Moldovagaz a transferat Gazpromului plata pentru luna ianuarie

Moldovagaz a transferat în întregime Gazpromului plata pentru gazele naturale furnizate în prima jumătate a lunii ianuarie 2022. Valoarea transferului a constituit 34,375 milioane de dolari SUA, aceasta fiind tranșa finală din cele 63 de milioane de dolari care trebuiau să fie achitate pentru perioadă respectivă, anunță furnizorul într-un comunicat de presă, citat de IPN.

„Acest fapt a fost posibil grație sprijinului Guvernului Republicii Moldova, inclusiv a alocării a 469 de milioane de lei ca avans pentru compensațiile pentru gaze naturale pentru populație, amânarea plăților TVA la bugetul de stat și transferurilor către compania „Energocom””, se arată în comunicatul de presă.

Sprijinul Guvernului a putut fi oferit după declararea de către Parlament a stării de urgență, pentru o perioadă de 60 de zile, în legătură cu riscul pentru securitatea energetică a țării.

 

Guvernul ia măsuri pentru asigurarea pieței cu motorină, după semnalările privind lipsa combustibilului la unele stații PECO. Purtătorul de cuvânt al executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că în ultimele 24 de ore, două barje încărcate cu aproximativ 6 mii de tone de motorină au intrat în țară, iar pentru astăzi este așteptat un nou transport cu o capacitate similară. Explicațiile au fost oferite după ce Asociația Forța Fermierilor a menționat că agricultorii din mai multe raioane se confruntă cu un deficit grav de motorină, în plină campanie agricolă, transmite IPN.

Potrivit autorităților, volumele suplimentare urmează să contribuie la reducerea deficitului existent la unele stații de alimentare cu combustibil.

„Guvernul continuă să monitorizeze situația îndeaproape și va adopta, dacă va fi necesar, măsuri suplimentare pentru a asigura aprovizionarea stabilă a țării cu combustibil”, a comunicat Dumitru Ciorici.

Datele prezentate de Guvern arată că, la 27 iulie, 53 de stații PECO din totalul de 590 nu dispuneau de stocuri de motorină, ceea ce reprezintă mai puțin de 10% din numărul total de stații. Dintre acestea, 38 fac parte din rețeaua Lukoil.

Autoritățile explică deficitul actual prin mai mulți factori, inclusiv scăderea nivelului Dunării, care a afectat transportul pe cale fluvială, dar și escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, care a provocat perturbări în lanțurile internaționale de aprovizionare cu combustibil.

Asociația Forța Fermierilor a avertizat luni dimineață că pe lângă scumpirea carburanților, fermierii se confruntă cu lipsa de motorină, motiv pentru care au solicitat intervenția urgentă a autorităților. Reprezentanții asociației spun că au primit sesizări din mai multe raioane ale țării, potrivit cărora unele companii petroliere nu mai dispun de motorină de câteva zile și nu pot estima când vor relua livrările.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Moldovagaz a transferat Gazpromului plata pentru luna ianuarie

Moldovagaz a transferat în întregime Gazpromului plata pentru gazele naturale furnizate în prima jumătate a lunii ianuarie 2022. Valoarea transferului a constituit 34,375 milioane de dolari SUA, aceasta fiind tranșa finală din cele 63 de milioane de dolari care trebuiau să fie achitate pentru perioadă respectivă, anunță furnizorul într-un comunicat de presă, citat de IPN.

„Acest fapt a fost posibil grație sprijinului Guvernului Republicii Moldova, inclusiv a alocării a 469 de milioane de lei ca avans pentru compensațiile pentru gaze naturale pentru populație, amânarea plăților TVA la bugetul de stat și transferurilor către compania „Energocom””, se arată în comunicatul de presă.

Sprijinul Guvernului a putut fi oferit după declararea de către Parlament a stării de urgență, pentru o perioadă de 60 de zile, în legătură cu riscul pentru securitatea energetică a țării.

 

O adolescentă de 14 ani ar fi fost impusă să cerșească în state din CSI și Uniunea Europeană, după ce ar fi fost adoptată ilegal în raionul Nisporeni în 2012. Procurorii PCCOCS și ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane investighează cazul, în care sunt vizați părinții adoptivi ai fetei și o doctoriță, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, fata ar fi fost obligată de părinții adoptivi să cerșească în scaun cu rotile, deși putea merge independent. Oamenii legii susțin că aceasta ar fi fost determinată să cerșească în loc să frecventeze școala.

În cadrul anchetei, cu sprijinul angajaților Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger”, au fost efectuate percheziții la domiciliile părinților adoptivi. Învinuirea a fost formulată și unei doctorițe care ar fi fost implicată în procesul de adopție ilegală a copilei în anul 2012.

După deconspirarea presupusei scheme de trafic de copii prin cerșetorie, fata a fost plasată într-un centru de plasament din Republica Moldova, unde beneficiază de asistența necesară.

Cauza penală este investigată din luna ianuarie de autoritățile de la Chișinău, în cooperare cu autoritățile din Timișoara și cu sprijinul agenției europene SELEC.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025