Cota zero la impozit și prag TVA majorat, proiect de lege propus de Comisia economie și finanțe

Imagine simbol

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe înregistrează un proiect de lege pentru implementarea unor măsuri fiscale menite să sprijine mediul de afaceri și să elimine discrepanțele legislative existente. Proiectul a fost elaborat în colaborare cu Ministerul Finanțelor și va intra în vigoare din 1 ianuarie 2026, transmite IPN.

Potrivit președintelui comisiei, Radu Marian, deputat PAS, trebuie continuată și în anul viitor implementarea cotei zero la impozitul pe venit la profitul nedistribuit, această facilitate fiind valabilă pentru companiile cu o cifră de afaceri anuală de până la 100 de milioane de lei și cu până la 249 de angajați.

Radu Marian a menționat că măsura nu se va aplica întreprinderilor individuale, gospodăriilor țărănești, rezidenților zonelor economice libere, rezidenților parcurilor IT, precum și agenților economici din sectoarele financiar, de asigurări și comerț.

Vicepreședinta comisiei, Victoria Belous, fosta ministră a finanțelor, a propus modificări la capitolul TVA, pentru a simplifica activitatea agenților economici.

„Propunem majorarea pragului de înregistrare ca subiect al impunerii cu TVA de la 1,2 milioane lei la 1,5 milioane lei. De asemenea, venim cu claritate privind mecanismul de stabilire a valorii impozabile în cazul în care agentul economic aplică diferite măsuri de promovare a vânzărilor sub formă de discounturi, rabaturi, bonusuri sau puncte valorice”, a explicat Victoria Belous.

Aproape jumătate dintre proprietarii de bunuri imobile care au verificat rezultatele evaluării și reevaluării naționale nu au fost de acord...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Cota zero la impozit și prag TVA majorat, proiect de lege propus de Comisia economie și finanțe

Imagine simbol

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe înregistrează un proiect de lege pentru implementarea unor măsuri fiscale menite să sprijine mediul de afaceri și să elimine discrepanțele legislative existente. Proiectul a fost elaborat în colaborare cu Ministerul Finanțelor și va intra în vigoare din 1 ianuarie 2026, transmite IPN.

Potrivit președintelui comisiei, Radu Marian, deputat PAS, trebuie continuată și în anul viitor implementarea cotei zero la impozitul pe venit la profitul nedistribuit, această facilitate fiind valabilă pentru companiile cu o cifră de afaceri anuală de până la 100 de milioane de lei și cu până la 249 de angajați.

Radu Marian a menționat că măsura nu se va aplica întreprinderilor individuale, gospodăriilor țărănești, rezidenților zonelor economice libere, rezidenților parcurilor IT, precum și agenților economici din sectoarele financiar, de asigurări și comerț.

Vicepreședinta comisiei, Victoria Belous, fosta ministră a finanțelor, a propus modificări la capitolul TVA, pentru a simplifica activitatea agenților economici.

„Propunem majorarea pragului de înregistrare ca subiect al impunerii cu TVA de la 1,2 milioane lei la 1,5 milioane lei. De asemenea, venim cu claritate privind mecanismul de stabilire a valorii impozabile în cazul în care agentul economic aplică diferite măsuri de promovare a vânzărilor sub formă de discounturi, rabaturi, bonusuri sau puncte valorice”, a explicat Victoria Belous.

România va continua să susțină parcursul european al Republicii Moldova și dezvoltarea proiectelor comune în domenii precum economia, energia și transporturile. Declarația a fost făcută de președintele român, Nicușor Dan în cadrul întrevederii cu premierul Vasile Tofan, aflat în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului, transmite IPN.

Liderul de la Cotroceni a menționat că proiectele realizate în comun contribuie la consolidarea rezilienței și prosperității celor două state, dar și a întregii regiuni. „Am reconfirmat sprijinul ferm și consecvent al României pentru parcursul european al Republicii Moldova și am salutat deschiderea primelor clustere de negociere”, a declarat președintele român.

La rândul său, premierul Vasile Tofan a spus că relația dintre Republica Moldova și România se bazează pe un parteneriat de încredere și o prietenie sinceră. „Continuăm să lucrăm împreună la proiecte concrete care ne apropie zi de zi și aduc rezultate pentru cetățenii noștri”, a menționat acesta.

Guvernul precizează într-un comunicat de presă că cei doi oficiali au discutat despre dezvoltarea infrastructurii care leagă cele două state, inclusiv construcția unor noi poduri, extinderea rețelelor energetice și atragerea investițiilor.

1 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025