia afectează în egală măsură populația de ambele maluri ale Nistrului și în mod evident, discuțiile sunt axate pe soluționarea problemelor cu caracter umanitar pentru populația Republicii Moldova, indiferent de regiune sau localitate.

„Deși dialogul nu este unul ușor, iar problemele sunt adesea politizate artificial, poziția noastră fermă rămâne a fi soluționarea dosarului transnistrean doar pe cale pașnică, prin dialog politic și cu respectarea principiilor suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și a hotarelor sale recunoscute internațional”, susține ministrul de externe.

În opinia sa, este importantă continuarea dialogului în formatul „1+1” la nivelul negociatorilor politici pentru soluționarea problemelor de pe agendă. Și OSCE, prin intermediul misiunii din Republicii Moldova facilitează acest dialog. „Exprim convingerea că avansarea pe calea integrării europene a Republicii Moldova va influența pozitiv reintegrarea țării noastre”, a spus Mihai Popșoi.

„La fel, suntem convinși că finalizarea obiectivului de retragere necondiționată de pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor militare ruse și a stocurilor de muniții care staționează ilegal, fără consimțimântul țării gazdă, va conferi o dinamică pozitivă procesului de reintegrare a țării”, a mai spus vicepremierul.

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Dosar transnistrean: Accentul OSCE va fi pe sprijinirea dialogului și încrederii între părți

Ministra afacerilor externe a Finlandei, Elina Valtonen, susține că în calitatea sa de președinte în exercițiu al OSCE, se angajează să avanseze procesul de reglementare transnistreană. Și accentul OSCE va fi pe sprijinirea dialogului și încrederii între părți. Valtonen și-a exprimat încrederea că părțile sunt capabile să identifice soluții pe termen scurt și lung în ceea ce ține de criza energetică. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, susținută împreună cu vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, transmite IPN.

„Finlanda susține o soluționare complexă a conflictului transnistrean sub toate aspectele, pe baza suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, și a stării de bine a populației în interiorul frontierelor recunoscute la nivel internațional cu statut special pentru Transnistria”, a declarat Elina Valtonen.

Aflată într-o vizită oficială în Republica Moldova, președinta în exercițiu a OSCE urmează să aibă o întrevedere cu administrația transnistreană – cu liderul de la Tiraspol, Vadim Kransnoselski, și cu așa zisul-ministrul de externe, Vitali Ignatiev. Potrivit ministrei finlandeze, printre teme abordate se numără situația energetică și procesul de reglementare transnistreană, care în opinia sa, trebuie să fie una pașnică.

„Este o situație care necesită o soluționare de durată, pașnică pentru oameni. Această soluționare va fi și în beneficiul pentru pace și stabilitate în Europa, în general. Respectiv vom depune toate eforturile în acest proces. Noi avem încredere în părți – să identifice soluția pe termen scurt și lung în ceea ce privește garantarea acestui drept fundamental – energia”, susține Elina Valtonen. Potrivit ei, dacă este nevoie, OSCE se va implica în medierea acestei probleme.

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a declarat că discuțiile de astăzi s-au referit la securitatea regională, inclusiv la dosarul transnistrean, precum și cooperarea în cadrul OSCE. „Toate eforturile autorităților de la Chișinău în ceea ce privește dosarul transnistrean sunt îndreptate spre menținerea unei situații calme și pașnice pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv evitarea unei crize umanitare”, a notat vicepremierul.

Mihai Popșoi a menționat că războiul din Ucraina și consecințele acestuia afectează în egală măsură populația de ambele maluri ale Nistrului și în mod evident, discuțiile sunt axate pe soluționarea problemelor cu caracter umanitar pentru populația Republicii Moldova, indiferent de regiune sau localitate.

„Deși dialogul nu este unul ușor, iar problemele sunt adesea politizate artificial, poziția noastră fermă rămâne a fi soluționarea dosarului transnistrean doar pe cale pașnică, prin dialog politic și cu respectarea principiilor suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și a hotarelor sale recunoscute internațional”, susține ministrul de externe.

În opinia sa, este importantă continuarea dialogului în formatul „1+1” la nivelul negociatorilor politici pentru soluționarea problemelor de pe agendă. Și OSCE, prin intermediul misiunii din Republicii Moldova facilitează acest dialog. „Exprim convingerea că avansarea pe calea integrării europene a Republicii Moldova va influența pozitiv reintegrarea țării noastre”, a spus Mihai Popșoi.

„La fel, suntem convinși că finalizarea obiectivului de retragere necondiționată de pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor militare ruse și a stocurilor de muniții care staționează ilegal, fără consimțimântul țării gazdă, va conferi o dinamică pozitivă procesului de reintegrare a țării”, a mai spus vicepremierul.

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025